Agenţiile de informaţii: Rusia foloseşte mai multe arme chimice în Ucraina

Rusia intensifică utilizarea armelor chimice în Ucraina, potrivit concluziilor Serviciului Federal de Informaţii German (BND) şi a două agenţii de informaţii olandeze, citate de DPA.
„Utilizarea gazelor lacrimogene şi a cloropicrinei de către trupele ruse a devenit acum o practică obişnuită şi este larg răspândită”, au declarat vineri BND, Serviciul Militar de Informaţii şi Securitate Olandez (MIVD) şi Serviciul General de Informaţii şi Securitate Olandez (AIVD) într-un comunicat comun.
Cloropicrina, care are caracteristici similare cu gazul lacrimogen, este cunoscută şi sub denumirea de tricloronitrometan. Aceasta este interzisă de Convenţia privind interzicerea armelor chimice (CWC).
Cloropicrina este un agent de război chimic din grupul agenţilor pulmonari. În timpul Primului Război Mondial, era denumită şi „Crucea Verde”, deoarece proiectilele umplute cu astfel de agenţi erau marcate cu o cruce verde.
Cloropicrina poate fi letală în concentraţii ridicate în spaţii închise, au declarat agenţiile. Acestea au subliniat că utilizarea cloropicrinei constituie o încălcare gravă a CWC, care interzice utilizarea acestui agent pulmonar în toate circumstanţele.
CWC, descrisă ca fiind primul acord multilateral din lume pentru eliminarea unei întregi categorii de arme de distrugere în masă, a fost semnată pentru prima dată la Paris în 1993, după ani de negocieri.
Atât Rusia, cât şi Ucraina au semnat acordul, care a intrat în vigoare în 1997, potrivit Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OPCW).