Alegerile locale rămân într-un singur tur. Liviu Avram: CCR a jucat-o politic la greu!

Judecătorilor Curţii Constituţionale le-a fost frică să judece pe fond sesizarea privind neconstituţionalitatea desfăşurării alegerilor într-un singur tur de scrutin, consideră Liviu Avram.
Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR). (dcnews.ro)
Loredana Diacu
11.05.2016

Curtea Constituţională a jucat "politic la greu", acuză jurnalistul Liviu Avram, după ce judecătorii CCR au respins şi a doua excepţie de neconstituţionalitate ridicată de acesta pe tema numărului de scrutin la alegerile locale. Potrivit lui Avram, care a candidat la postul de Primar doar pentru a putea constesta legea, judecătorilor le-a fost frică să judece sesizarea sa pe fond.

"Un prim indiciu că CCR a jucat-o politic la greu şi că le-a fost frică să judece pe fond. Deci mi-au respins excepţia pe motiv că n-aş fi candidat, da? Ok. Dar ei de unde ştiu asta? Din presă? Adică au dat o decizie pe ce au citit în presă?

Căci calitatea mea de candidat nu a fost dezbătută NICIODATĂ în faţa Curţii Constituţionale. Nu mi-a fost contestată această calitate nici de procurorul de şedinţă, nici de cele patru instituţii care au depus opinii, nici Curtea nu a ridicat-o din oficiu. Şi au respins excepţia fix pe baza unui argument care nu a fost dezbătut în şedinţă publică. Cum vine asta?

Păi vine cam aşa: eşti acuzat de crimă şi dovedeşti judecătorului că în ziua faptei erai la 1.000 de km depărtare. Pleci liniştit acasă şi aştepţi încrezător sentinţa. Iar judecătorul (nici măcar procurorul), în loc să te achite, scoate din mâneca robei un cuţit şi spune: ”Aceasta este arma crimei, amprentele tale sunt pe ea, ia matale 25 de ani de puşcărie”. Dar nu-ţi arată nici cuţitul, nici amprentele.

Foarte bizar mod de a face dreptate, nu?", scrie Avram pe contul său de socializare.

În opinia jurnalistului, un al doilea indiciu că CCR "a jucat-o politic la greu şi că le-a fost frică să judece pe fond derivă din faptul că judecătorii au schimbat, cu alte cuvinte, au judecat diferit în speţe similare.

"Ohoooo! Al doilea indiciu că CCR a jucat-o politic la greu şi că le-a fost frică să judece pe fond. Zicea recent domnul Zegrean că CCR nu-şi schimbă aşa uşor jurisprudenţa. Păi să vedem dacă aşa stau lucrurile...

* Pe 25 aprilie 2010, au fost alegeri anticipate parţiale pentru câteva locuri de deputat. Remus Cernea (pletosul bio) a vrut să candideze pentru unul dintre ele ca independent.
* Pe 6 aprilie candidatura sa a fost respinsă şi el a contestat asta în instanţă.
* Pe 7 aprilie instanţa i-a acceptat cererea de sesizare a CCR privind neconstituţionalitatea articolului care reglementa alegerea candidaţilor independenţi.
* Pe 20 aprilie, CCR a judecat excepţia şi a admis-o, declarând respectivul articol neconstituţional (pentru amatorii de detalii: Decizia 503 din 20 aprilie 2010).

Pe 20 aprilie, când CCR a admis excepţia şi mai erau 5 zile până la alegeri, Remus Cernea NU mai era candidat, căci candidatura sa fusese respinsă definitiv. Deci atunci nu a mai putut candida şi decizia CCR lui nu i-a folosit la nimic.

Şi atunci se pune întrebarea: când a greşit CCR? Când a ADMIS excepţia unuia care nu mai era candidat sau când a RESPINS excepţia unuia care nu mai era candidat?

Experimentez acum din plin situaţia de a ţi se prăbuşi în câteva ore, dacă nu minute, încrederea uriaşă pe care o aveai într-o instituţie. Şi nu o fac pentru că nu-mi convine sentinţa, ci pentru că găsesc în atât de puţin timp dovezi că e o sentinţă incorectă, definitivă şi general obligatorie. E fascinant.", scrie Avram.

Amintim că în urmă cu o săptămână, Curtea Constituţională a respins o primă sesizare a jurnalistului Liviu Avram privind alegerile locale considerând ca inadmisibilă sesizarea privind neconstituţionalitatea articolului referitor la alegerea primarilor într-un singur tur, întrucât nu are legătură cu cauza. Cel de al doilea dosar cu sesizări pe această temă nu va mai fi vulnerabil, a precizat Avram după respingerea primei excepţii.

Revenirea la alegeri locale în două tururi de scrutin este una dintre cele mai stringente cerinţe ale societăţii civile, fiind condiţie sine qua non pentru debaronizarea ţării. În prezent, numeroşi primari, mulţi dintre ei corupţi, sunt "lipiţi" de scaunele pe care le ocupă mandat după mandat, iar dacă alegerile vor rămâne într-un singur tur, şansele ca situaţia să se schimbe sunt minore. Potrivit Expert Forum, în cazul alegerilor într-un singur tur, 80% dintre primari vor fi realeşi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor