"Aici sunt îngropaţi banii şi resentimentele dumneavoastră"

Ion Iliescu şi-a pierdut liniştea. Rezultatele referendumului erau previzibile dar lucrurile n-au ieşit aşa cum le urziseră ei cu toţii, bătrânii FSN-ului, tinerii USL-ului la umbra Răsăritului. Nici data trecută, în 2007 n-a fost să fie, cu toată prezenţa misteriosului Kondyakov. Fost consilier al lui Putin şi Voronin, om de afaceri sau ce-o fi el, se pare că sfaturile acestuia n-au ajutat. Nu le-a purtat noroc...

Kremlinul e în fierbere. Altfel, cum şi-ar permite să trimită semnale de luptă, fie ea şi luptă ”tovărăşească” de clasă? Ce altceva înseamnă ”încurajările” portavocii Kremlinului, Vocea Rusiei, transmise USL-ului cum că ”acţionând în forţă” mai are şanse reale să-l demită pe Traian Băsescu, dacă nu violentul îndemn comunist ”La luptă tovarăşi”?

Cum trebuie înţeles amestecul brutal al administraţiei ruse în treburile interne ale referendumului când acuză din senin, fără dovezi în articolul ”România este condusă de la Budapesta” că Viktor Orban (liderul de dreapta al Ungariei) controlează ”viitorul politic al întregii Românii, nu doar al unei enclave etnice din interiorul ţării”?

Cum trebuie percepută acuzaţia că ”Traian Băsescu a cumpărat sprijinul liderului maghiar” dacă nu ca pe binecunoscuta metodă de partid comunist de incitare la ură? Pe ce alte date se bazează afirmaţia în afară de retorica că doar cei ”extrem de naivi” pot crede altfel?

Cine nu se îndoieşte de performanţele şcolii ruse de propagandă vede imediat diferenţa de ton, de atitudine şi de mesaj între o Europă îngrijorată de soarta României şi o Rusie înfuriată de intenţiile sale de influenţă eşuate.

Spre deosebire de Rusia, Europa îndeamnă la concilierea celor două părţi. Popularii europeni recomandă guvernului de la Bucureşti să se întoarcă la valori europene, nu la agende paralele obscure. Liderii PPE şi PE (Wilfried Martens şi Joseph Daul), caracterizând acţiunile politice ale USL drept iresponsabile şi de netolerat de către ”instituţiile europene şi de comunitatea democratic internaţională", propun încetarea instabilităţii politice ”declanşate de tentativa de destituire a şefului statului”.

Ca încurajări: ambasadorul Belgiei în România, Philippe Beke, a declarat că, dacă experţii UE decid că România e pregătită să acceadă în spaţiul Schengen, oficialii din ţara sa vor fi de acord cu acest lucru; iar leul s-a apreciat faţă de euro cu 1% în doar câteva ore după încheierea referendumului, recâştigând într-o zi cât a pierdut în aproximativ o lună.

Astfel, în timp ce Europa îl aşteaptă pe preşedintele Băsescu la masa tratativelor, Rusia nu se dezminte să acţioneze ca o extremă stângă ce-şi trimite strigătul de război. După ce-şi critică pupilii USL pe care-i învinovăţeşte de ”spiritul de non-combat”, după ce-i ironizează cu ideea complacerii în ”coabitare”, îi instigă să se războiască iar cu CCR care ar trebui, zic ei, să valideze referendumul chiar şi în lipsă de cvorum, pentru presupusa ”imixtiune externă”. Merg şi mai departe cu sugerarea ”repetării referendumului din lipsă de cvorum”, deşi conform legii, parlamentul nu va putea decide organizarea şi desfăşurarea unui alt referendum decât în temeiul altor fapte, întrucât asupra celor pe baza cărora s-a desfăşurat un referendum invalidat sau validat, poporul s-a pronunţat deja. (În cazul în care parlamentul ar decide organizarea şi desfăşurarea unui alt referendum pe baza aceloraşi fapte pretins săvârşite de preşedintele României şi pentru care poporul a ales deja, s-ar încălca prevederile art. 2 alin. (1) din Constituţie, în sensul că parlamentul nu poate exercita suveranitatea în locul poporului român.)

Se poate guverna prin ură şi dezbinare? Desigur, regimurile totalitare pe asta se bazează.

Vladimir Volcov, în cartea sa „Tratat de dezinformare”, (în care foloseşte principiile generalului chinez Sun Tzu din ”Arta Războiului”), dezvoltă ideea că toată arta războiului se întemeiază pe înşelăciune, iar ocuparea statului fără luptă se realizează prin ruinarea politică a acestuia. Aceasta se face prin ruinarea reputaţiei conducătorilor care trebuie subminată prin orice mijloace şi, la momentul oportun, aceştia trebuie supuşi oprobriului public, căci ”trebuie răspândite discordia şi gâlceava între cetăţenii ţării adverse”.

La noi, pentru că ruinarea reputaţiei preşedintelui de către Antena 3 a lui Voiculescu nu a produs acea prezenţă la demitere de 80%, se continuă discordia regizată de voinţa Kremlinului, ca USL să acţioneze în forţă, căci ”pâna la urmă, există şi opţiunea organizării unor proteste de stradă”.

Care sunt interesele Moscovei, atât de brutal afişate, ca USL-ul să pună mâna pe putere cu orice preţ, călcând în picioare legile şi apelând la vărsare de sânge dacă e nevoie? Ce calitate umană poate avea un sfătuitor care te împinge să manipulezi ura şi resentimentele diverse ale oamenilor pentru a ajunge în fruntea lor? ”Sprijinul electoral pe care îl au se datorează aproape în exclusivitate resentimentelor pe care alegătorii le au faţă de Traian Băsescu” spune Vocea Rusiei, adăugând că ”dacă USL refuză să demonstreze electoratului că este dispus să lupte până la capăt, atunci toate simpatiile negative ale electoratului se vor canaliza spre o altă forţă politică dispusă să-ţi asume rolul de „inamic implacabil” al regimului Băsescu”.

Fără să-şi dea seama, Kremlinul a făcut un mare deserviciu quadruplului Ponta-Antonescu-Iliescu-Voiculescu, dezvăluindu-le unicul ”punct tare” în ademenirea electoratului: exploatarea urii din oameni. Iată adevărul gol-goluţ despre cei pretenţios denumiţi sociali-liberali, iată-i dezbrăcaţi de pretenţiile din spatele cuvintelor. Iată-le voinţa, idealurile şi ambiţiile, reunite într-un singur titlu generic: Ura. Mai poate cineva crede că nişte personaje îmbătate de ură pot/ar avea vreun interes nobil de a conduce un popor? Ar fi vreo şansă ca toată această ură ce-i mână, să se schimbe peste noapte, fie şi odată cu înlăturarea obiectului urii, în iubire necondiţionată pentru popor şi grijă pentru valorile democraţiei?

Mai putem vedea astfel ieşirea în peisaj a lui Ion Iliescu, ca independentă de tot acest zgomot ideologic al ”vocii” Kremlinului?

Întâmplător, sau neîntâmplător, nu s-a stins Flacăra Democraţiei, la propriu, atunci când a fost înmânată jurnalistului de la Antena 3? Trăim într-o lume a simbolurilor (fie că le prindem sau nu mesajul), şi dacă tot operăm cu simboluri, ce simboluri a apărat USL-ul în toată această perioadă? Pot fi colajele cu Băsescu legat, încătuşat, spânzurat, aşa ceva? Sau mai degrabă imensele panouri cu Demiterea afişate la fiecare intersecţie? Ce pot ele simboliza altceva decât : ”ne folosim de banii şi resentimentele dvs.”

Mai putem vedea astfel ieşirea în peisaj a lui Ion Iliescu, ca independentă de tot acest zgomot ideologic al ”vocii” Kremlinului?

Scenariul pare identic cu cel de la revoluţia din 89, conform accepţiunii generale dar oficial neacceptate. În calitatea sa de fost membru CC al PCR, apoi pe timpul ”studiilor” la Moscova de fost Secretar al "Sovietului unional al studenţilor şi aspiranţilor români", (organizaţie sovietică subordonată direct conducerii Komsomolului, asigurată la acea vreme de Alexandr Selepin, cel care, va fi numit în 1958 în funcţia de preşedinte al KGB), Ion Iliescu nu neagă total implicarea Moscovei în lovitura de stat din 89.

Chiar dacă răspunde cu jumătate de gură că serviciile speciale sovietice au avut un rol ”total marginal” în orchestrarea ”revoluţiei” din decembrie, chiar dacă răspunde pe alături când e întrebat de cei 20.000 de „turişti sovietici” din Bucureşti şi Timişoara în decembrie '89, chiar dacă nu neagă total execuţia lui Nicolae Ceauşescu ca fiind stalinistă, numind-o ”excepţională”, (Adevărul, 30 nov 2009), Iliescu nu e în stare, după 22 de ani, să dea o explicaţie la întrebarea ”Cine a tras în noi?”.

Surescitat, simţind că pierde teren, dezaprobat de întreaga lume civilizată, USL-ul e gata de gafe şi mai mari. Victor Ponta nu vrea să ne demonstreze nicicum nevinovăţia în cazul acuzaţiilor de plagiat care se înmulţesc. Nu vrea nici să admită că a confiscat instituţiile statului în folosul unui partid (vezi acuzaţiile formulate de UE). Nu vrea să recunoască neconstituţionalitatea suspendării şi nici eşecul de la referendumul din 29 iulie. Nu vrea să-şi recunoască eşecul în gestiunea crizei Năstase privind transferul de la domiciliu la penitenciar (mă întreb dacă schimbarea din funcţie a Şefului Poliţiei Capitalei, Lucian Guran, are legătură cu ordinul dat de acesta conform căruia Adrian Năstase a fost mutat urgent de la Spitalul Floreasca la penitenciar, pentru executarea pedepsei). Cum cea mai ”bună” apărare e atacul, vine cu acuzaţii jalnice gen Vila Dante în care se compromite şi mai mult.

Aceeaşi piesă, aceiaşi oameni (deşi tinerii din USL sunt mai agresivi decât bătrânii din PSDR), într-o situaţie nouă. (De fapt o situaţie inversă faţă de 89, când, Europa supărată pe noi că ne-am re-întors la comunism, ne-a retras ajutoarele.)

Atunci, am avut o revoluţie, au murit oameni dar nu s-au găsit vinovaţii... Apoi au fost protestele paşnice din Piaţa Universităţii curmate tot prin vărsare de sânge, se ştiu vinovaţii dar nu există condamnaţi. În sfârşit, după acelaşi model, am avut de curând o lovitură de stat prin încălcarea Constituţiei, condamnată de întreg spaţiul euro-atlantic. Se ştiu făptaşii, s-au dovedit faptele şi cu toate astea...

...cu toate astea, Ion Marcel Ilici Iliescu (numele real) iese în faţă să-şi dea cu părerea despre ce este democratic şi ce nu. Fidel până la capăt ”prietenilor”de la Răsărit, chiar şi după ce aceştia au deconspirat ţelul adevărat al grupării USL, ultimul conducător comunist din Carpaţi îşi joacă ultima carte compunând o scrisoare Curţii Constituţionale în care le cere să valideze un referendum, deşi regulile jocului au fost stabilite din timp. Ar fi fost bine ca acelaşi Iliescu, care în 2007, îndemna populaţia la boicotarea singurului referendum validat ulterior, să fie măcar constant cu el însuşi şi să ia în calcul noua situaţie socială şi geo-politică în care se află România.

În 89 eram la graniţa imperiului sovietic, astăzi suntem în Europa. Un dram minim de inteligenţă emoţională şi ceva intuiţie i-ar face să iasă din inerţie şi să nu mai meargă împotriva curentului. Dacă nu de dragul ”reconcilierii” măcar din simţ de autoconservare. De ce? Pentru că cei ca ei vor fi striviţi sub forţa noului val. Vor fi striviţi sub greutatea propriilor fapte, la lumina orbitoare a adevărului.

Astfel s-a întâmplat mereu cu protagoniştii vechiului univers de interese şi crime ascunse. Ei vor fi mereu înghiţiţi de noul ce vine să clarifice, să purifice, să renască. Şansa lor (dacă mai există una rămasă) ar fi să renunţe la vechiul joc. Să-şi recunoască greşelile şi să se supună altor reguli, mai înalte şi mai pure care ţin de Justiţia viitorului.