Alături de medicii italieni. Situaţii extreme în spitalele din Italia
alte articole
O tânără doctoriţă italiană, oncolog, din Lombardia - zona cea mai afectată din Italia - care se află în prima linie în fiecare zi în lupta grea cu care Italia încearcă să învingă epidemia de virus Wuhan, a decis să posteze joi, 5 martie, pe reţelele de socializare, o fotografie cu masca şi ochelarii săi sanitari. Ambele un simbol ale unei lupte zilnice care înspăimântă şi provoacă mânie.
Această fotografie prezintă sfârşitul gărzii mele de ieri - scrie ea - când după 12 ore petrecute respirând în acea mască, m-am dezbrăcat de armura de război. Da, pentru că pare că suntem în război. Eu nu l-am trăit niciodată, dar într-un anumit mod mi-l închipui astfel, un război împotriva unui inamic nou şi necunoscut. Şi atunci mă gândesc la internările care au urmat una după alta, fără oprire, la persoanele care nu respiră şi care mă privesc cu ochii mari deschişi, implorând o veste bună, la pacienţii care nu pot comunica cu cei dragi pentru că se află în izolare. Şi la cei care mor doar pentru că sunt pozitivi la virus, la rudele de acasă care nu pot oferi o ultimă mângâiere persoanei iubite. Mă gândesc la pacienţii pe care i-am vizitat, unii dintre ei nu sunt atât de bătrâni sau fragili, totuşi se află într-un pat fără să reuşească să respire. Mă gândesc la mâncărimea pe care mi-o provoacă masca, la vederea înceţoşată de viziera de protecţie şi la faptul că dispozitivele de protecţie sunt acum rare. Mă gândesc şi la colegii care mi-au dat o mână de ajutor, la asistenţii care se împart în patru pentru a încerca să facă faţă urgenţei, mă gândesc la: „Te voi ajuta eu să faci această spitalizare”.
Mă gândesc şi la insultele primite, pentru că, din păcate, există şi acelea. Chiar şi într-o situaţie de urgenţă ca aceasta. Apoi, sincer, mă gândesc şi la frică. La teama de a contracta acest virus şi de a-l duce în familia mea. Teama că ne vor pune în situaţia de a lucra neprotejaţi. Teama de a face ceva greşit, pentru că hai să fim sinceri, practic un oncolog înţelege puţin despre bolile infecţioase.
Toate acestea doar pentru a le spune celor care încă neagă că situaţia este gravă, celor care, fără a fi de meserie, spun că este doar o gripă, celor care nu respectă limitările vieţii sociale, celor care se întâlnesc în grupuri, să se oprească. Spitalele sunt reduse la „lazarete”. Sistemul sanitar riscă să se prăbuşească, toate celelalte activităţi sunt reduse drastic sau suspendate. Ce se va întâmpla cu ceilalţi pacienţi? Vă daţi seama de gravitatea situaţiei?
Şi apoi nu este adevărat că se complică situaţia doar în cazul persoanelor în vârstă şi al pacienţilor mai fragili. Există tineri cu situaţii clinice disperate. Şi vă reamintesc că vârstnicii au peste 65 de ani. Nu vă gândiţi la un pluripatologic de nouăzeci de ani. Şi chiar dacă ar fi aşa, ar fi corect? Ar fi corect ca cei care sunt mai slabi să moară aşa? Şi cheltuiesc, de asemenea, două cuvinte pentru a spune că nu doar sistemul de sănătate publică funcţionează astfel. Sectorul privat face acelaşi lucru, fără oprire, frenetic.
Şi că pe lângă anestezişti, medici de medicină internă şi pneumologi, există şi toţi ceilalţi, care şi-au lăsat deoparte activitatea lor pentru a se improviza internişti şi a-şi ajuta colegii în dificultate. În această mizerie suntem cu toţii pe aceeaşi barcă, o barcă care, probabil, se clatină, dar care încearcă să rămână la suprafaţă, pentru binele comun”, încheie doctoriţa.
Italienii le sunt recunăscători
O pancartă agăţată de gardul unui spital cu un mesaj de mulţumire şi mândrie adresat medicilor şi infirmierilor care s-ar traduce astfel: „Medici şi infirmieri sunteţi mândria noastră. Mulţumim”, este preluat de politicianul Mateo Salvini şi publicat pe pagia sa de Twitter alături de cuvinte de apreciere:
"Frumos. Medici, asistente, Oss şi toţi eroii din tranşeele din spitale: MULŢUMESC"
Datele actualizate emise de Protecţia civilă italiană pe 6 martie sunt dramatice: există 4.636 infectaţi, 197 morţi, 523 vindecaţi.
