Aerul a devenit irespirabil la Beijing
alte articole
Aerul devine din ce în ce mai greu de respirat la Beijing. Duminică dimineaţa, indexul de calitate a aerului a ajuns la 361, în condiţiile în care Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră nivelul de 300 de unităţi drept extrem de periculos pentru oameni.
Oamenii ies pe stradă purtând măşti, de teamă că s-ar putea îmbolnăvi. Cele peste 20 de milioane de locuitori ai Beijingului spun că aerul este irespirabil şi se tem mai ales pentru vieţile copiilor.
Nu demult, ambasadorul SUA la Beijing, Gary Locke, şi-a anunţat demisia pentru "motive personale", după doar 2 ani şi jumătate de activitate. Motivul demisiei sale ar fi fost îngrijorarea cu privire la nivelul ridicat de poluare din Beijing, dezvăluia Financial Times.
Mulţi manageri executivi şi diplomaţi străini, în special cei care au copii mici, au decis să plece din ţară la începutul lunii noiembrie, din acelaşi motiv, după ce în presă a apărut ştirea că o fetiţă de numai 8 ani a murit datorită cancerului la plămâni.
Dar chinezii nu au unde pleca. Ei rămân în oraşul chintesenţă a eşecului "miracolului economic" chinez, bazat pe industrializare forţată, iraţională, fără respect pentru mediul înconjurător. Beijingul ocupă locul 1 în topul celor mai poluate oraşe de pe glob.
Din cauza folosirii pe scară largă a cărbunelui, aerul din Beijing este poluat puternic cu particule a căror dimensiune este mai mică de 2,5 micrometri. Aceste particule se pot infiltra adânc în plămâni, afectând respiraţia şi oxigenarea organismului, declanşând epidemii de cancer. Nivelul maxim de poluare admis pentru PM 2,5 este de 25 µg/m3, dar uneori nivelul poluării aerului atinge de 40 de ori maximul admisibil.
Apa este şi ea o problemă imensă în China. Un articol din 2006 al Ambasadei Chineze din Marea Britanie vorbea despre faptul că 300 milioane de chinezi nu au acces la apă curată. 90% din apa freatică a oraşelor este poluată, iar la scara naţională, 70% din totalul apei din China este poluată. 40% din apele chineze sunt atât de poluate încât oamenii nu pot intra nici măcar în contact cu ea.
În China poluarea continuă să crească, iar numărul pacienţilor cu cancer pulmonar creşte şi el la fel de rapid. Se estimează că în anul 2025 numărul acestora va ajunge la un milion, lucru care va aduce China pe primul loc în lume la acest capitol.
Aceste date au fost prezentate de un forum - ţinut la Beijing - special dedicat răspândirii cancerului pulmonar în China, scrie presa chineză.
China este unul dintre cele mai poluate state din lume, în mare parte din cauza folosirii încălzirii cu cărbune. Industrializarea şi boom-ul economiei chineze au şi ele un rol covârşitor.
Calitatea aerului din Beijing este extrem de proastă - nivelul pentru particule fine în suspensie (PM25), în aer este uneori de 400 de ori mai mare decât norma. Aceste particule ajung în plămâni, unde se depozitează, cauzând în timp grave afecţiuni pulmonare.
La începutul lunii noiembrie, presa chineză a prezentat cazul unei fetiţe de 8 ani cu cancer pulmonar, ea fiind cea mai tânără pacientă cu această boală în China. Ziarul britanic The Times nota pe marginea cazului că acesta indică apropierea unei crize ecologice în China.Însă autorităţile chineze evită să vorbească despre acest subiect, regimul afirmând că principalul motiv al creşterii numărului bolnavilor de cancer pulmonar este fumatul. Puţin probabil, în cazul unei fetiţe de doar 8 ani.