Actorul Efrem Zimbalist - inspectorul Erskine din serialul "FBI", a decedat la 95 de ani

Lumanare. (BOGDAN FLORESCU / The Epoch Times)
Flori Mladin
03.05.2014

Longevivul actor Efrem Zimbalist Jr., care a dat viaţă pe ecran inspectorului Lewis Erskine din serialul american "The FBI", a decedat vineri, la vârstă de 95 de ani, la domiciliul său din Solvang, California.

Efrem Zimbalist Jr. a fost unul dintre cei mai îndrăgiţi actori de seriale TV. Între anii anii 1958 şi 1964, acesta a interpretat pe micul ecran rolul unui detectiv particular în serialul "77 Sunset Strip", difuzat de televiziunea americană ABC, iar între anii 1965 şi 1974 a jucat rolul inspectorului Erskine din serialul "The F.B.I.", transmis pe acelaşi post TV.

Pe parcursul serialului care a durat nouă sezoane, filmele au înfăţişat cazuri de crimă, răpiri şi jafuri bancare, inspirate din fapte reale rezolvate de inspectorul Erskine împreună cu colaboratorii săi, acţiunile serialelor fiind inspirate din fapte reale, pentru fiecare episod fiind nevoie la acea vreme de aprobarea Biroului Federal de Investigaţii (FBI).

Actorul Efrem Zimbalist Jr. a jucat în cca 20 de lungmetraje, printre care "House of Strangers" (1949), "Îngeri în sclavie/ Band of Angels" (1957), alături de Clark Gable şi Sidney Poitier, "Too Much, Too Soon" (1958), alături de Errol Flynn, "The Chapman Report" (1962), împreună cu Jane Fonda, "Harlow" (1965), alături de Carol Linley, "Aeroport 1975/ Airport 1975" (1974), cu Charlton Heston, şi "Formidabilul/ Hot Shots!" (1991), împreună cu Charlie Sheen.

Efrem Zimbalist s-a născut într-o familie de artişti, mama sa, Alma Gluck, a fost soprană, iar tatăl, Efrem Zimbalist Sr., a fost violonist. Fiica sa Stephanie Zimbalist a fost de asemenea actriţă.

Pentru rolul care i-a adus celebritate şi sute de mii de fani, la vârstă de 90 de ani, Biroul Federal de Investigaţii (FBI) i-a adus un omagiu lui Efrem Zimbalist Jr. în anul 2009, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Los Angeles, acordându-i o insignă de agent FBI onorifică. Insigna i-a fost înmânată chiar de directorul FBI, Robert Mueller, care a precizat că personajul întrupat de actor - inspectorului Erskin - era curajos, fidel şi integru şi i-a determinat pe mulţi tineri să devină lucrători ai FBI.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor