Alimentele, cu 10 % mai scumpe din această toamnă
alte articole
Zeci de alimente se vor scumpi în această toamnă din cauza secetei, iar preţurile vor creşte cu 10% la produsele de bază, precum lapte, ouă, carne, ulei sau brânzeturi, anunţă producătorii.
Totodată, producătorii spun că au fost afectaţi şi de majorarea preţurilor la carburanţi.
Carnea este prima pe lista produselor care se vor scumpi din această lună, iar preţul va creşte cu 5% la porţile fermierilor şi cu până la 15 % în magazine.
Producătorii se plâng că preţul la furaje a crescut din cauza secetei din această vară.
Totodată, se vor înregistra scumpiri şi la produsele din lapte. Astfel, pentru un kilogram de caşcaval, românii vor plăti aproape 28 de lei, faţă de 25 cât era până acum.
Cheltuielile pentru alimente ale românilor au scăzut
Pe de altă parte, cheltuielile pentru alimente ale românilor au scăzut cu 2% în primul semestru din 2012 faţă de perioada similară a anului precedent, potrivit unui studiu GfK privind consumul zilnic de produse de larg consum.
În prima jumătate a anului 2012, consumul casnic de bunuri de larg consum a crescut cu 2% în monedă naţională, comparativ cu perioada similară a anului precedent.
"După un an 2011 în care inflaţia a avut un impact puternic asupra evoluţiei cheltuielilor gospodăriilor din România şi a adus scăderi volumice cu precădere pentru segmentul de produse alimentare, observăm în continuare o tendinţă negativă pentru aceste produse. În primele şase luni, valoarea cheltuită pentru alimente a scăzut cu 2%, în timp ce cheltuielile pentru băuturi non-alcoolice şi bere au crescut cu 5%. După o perioadă cu scăderi puternice înregistrate şi în segmentul produselor de îngrijire personală şi a locuinţei, valoarea cheltuită a început să aibă evoluţii pozitive", se arată în studiu.
Printre produsele alimentare pentru care gospodăriile şi-au redus cheltuielile se regăseşte anul acesta şi uleiul de gătit. În 2011, pentru această categorie, gospodăriile au cheltuit cu până la 40% mai mult comparativ cu 2010, în timp ce în primele şase luni ale acestui an categoria înregistrează o scădere valorică de până la 9%, iar volumul a scăzut cu 6%.
Alte categorii care înregistrează valori negative sunt tabletele de ciocolată şi iaurtul cu fructe. Volumele de cafea macinată şi prăjită continuă să scadă, în timp ce valoric evoluţia rămâne pozitivă, cu un număr constant de consumatori.
Dintre produsele de îngrijire personală pentru care observăm creşteri volumice se numără şamponul de păr, săpunul de toaletă şi deodorantele, în timp ce categorii precum pasta de dinţi şi detergentul de spălat rufe au avut evoluţii constante.