Pâinea se scumpeşte, deşi cu o lună în urmă, ministrul Agriculturii anunţa că preţurile la produsele de panificaţie vor stagna

Deşi Daniel Constantin, ministrul Agriculturii anunţa, în luna iulie, că preţurile la produsele de panificaţie nu vor creşte, producătorii, ameninţaţi de faliment, deja au început să scumpească pâinea. Motivul este majorarea preţului la grâu, pe fondul secetei, informează site-ul Agrointel.
Pâinea-i tot mai scumpă (Epoch Times România)
Ana Petrescu
30.08.2012

Deşi Daniel Constantin, ministrul Agriculturii anunţa, în luna iulie, că preţurile la produsele de panificaţie nu vor creşte, producătorii, ameninţaţi de faliment, deja au început să scumpească pâinea. Motivul este majorarea preţului la grâu, pe fondul secetei, informează site-ul Agrointel.

Prin urmare, acum o franzelă de 300 de grame costă 1,3 lei, faţă de 1,2 lei înainte.

“Scumpirea produselor finite este inevitabilă. Cine nu măreşte preţurile, nu rezista pe piaţă. Pambac a majorat preţul la pâine cu 8% de circa o săptămână”, a declarat Alin Giurea, preşedintele Pambac Bacău, unul din principalii jucători pe piaţa locală de morărit şi panificaţie.

Potrivit preşedintelului Pambac Bacău, în decursul a doua săptămâni şi făina a suferit o scumpire mult mai mare, de 40%. Acesta susţine că preţul unui kilogram de grâu adus la moară este în prezent de 1,27 lei, comparativ cu 0,82 de lei în urmă cu aproximativ o lună sau 0,78 lei, în 2011.

Chiar dacă preşedintele Patronatului din Industria Panificaţiei - Rompan Aurel Popescu l-a asigurat pe ministrul Agriculturii că în această tomnă preţurile nu vor creşte, acesta afirmă acum că unii producătorii nu s-au ferit să scumpească pâinea, deşi se tem că le vor scădea vânzările.

Conform datelor furnizate de Rompan, în ultimii ani consumul de pâine a scăzut de la 108-110 kilograme pe cap de locuitor în perioada 2007-2008 la circa 101 kilograme pe cap de locuitor, anul trecut.

Cât despre perioada următoare, reprezentantul Pambac preconizează că preţul grâului va creşte uşor, fără a fi incluse şi scumpiri la produsele de morărit şi panificaţie în acest an, în contextul în care au exista majorări de preţuri la energia electrică, gaze sau motorină.

Alin Giurea, preşedintele Pambac Bacău precizează că în 2012, în raport cu 2011 au scăzut vânzările la pâine, lucru ce s-a simţit şi în cifra de afaceri. Astfel, în primele şase luni ale acestui an, Pambac a înregistrat o scădere a afacerilor de 26%, faţă de intervalul similar din 2011. Cifra de afaceri a companiei Pambac a fost anul trecut de 45 milioane euro. Producătorul produselor de panificaţie are în prezent 500 de angajaţi, după ce în urma restructurărilor din acest an a renunţat la 100 de salariaţi, iar în 2011 la 200.

Ministrul Agriculturii: "Nu există niciun fel de temere că pâinea s-ar putea scumpi în perioada următoare"

Pe data de 11 iulie Daniel Constantin, ministrul Agriculturii afirma că "nu există niciun fel de temere" că pâinea s-ar scumpi în perioada următoare.

"Nu există niciun fel de temere că pâinea s-ar putea scumpi în perioada următoare. Faptul că pâinea nu se scumpeşte ţine mai mult de puterea de cumpărare. În momentul în care s-ar scumpi, consumatorul nu ar mai putea avea acces. Este în detrimentul producătorilor. Sunt mecanisme de piaţă şi nu ţin de Ministerul Agriculturii. Am vorbit azi cu domnul Aurel Popescu, preşedintele Patronatului din Industria Panificaţiei – Rompan, care mi-a dat toate asigurările că preţul produselor de panificaţie nu vor creşte în această toamnă", a conchis Constantin.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor