Visul Chinezesc este, în realitate, un coşmar

Încă de la începutul mandatului său, în luna noiembrie, noul lider al Partidului Comunist Chinez Xi Jinping a promovat ideea „Visului Chinezesc”. Într-un discurs din luna mai, el a îndemnat tineretul Chinei „să îndrăznească să viseze, să muncească asiduu pentru a-şi îndeplini visurile şi să contribuie la revitalizarea naţiunii.”

Această veselă cuvântare a primit un răspuns tăios la 18 iulie, pe Twitter, când utilizatorul @tianleiwuwang (trad. „trăsnetul ceresc nu loveşte la întâmplare”) a scris: „Dacă ai bani, ai grijă să nu devii un Zeng Chengjie. Dacă nu ai bani, ai grijă să nu devii Deng Zhengjia. Nu aştepta până ce ajungi invalid ca Ji Zhongxing. Încearcă să fii Yang Jia cât mai poţi.” Cineva a mai completat comentariul: „Visul Chinezesc”.

Pentru majoritatea occidentalilor, aceste nume sunt greu de reţinut. Poveştile oamenilor respectivi, cu excepţia lui Yang Jia, au devenit cele mai arzătoare subiecte pe Internetul din China în această ultimă săptămână.

Execuţie ilegală

Zeng Chengjia a fost condamnat la moarte pe 20 mai 2011 pentru „acumularea ilegală de fonduri” de către Curtea Intermediară Changsha din provincia Hunan. Lui Zeng i-a fost refuzat dreptul la apel de către Înalta Curte Provincială Hunan şapte luni mai târziu. Curtea Supremă a confirmat condamnarea sa la moarte, la data de 14 iunie 2013.

Pe 12 iulie, Curtea Intermediară Changsha a susţinut procedura de execuţie fără a notifica membrii familiei lui Zeng, lucru cerut prin lege. Cea de-a doua fiică a lui Zeng a ridicat doar cenuşa tatălui de la sediul curţii de justiţie, după câteva zile. Ea a protestat pe Weibo, fiind susţinută de numeroase persoane.

Curtea Intermediară Changsha şi apoi Înalta Curte din Hunan au încercat să îşi apere acţiunile ilegale. Curtea Intermediară Changsha a pretins că legea nu cere notificarea membrilor familiei, ceea ce reprezintă o minciună.

După aceea, curtea a mai pretins că Zeng nu ceruse notificarea familiei, fapt care nu justifică lipsa notificării familiei de către curte.

Când explicaţiile date au înfuriat tot mai mult publicul, Înalta Curte din Hunan a înrăutăţit lucrurile spunând că datele de contact ale membrilor familiei lui Zeng nu figurează în bazele de date. Având în vedere că procesul durase peste doi ani, iar soţia lui Zeng şi o altă fiică a sa se aflau încă în custodia poliţiei, nimeni nu a crezut nici măcar o vorbă din declaraţia curţii.

În prezent, specialişti în domeniul juridic s-au alăturat publicului care era profund nemulţumit faţă de autorităţile din Hunan.

Graba de a-l executa pe Zeng în secret sugerează existenţa unor motive oribile ce se ascund în spatele acţiunilor curţii.

Prima ipoteză avansată pe Internetul chinezesc a fost aceea că organele lui Zeng erau compatibile cu cele de care avea nevoie un pacient cu greutate, pentru transplant.

A doua posibilitate a fost aceea că un demnitar de nivel înalt a avut nevoie ca Zeng să fie executat pentru a camufla cauza reală din spatele morţii sale. Se poate ca Zeng să fi murit din cauza maltratării, a torturii sau chiar să fi fost ucis. Hunan are notorietatea că îşi face dizidenţii să se „sinucidă”.

O altă posibilitate este că unul dintre procurori care nu şi-au dat numele, a pretins că execuţia efectuată în lipsa notificării familiei victimei este un fapt de rutină în China, numai că majoritatea familiilor aleg să păstreze tăcerea.

Spre măcel

Odată ce atenţia publică s-a concentrat asupra acestui caz, utilizatorii de internet au scos la iveală tot mai multe informaţii. Zeng a întruchipat apogeul Visului Chinezesc, cel în care regimul din China doreşte ca poporul său să creadă.

Zeng a fost un om de afaceri de succes, încurajat şi preţuit de către autorităţile locale şi chiar de către cele de la centru. Lui Zeng i s-a făcut onoarea de a fi înscris printre primii 10 în lista întocmită la Cea de-a II-a Sesiune a Reformei Întreprinderilor din China.

Acum câţiva ani, Zeng a fost invitat, împreună cu alţi oameni, de către administraţia oraşului Shishou să colaboreze la proiectele din oraş. Zeng a acumulat capital pentru proiectele urbane susţinute de către administraţia oraşului, însă norocul său s-a schimbat atunci când şeful administraţiei locale a fost înlocuit.

Noua conducere a părut să respingă modul de derulare a afacerilor de către conducerea anterioară, sau pur si simplu a dorit să se îmbogăţească peste noapte. Proiectul a fost stopat şi au apărut declaraţii conform cărora fondurile ar fi fost acumulate în mod ilegal. Când Zeng a fost arestat şi anchetat, autorităţile locale i-au acaparat afacerile şi i-au scos toate proprietăţile la licitaţie.

Valoarea proprietăţilor sale depăşea chiar dublul datoriei, însă proprietăţile i-au fost evaluate la o valoare cu mult mai mică decât datoriile. Licitaţia a fost condusă de o companie deţinută de către autorităţile orăşeneşti. Întregul proces a fost aranjat astfel încât Zeng să nu aibă nicio şansă să plătească datoria, deoarece altfel, i-ar fi redus acuzaţiile sau chiar l-ar fi achitat.

Toţi investitorii, inclusiv Zeng Chengjie, au dat faliment, iar Zeng a fost ţapul ispăşitor. Administraţia locală sau oficialii care sunt adevăraţii proprietari ai companiei câştigătoare au profitat din vânzarea proprietăţilor, oficialii preluând o avere de miliarde, consecinţa fiind că Zeng trebuia să moară.

Cazul lui Zeng Chengjie nu este unicat. În China, Raportul anual de Avere Hurun listează cei mai bogaţi oameni din China, uneori acest clasament fiind numit şi lista măcelului.

Mulţi oameni bogaţi care asemenea lui Zeng Chengjie nu au un trecut solid, sunt rapid condamnaţi, iar proprietăţile le sunt confiscate. Adevăraţii magnaţi sunt „prinţişorii” – copiii generaţiei fondatoare a Partidului Comunist Chinez (PCC) - însă ei nu apar niciodată în clasamentul celor mai bogaţi chinezi. Ei nu ies în evidenţă în societate şi nici nu sunt puşi vreodată sub anchetă sau condamnaţi.

Afaceriştii din sectorul privat, odată ce averea lor atinge un anumit nivel, ajung asemenea porcilor crescuţi de către fermieri doar spre a fi tăiaţi pentru carnea lor.

În China, oamenii numesc asta „uciderea bogaţilor pentru averea lor”. PCC-ul a făcut acest înainte de a acapara puterea în China. Făcând asta acum, demnitarii PCC-ului par să spună că puterea lor nu va dura prea mult, aşa încât trebuie să se comporte ca mafioţii. În China, totul este făcut prin „politici”, nu prin domnia legii. Aceasta face ca afacerile obişnuite să ajungă nişte aventuri foarte riscante. Sistemul este proiectat astfel. O companie trebuie să încalce legea pentru a face afaceri, fără excepţie, fie că este vorba de una chineză sau una occidentală.

Legea este folosită selectiv, fie pentru ca oficialii de la centru sau cei de la nivel local să dea lovitura, fie din scopuri politice sau economice. Nimeni nu cunoaşte cine urmează a fi doborât. Acum douăzeci de ani, oamenii au spus că politica PCC-ului se schimbă odată cu fazele lunii. Zeng Chengjie a căzut în această cursă. Ei bine, tot la fel a căzut şi uriaşa companie Glaxo Smith Kline.

„Nu au bani”

Precum Zeng Changjie, al doilea şi al treilea dintre cei menţionaţi în comentariul de pe Twitter, din 18 iulie: Deng Zhengjie şi Ji Zhongxing, credea fiecare în Visul Chinezesc în felul său, chiar înainte ca întreaga discuţie despre acest vis să înceapă.

Deng Zhengjie a fost un fermier care îşi câştiga traiul din vânzarea pepenilor verzi cultivaţi de el. Deng a decedat pe 17 iulie, după ce a fost bătut de şase chengguani, suferind un traumatism cerebral. Martorii au afirmat că chengguanii – bătăuşi angajaţi de administraţia locală pentru a aplica regulamentele – l-au bătut pe Deng cu greutatea de oţel pe care o folosise pentru a cântări pepenii.

În China, războiul dintre chengguani şi vânzătorii ambulanţi prezintă scene zilnice în majoritatea oraşelor. Cazul lui Deng este numai un exemplu tipic al celor care „nu au bani”.

Povestea lui Ji Zhongxing este, de asemenea, foarte asemănătoare cu cea a multor altor persoane şi familiară majorităţii chinezilor. Acum zece ani, asemenea unui număr mare de chinezi din sate, Ji s-a dus la Dongguan, în sudul provinciei Guangdong din China, un centru aglomerat cunoscut pentru reformele economice, în căutarea unui mod de trai mai bun.

Ji a început prin a conduce un Modi, un taxi de tip motocicletă. Într-o zi, Ji Zhongxing şi pasagerul său au fost prinşi de poliţa locală şi bătuţi de către şapte sau opt agenţi. Ji a rămas paralizat. În următorii opt ani, el s-a adresat instituţiilor statului, însă, în zadar. În cele din urmă, la 20 iulie, Ji a decis să se arunce în aer la Aeroportul din Beijing. În timp ce se asigura că tentativa sa de suicid, cel puţin, nu va fi ignorată, el a ţinut totuşi să ceară oamenilor din jur să evacueze incinta. Ji a supravieţuit, pierzându-şi însă un braţ, iar nimeni altcineva nu a fost rănit.

Dat fiind faptul că peste 100 de milioane de oameni din China şi-au pierdut pământurile sau casa, ori au fost nedreptăţiţi, întrebarea care se pune nu este cum să se împiedice apariţia unui caz precum cel al lui Ji, ci unde şi când va avea loc următorul.

Sau, mai există şi cazul lui Yang Jia, cel recomandat în comentariul de pe Twitter. În 2008, în ziua de 1 iulie, dată ce marchează fondarea PCC-ului, Yang a înjunghiat şase poliţişti din Shanghai, răzbunându-se că a fost maltratat.

Pentru numeroşi chinezi, aşa arată Visul Chinezesc: 'şansa' de a ajunge îndopat şi măcelărit, 'visul' de a avea capul zdrobit de o bară metalică pentru că ai încercat să îţi câştigi existenţa, un suicid aranjat asiduu care nu intervine nicicum în revitalizarea naţiunii, sau 'şansa' de a tăia gâtul unui poliţist cu un cuţit.