Ziua în care preşedintele Giorgio Napolitano va desemna un nou premier (presa italiană)

Decizia preşedintelui Italiei, Giorgio Napolitano, care a efectuat marţi o serie de consultări rapide cu forţele politice, şi care va desemna miercuri personalitatea însărcinată cu formarea noului guvern, se află miercuri în atenţia principalelor publicaţii din Peninsulă.
Vedere generală a Parlamentului italian. (Franco Origlia / Getty Images)
Epoch Times România
24.04.2013

Decizia preşedintelui Italiei, Giorgio Napolitano, care a efectuat marţi o serie de consultări rapide cu forţele politice, şi care va desemna miercuri personalitatea însărcinată cu formarea noului guvern, se află miercuri în atenţia principalelor publicaţii din Peninsulă.

'Ziua în care Napolitano decide', scrie La Repubblica de la Roma, care precizează că preşedintele reales va anunţa numele viitorului prim-ministru miercuri, după ora locală 11: 00. Numele cel mai probabil este acela al fostului premier Giuliano Amato (74 de ani), pe care şeful statului îl stimează în mod deosebit. Napolitano este convins că Italia 'are nevoie de un guvern prestigios şi de un premier eficace şi cu mare experienţă'.

În urma consultărilor de marţi, a reieşit că singurul partid care nu este de acord cu desemnarea lui Amato în funcţia de prim-ministru al Italiei este Liga Nordului (formaţiune politică de dreapta), care, 'în cazul unul guvern Amato', ar trece în opoziţie, împreună cu Mişcarea 5 Stele (M5S) a lui Beppe Grillo, anunţă principalul cotidian roman.

În timp ce Italia, cea de a treia economie din zona euro, aşteaptă 'cu sufletul la gură' desemnarea noului premier, toate cotidienele din Peninsulă publică miercuri liste de 'posibili miniştri'.

Enzo Moavero Milanesi (din partidul de centru 'Alegere civică', fondat de Mario Monti) ar putea fi confirmat în funcţia de ministru pentru afacerile europene, şi aproape sigur doamna Anna Maria Cancellieri va fi confirmată la Ministerul de Interne. Actualul premier demisionar, Mario Monti, sau Massimo D'Alema (din Partidul Democrat, PD, de centru-stânga) au mari şanse de a prelua portofoliul diplomaţiei, iar Luciano Violante (din PD) va fi probabil viitorul ministru al justiţiei. De asemenea, preşedintele Napolitano şi-ar fi exprimat dorinţa ca economistul Pier Carlo Padoan (de la Organizaţia pentru cooperare şi dezvoltare economică, OCDE) să devină viitorul ministru italian al economiei, potrivit La Repubblica.

Dacă Giuliano Amato va fi desemnat prim-ministru, aproape sigur vicepremieri vor deveni Enrico Letta, vicesecretarul PD, şi Angelino Alfano, secretarul Poporului Libertăţii (PdL, de centru-dreapta).

'Napolitano decide miercuri', scrie Corriere della Sera din Milano, care anunţă că noul guvern italian va fi unul 'de mare coaliţie' şi 'de responsabilitate naţională', din care vor face parte membri ai principalelor forţe politice, Partidul Democrat (PD, de stânga), Poporul Libertăţii (PdL, de dreapta) şi 'Alegere civică' (de centru). Oricum se va numi acest executiv (de responsabilitate sau de salvare naţională), va fi 'unul al preşedintelui Napolitano' şi va trebui să ia încă de la început măsuri urgente, cum ar fi reforma imediată a legii electorale şi reducerea costurilor politicii şi a numărului parlamentarilor (care sunt, la ora actuală, 945: 630 de deputaţi şi 315 senatori).

După consultările avute marţi cu şeful statului, fostul premier Silvio Berlusconi (fondator al partidului de dreapta Poporul Libertăţii, PdL) a declarat că 'Italia are nevoie de un guvern de coaliţie, un executiv puternic şi stabil, care să poată lua măsuri economice imediate', relevă cotidianul amintit.

'Napolitano desemnează miercuri un nou premier: Giuliano Amato sau Enrico Letta?', scrie La Stampa din Torino, care precizează că, după exact două luni de la alegerile generale din 24-25 februarie, care au avut un rezultat incert, 'Italia va avea în sfârşit un guvern'. Numele cele mai probabile sunt acela al lui Giuliano Amato sau acela al vicesecretarului PD, Enrico Letta.

În opinia publicaţiei La Stampa, fostul socialist Giuliano Amato, de două ori prim-ministru (între anii 1992-1993 şi 2000-2001), este personalitatea politică cea mai creditată să fie mandatată miercuri de Giorgio Napolitano cu formarea noului executiv italian.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor