Un parlamentar britanic cere 20 de ani interdicţie de intrare pentru imigranţii care depăşesc perioada de acordare a vizei
alte articole
Imigranţii care abuzează de perioada pentru care le-a fost acordată viza ar trebui să primească interdicţie de 20 de ani pentru a intra din nou în Marea Britanie, a declarat deputatul conservator Mark Pritchard, în cadrul unei dezbateri parlamentare privind imigraţia din România şi Bulgaria, desfăşurată luni seara la Londra, potrivit BBC.
Parlamentarul, care a şi condus dezbaterea, a afirmat că sistemul de vize britanic este supus unui abuz 'fără precedent' şi că situaţia trebuie abordată de către autorităţi. Migranţii din afara UE care depăşesc perioada pentru care le sunt acordate vizele ar trebui să îşi 'reglementeze' situaţia până în aprilie 2014 sau să se confrunte cu sancţiuni, a cerut acesta. Deşi persoanele care vor respecta această cerere vor fi totuşi deportate, ele vor putea aplica pentru a re-intra în Marea Britanie, după un an, a explicat Pritchard parlamentarilor în timpul dezbaterii privind imigraţia.
Potrivit lui Pritchard, deşi imigraţia a adus beneficii economice majore, atât în zonele rurale cât şi în cele urbane, ea se face responsabilă şi de 'schimbările sociale rapide' care au apărut în ţară. În plus, a argumentat acesta, publicul din Marea Britanie a fost în mod constant 'dezinformat şi indus în eroare' de către autorităţi cu privire la impactul imigraţiei asupra comunităţilor şi serviciilor publice .
Există temeri autentice privind numărul de noi imigranţi din România şi Bulgaria care vor veni în Marea Britanie, odată ce controalele la frontieră tranzitorii vor fi ridicate la sfârşitul acestui an, a mai spus Mark Pritchard, potrivit Shropshire Star.
Dezbaterea parlamentară de luni seara a fost declanşată de o petiţie electronică privind oprirea imigraţiei din România şi Bulgaria în 2014, atunci când restricţiile impuse pe piaţa muncii cetăţenilor din cele două ţări nu vor mai putea fi prelungite. Petiţia a strâns un număr de 145.000 de semnături.
Marţi după-amiază ambasadorii României şi Bulgariei la Londra vor prezenta în faţa Comisiei pentru afaceri interne a Camerei Comunelor date pe tema migraţiei în UE, precizează Huffington Post.
În cadrul dezbaterii, Pritchard a atras atenţia asupra unui sondaj BBC, care a indicat că 1% dintre românii apţi de muncă şi 4,2% la sută dintre bulgari îşi caută de lucru în Marea Britanie. Pritchard, care a calificat estimările sondajului drept 'timide', este de părere că restricţiile ar mai trebui menţinute pentru încă 5 ani. O problemă, a adăugat acesta, este că Marea Britanie este o destinaţie mai atractivă decât, spre exemplu, Spania, deoarece economia spaniolă se află într-o situaţie cu mult mai proastă decât cea britanică.
Tot în cadrul dezbaterii de luni, parlamentarul laburist Keith Vaz a declarat că guvernul anterior a făcut greşeli în privinţa imigraţiei şi că Parlamentul trebuie să demonstreze azi că poate dezbate problema într-un 'mod deschis şi transparent', fără a permite ca 'partidele marginale să preia controlul' subiectului.
Vaz a amintit, de asemenea, de propriile sale vizite în capitala României, pe care a pronunţat-o cu denumirea românească 'Bucureşti', 'cu un accent atât de impresionant încât pentru o clipă am bănuit că el însuşi era imigrant român', glumeşte The Daily Telegraph.
Vorbind în acelaşi context, deputatul conservator britanic Philip Hollobone a declarat, potrivit Huffington Post, că unul dintre motivele-cheie pentru care românii ar trebui să fie împiedicaţi să vină în Marea Britanie îl reprezintă numărul celor care comit infracţiuni.
'În prezent, există un val de infracţiuni ale hoţilor de buzunare în metroul londonez', a subliniat Hollobone, adăugând că 'opt din zece hoţi de buzunare din metrou sunt români.'
El a cerut parlamentarilor să nu considere rasistă atitudinea sa de a se opune imigraţiei, ci să o vadă mai degrabă drept o recunoaştere a faptului că Marea Britanie este plină şi nu se va mai descurca pentru prea mult timp.
'Ţara noastră este una dintre cele mai aglomerate din lume, iar noi pur şi simplu nu putem face faţă unui alt val masiv de imigranţi (..), în special din ţările cu care avem foarte puţine în comun, cum ar fi România şi Bulgaria', a declarat Hollobone.
În replică la dezbatere, Ministerul de Interne a declarat că la momentul formării guvernului de coaliţie, publicul britanic a primit promisiunea clară că, după 13 ani de imigraţie în masă necontrolată, actualul guvern va reduce şi controla imigraţia în Marea Britanie.