Vlad Plahotniuc renunţă la mandatul de deputat

Prim-vicepreşedintele Partidului Democrat (PDM), Vlad Plahotniuc, a anunţat luni că-şi depune mandatul de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, dar rămâne în politică.
Prim-vicepresedintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc. (plahotniuc.blogspot.com)
Tatiana Chiriac
28.10.2013

Prim-vicepreşedintele Partidului Democrat (PDM), Vlad Plahotniuc, a anunţat luni că-şi depune mandatul de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, dar rămâne în politică. Deputatul a comunicat că ia această decizie pentru a se consacra unui şir de proiecte sociale, elaborate de PDM. "Renunţând la funcţia de deputat, nu mă retrag nici din partid, nici din politică, dimpotrivă, voi fi mult mai activ şi mai eficient. În perioada următoare vreau să îmi dedic timpul întâlnirilor cu oamenii, ca ei să audă de la mine care sunt realizările actualei guvernări, dar şi problemele cu care ne confruntăm", a spus Plahotniuc.

Potrivit lui, "PDM a elaborat mai multe proiecte, între care iniţiativa de deschidere a unei reţele de magazine sociale, care să ofere produse calitative, la preţ redus, pentru păturile social-vulnerabile". "Un alt proiect ţine de locuinţele sociale. Sunt proiecte importante în sprijinul cetăţenilor, pe care nu le putem ignora. Eu nu vreau ca obligaţiile de deputat să împiedice realizarea planurilor. Fac acest lucru fără emoţii şi ezitare, este un prilej de a demonstra că nu am de ce şi de cine să mă ascund în spatele imunităţii parlamentare. Solicit public Comisiei Naţionale de Integritate să-mi verifice declaraţia pe venit. Vreau ca opinia publică să vadă încă o dată ce stă în spatele acuzaţiilor care mi s-au adus. Eu am venit în politică deja bogat, cu experienţă managerială, ca să ajut Partidul Democrat", a ţinut să sublinieze Plahotniuc.

Vlad Plahotniuc a intrat în politică fiind ales în Parlament pe listele PDM, în cadrul scrutinului din 28 noiembrie 2010, precizează InfoTag. După formarea Alianţei pentru Integrare Europeană-2, a fost ales prim-vicepreşedinte al Parlamentului, funcţie pe care a deţinut-o până în februarie 2013, când deputaţii comunişti şi cei liberal-democraţi au votat pentru lichidarea acestui post, iar Plahotniuc şi-a dat demisia, sugerându-i şi premierului Vlad Filat să facă acelaşi lucru.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor