A cincea putere
În timp ce media abundă în ştiri - de la cazul fostului premier mereu dornic a fi peste legile ţării, până la vaci scoase din fântână de către pompieri şi copii ciudaţi care rămân prinşi printre ziduri, subiecte cu adevărat importante trec aproape neobservate.
Unul dintre ele este un plan menit a salva unele bănci europene din bani publici.
Printre valurile crizei, astfel de salvări trec neobservate. Dar iată că în Spania conştiinţa publică se trezeşte şi asistăm la un protest de mare amploare împotriva acestor practici. Participanţii şi-au exprimat nemulţumirea faţă de faptul, că în timp ce există familii care nu reuşesc să îşi plătească ratele, băncile sunt salvate din bani publici. Banca „Bankia”, a patra ca mărime din Spania a focalizat în mare măsură nemulţumirile populaţiei. La protestul de care vorbeam mai sus, autorităţile au răspuns în mod violent, unii participanţi fiind bătuţi de poliţie.
Privind în trecut, activităţi de tip bancar există încă din antichitate. Se vorbeşte despre implicarea iniţială a templelor - considerate locuri sigure – în păstrarea unor valori şi despre preoţi care percepeau dobânzi pentru astfel de servicii. Tot în acele timpuri, s-au elaborat primele coduri legislative în domeniu. Primele bănci îşi fac apariţia în Grecia şi Roma antică, bazele lor semănând în esenţă cu cele actuale. Unele religii condamnau însă darea de bani cu camătă, considerând-o un păcat.
O instituţie durează în timp, în funcţie moralitatea fondatorilor şi dezvoltatorilor ei. Cum au concentrat băncile o bună parte din averea întregii lumi este un subiect de discuţie mult prea vast. Ceea ce vedem în mod clar la ora actuală este faptul că băncile au devenit motoarele economiilor de pretutindeni, cu drept de viaţă şi moarte asupra mersului companiilor, pe care le-au detronat de pe poziţiile lor. Cu toate că o bancă nu produce ceva fizic, în zilele noastre serviciile prestate au căpătat în mod ciudat denumirea de produs, concept asociat în mod natural unei societăţi care produce ceva.
A le numi - prin influenţa lor - a cincea putere în stat, încă nu ar exprima situaţia reală, deoarece ele le impregnează în întregime pe toate celelalte. Le simţim în aerul pe care-l respirăm şi la fiecare pas pe care-l facem. Sunt prezente chiar la nivelul mecanismelor gândirii.
Dar unde există putere, există în mod clar tentaţie şi tendinţa de a trăi după alte legi. De pe această poziţie, marile bănci scapă de sub orice control şi există pericolul ca anumite cercuri financiare, politice sau de cine ştie ce altă natură să le folosească pentru a controla tot mai mult omul şi a impune o nouă ordine în care valorile civilizaţiei tradiţionale să devină istorie.
Prin credite, noi de fapt scurtcircuităm timpul sau cel puţin aşa arată la suprafaţă. Prin credite reuşim în prezent să facem lucruri pe care le-am fi putut face doar în viitor şi după o perioadă de eforturi şi economii. Am atras ceva din viitor, am accesat lucruri din viitor, făcându-l în acelaşi timp să se deruleze într-o perioadă timpurie. Şi cum aproape totul în societatea modernă se bazează pe credite, aceasta poate fi una din cauzele accelerării timpului, pe care o simţim cu toţii.
Dăm numai câteva exemple de tendinţe deviaţioniste. O lume întreagă auzea cum în plină criză băncile de peste ocean acordau prime consistente directorilor. Pentru creditele neperformante responsabilitatea este minimă sau simbolică. Finanţarea din bani publici, când falimentul este iminent, se înscrie tot aici, fiind exemplul cel mai grăitor. În aceste cazuri băncile devin cel mai puternic şi îndreptăţit bugetar.
Se ştie că cea mai puternică formă de control este dependenţa. Cum s-a ajuns la această dependenţă de bani, comparabilă doar cu cea dată de substanţele halucinogene? Natura umană doreşte din ce în ce mai mult. Cu cât dorinţele cresc, cu atât ne împrumutăm mai mult. Şi cu atât ne împrumutăm mai mult, cu atât ne întrebăm mai puţin, când ne vom achita datoriile.
În viaţa de zi cu zi, creditele ne lasă să gustăm din bucuria momentului. Am câştigat ceva, dar trebuie să dăm altceva în loc, lucru conştientizat din plin în anii post-credit.
Îndrăznind să privim de la un nivel puţin mai înalt şi cu riscul de a ne intersecta puţin cu domeniul fanteziei, încercăm să aruncăm o privire asupra impactului acestor lucruri asupra fiinţei noastre intime. Există o zicală a vremurilor moderne: „Time is money” (în traducere Timpul înseamnă bani). Prin credite, noi de fapt scurtcircuităm timpul sau cel puţin aşa arată la suprafaţă. Prin credite reuşim în prezent să facem lucruri pe care le-am fi putut face doar în viitor şi după o perioadă de eforturi şi economii. Am atras ceva din viitor, am accesat lucruri din viitor, făcându-l în acelaşi timp să se deruleze într-o perioadă timpurie. Şi cum aproape totul în societatea modernă se bazează pe credite, aceasta poate fi una din cauzele accelerării timpului, pe care o simţim cu toţii. Ceea ce căpătăm în schimb este stresul, perceput prin absenţa sufocantă a timpului. Dar este posibil ca în mod similar corpului uman, societatea să aibă un timp al ei. Conform acestui raţionament, accelerându-l, ne apropiem mai rapid de praguri încă nebănuite. Pentru fiecare timp există oamenii acelui timp. Vom fi oare capabili să facem faţă unor astfel de provocări?
Lăsând speculaţiile, ceea ce putem face în mod concret în calitate de opinie publică este să cerem puterilor de drept să vegheze asupra marilor sisteme financiare, pentru ca acestea să se supună legilor şi să servească cu adevărat cetăţenii. Într-un stadiu ulterior, dacă vom reuşi să abandonăm lăcomia, poate băncile se vor gândi la binele clienţilor lor, vor practica dobânzi rezonabile şi vor fi cu adevărat respectate.
