Acum Trump susţine că secretarul Trezoreriei a fost tratat nepoliticos în timpul vizitei sale la Kiev

Donald Trump (David Dee Delgado / Getty Image)
Redacţia
20.02.2025

Preşedintele american Donald Trump a declarat că secretarul său al Trezoreriei, Scott Bessent, a fost tratat nepoliticos în timpul vizitei sale la Kiev săptămâna trecută.

Noile afirmaţii care dezavuează preşedinţia de la Kiev au fost făcute de Trump la bordul avionului prezidenţial, transmite AP.

Preşedintele american a declarat că Bessent a avut nevoie de mult timp pentru a ajunge la Kiev, dar preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski dormea şi nu era disponibil pentru o întâlnire.

"El [Bessent] a călătorit multe ore cu trenul, o călătorie periculoasă, şi vorbim despre secretarul Trezoreriei. S-a dus acolo pentru a obţine semnarea unui document, iar când a ajuns acolo, s-a întors cu mâna goală."

Între timp, potrivit CNN, Trump a declarat că Bessent a fost tratat „destul de grosolan” şi că preşedintele Zelenski nu ar fi fost disponibil pentru întâlnire deoarece „dormea”.

Citat din Trump: „Scott Bessent de fapt a mers acolo şi a fost tratat destul de grosolan, pentru că, în esenţă, i-au spus nu şi Zelenski dormea şi nu era disponibil pentru a se întâlni cu el”.

După cum s-a raportat anterior, secretarul Trezoreriei Scott Bessent a sosit la Kiev la 12 februarie pentru a discuta despre parteneriatul economic cu Ucraina şi s-a întâlnit cu Zelenski în timpul vizitei sale.

La acea dată, preşedintele ucrainean a declarat că Statele Unite au înmânat Kievului primul proiect al unui acord de parteneriat care ar prevedea investiţii în resursele minerale ale Ucrainei în schimbul asistenţei suplimentare.

Potrivit rapoartelor mass-media, administraţia Trump a propus Ucrainei să ofere SUA 50%, acordând un timp insuficient studierii memorandumului şi presând preşedinţia ucraineană să-l semneze - în ciuda faptului că documentul părea scris de avocaţi privaţi şi era scris pe baza principiilor de drept din statul New York.

Zelenski a refuzat să semneze documentul, evocând lipsa de garanţii.

Casa Albă a calificat decizia drept lipsită de viziune.

La 14 februarie, întâlnirea dintre Zelenski şi vicepreşedintele american J.D. Vance la München a fost amânată pentru a oferi SUA posibilitatea de a lucra la proiectul de memorandum de parteneriat pe care Ucraina îl finalizase şi îl predase americanilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor