Robert Negoiţă dă cu subsemnatul la DNA în dosarul fostei soţii a lui Dragnea
alte articole
Primarul PSD al Sectorului 3, Robert Negoiţă, a fost convocat miercuri la sediul DNA, unde va fi audiat ca martor în dosarul Bombonicăi Prodana, fosta soţie a liderului PSD, Liviu Dragnea.
Infracţiunile ar avea legătură cu plata drepturilor salariale către mai multe persoane care figurau pe statul de plată al Direcţiei de Asistenţă Socială Teleorman, fără ca acestea să se fi prezentat la locul de muncă, în perioada în care fosta Bombonica Dragnea avea funcţie de conducere în cadrul DAS. Printre beneficiari s-ar număra mai mulţi membri PSD, arată digi24.ro..
Robert Negoiţă le-a declarat jurnaliştilor că a fost chemat la DNA "pentru că e campanie electorală şi adversarii politici nu ştiu să facă altceva decât plângeri penale" şi a susţinut că nu a avut niciodată niciun fel de discuţii pe teme profesionale sau politice cu Bombonica Prodana pe care o ştie doar în calitate de soţie a lui Dragnea.
Reamintim că Bombonica Prodana, fosta soţie a preşedintelui PSD Liviu Dragnea, la data faptelor coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei şi şef serviciu Secretariat din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, a fost pusă sub acuzaţia de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
La începutul lunii aprilie, Liviu Dragnea fost pus şi el sub urmărire penală pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual în dosarul fostei sale soţii. Faptele imputate de procurori ar fi fost comise de Dragnea pe vremea când era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv şef al organizaţiei judeţene a PSD.
În acelaşi dosar sunt vizaţi şi Ionuţ Remus Boboc, la data faptei şef al Serviciului Administrativ, Patrimoniu, Tehnic şi Aprovizionare din cadrul D.G.A.S.P.C. Teleorman, Claudiu Constantin Balaban, la data faptei şef al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei din municipiul Alexandria, Florea Alesu, la data faptelor director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman şi Jenica Dumitru, la data faptelor şef Serviciu Resurse Umane, Juridic şi Contencios