Experţii salută acţiunile organelor de drept în domeniul combaterii corupţiei în rândul judecătorilor

Experţii în domeniul combaterii corupţiei salută acţiunile organelor de drept din ultimul timp în domeniul combaterii corupţiei în rândul judecătorilor şi speră că acestea vor continua cu o amploare mai mare
Corupţie, mită (Epoch Times România)
Anatol Chitoroagă
28.10.2013

Experţii în domeniul combaterii corupţiei salută acţiunile organelor de drept din ultimul timp în domeniul combaterii corupţiei în rândul judecătorilor şi speră că acestea vor continua cu o amploare mai mare. Directorul Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei, Galina Bostan, şi-a exprimat speranţa că cele două cazuri de reţinere în flagrant a judecătorilor pentru luare de mită sunt un semnal clar că organele de drept au început să lucreze şi că nu este vorba doar despre un act de conformare la presiunile venite din partea UE. "Vreau să cred că este vorba despre executarea legii. Dacă este aşa, atunci aceste acţiuni sunt salutabile. Dacă legea se execută, nici nu avem nevoie de presiunile din exterior. Sper că executarea legilor va avea loc pe întreg teritoriul ţării şi să nu se desfăşoare într-o manieră selectivă", a spus Galina Bostan.

Directorul executiv al Transparency International Moldova, Lilia Caraşciuc, a relatat că autorităţile sunt forţate să demonstreze că lucrează. "Sperăm că vor prinde şi un "peşte" mai mare. Eu consider că un judecător reţinut pentru luare de mită, indiferent de suma mitei solicitate, reprezintă demonstraţii clare cum se acţionează de fapt în sistemul judecătoresc. Aceste cazuri trebuie arătate lumii. Important este ca dosarele să fie investigate până la capăt, iar judecătorii să fie pedepsiţi. Atunci acesta va reprezenta un semnal clar şi pentru ceilalţi judecători că lucrurile trebuiesc schimbate", a spus sursa citată.

În opinia ei, la moment legislaţia Republicii Moldova oferă posibilităţi multiple pentru a te eschiva de la pedeapsă. "Noi salutăm intenţiile autorităţilor de a majora amenzile pentru actele de corupţie, iar prin aceasta de a combate corupţia în sistemul judecătoresc. Observăm că autorităţile fac eforturi disperate pentru a îmbunătăţi situaţia la capitolul combaterii corupţiei în sistem. Toate acestea trebuie să reprezinte un semnal clar pentru judecători că este necesar să-şi schimbe modalitatea de lucru şi să realizeze că funcţia pe care o deţin îi obligă, în primul rând, pe ei să combată corupţia în societate. Dacă judecătorii sunt corupţi, atunci toată societatea devine una coruptă şi acest lucru este foarte grav", consideră expertul.

În luna octombrie Procuratura Generală şi Centrul Naţional Anticorupţie au anunţat despre reţinerea în flagrant a doi judecători pentru luare de mită, precizează Infotag. În primul caz este vorba despre un judecător din Teleneşti care a fost reţinut pentru luare de mită de $200 de la avocatul unei părţi într-un litigiu civil pentru a pronunţa o încheiere de scoatere de pe rol a cererii părţii oponente în acest proces. Judecătorul se află în arest pentru 30 de zile. În cel de-al doilea caz, este vorba despre o judecătoare din Criuleni care în cârdăşie cu o avocată a estorcat şi primit două mii de euro pentru a-i achita pe doi inculpaţi. Anterior, ministrul Justiţiei Oleg Efrim a menţionat că în anul 1995 un singur judecător a fost condamnat pentru luare de mită, şi-a ispăşit pedeapsa. Sistemul judecătoresc este considerat unul dintre cele mai corupte din Republica Moldova.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor