Ziua Reginei

Regina Ana a României împlineşte pe 18 septembrie vârsta de 89 de ani, Majestatea Sa fiind, probabil, cea mai longevivă soţie de rege sau domnitor din întreaga istorie a României. Regina Ana, Principesă de Bourbon-Parma, născută pe 18 septembrie 1923 la Paris, este de 64 de ani soţia Regelui Mihai I al României, fiind fiica Prinţului René de Bourbon-Parma si a Prinţesei Margaret a Danemarcei. Este, de asemenea, strănepoata regilor Christian al IX-lea al Danemarcei (pe linie maternă) şi Miguel I al Portugaliei (pe linie paternă).

L-a cunoscut pe regele Mihai I în 1947, la un dineu la ambasada Luxemburgului de la Londra, prilejuit de nunta verişoarei Regelui Mihai, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Căsătoria Anei de Bourbon-Parma cu Mihai I a avut loc în exil, în iunie 1948, la Atena. Din păcate, nu numai comuniştii s-au opus nunţii lui Mihai şi a Anei, ci şi reprezentanţii Bisericii Catolice de care aparţinea Ana de Bourbon-Parma, si asta pentru că apartenenţa tânărului Hohenzollern la religia ortodoxă era, în viziunea papalităţii, de neacceptat. Vaticanul nu a putut fi înduplecat şi astfel membrii familiei regale daneze nu au avut voie să participe la nuntă. Singurul monarh dintre familiile domnitoare ale Europei care a acceptat să-i găzduiască pe nuntaşi a fost fratele Reginei-Mamă Elena, Regele Paul al Greciei, care era şi unchiul preferat al lui Mihai I. El a organizat nunta la 10 iunie 1948 la Palatul Regal din Atena, iar arhiepiscopul Damaskinos a oficiat cununia.

După căsătorie, Mihai şi Ana au locuit la vila Reginei Mamă de la Florenţa. Mai apoi au stat în Danemarca şi în cele din urmă în Anglia, iar din 1956 s-au mutat la Versoix, în Elveţia. Au crescut găini, ca să se întreţină, au refuzat orice ajutor, inclusiv oferta preşedintelui Truman pentru a se stabili în Statele Unite. S-au descurcat greu. Din cauza datoriilor, Regina Mamă Elena a trebuit să-şi vândă vila de la Florenţa. S-a mutat într-un apartament la Lausanne, la distanţă mică de Versoix. Au împreună cinci fiice: Margareta (n. 1949), Elena (n. 1950), Irina (n. 1953), Sofia (n. 1957), Maria (n. 1964).

Am purtat toată viaţa, cu mândrie, numele acestei ţări închise şi am aşteptat ca porţile ei mari şi frumoase să se deschidă

Despre ceea ce înseamnă România pentru Regina Ana, iată un pasaj din cartea Majestăţii Sale “Un război, un exil, o viaţă”, apărută la Editura Humanitas în anul 2000. Cartea s-a bucurat de mare interes din partea cititorilor şi a cunoscut patru ediţii, două în limba română şi două în limba engleză. „Am plecat în refugiu la şaisprezece ani, iar apoi m-am înrolat, la nouăsprezece ani, sub culorile ţării mele natale, Franţa. Câţiva ani mai târziu, viaţa m-a tras de mânecă şi m-a făcut atentă că ţara mea nu era cea în care mă născusem şi pentru care m-am dus la război, ci alta, mai la est, în aceeaşi Europa, tot o ţară latină, tot o civilizaţie străveche, tot un popor glorios, dar care se numea România.
Nu am putut să mă bucur prea mult de această nouă identitate care mi se oferea, fiindcă România anului 1948 a fost fermă cu mine, închizându-mi uşa cu brutalitate. Am purtat însă, toată viaţa, cu mândrie numele acestei ţări închise şi am aşteptat ca porţile ei mari şi frumoase să se deschidă. Aşteptarea nu a fost plăcută, nici uşoară şi amărăciunea, disperarea şi tristeţea ne-au dat târcoale adesea. Însă ştiam că nu numai noi aşteptăm deschiderea acestor porţi, ci douăzeci şi două de milioane de oameni, plus un continent întreg, dacă nu o lume întreagă. Toate acestea însă aveau să vină mai târziu”.