Val de râsete în Parlament: Anamaria Gavrilă se remarcă printr-un nou discurs

Anamaria Gavrila
Liliana Alexe
25.06.2025

Preşedinta POT, Anamaria Gavrilă, deja vedetă în spaţiul public pentru discursurile sale sau remarcile neaşteptate în romgleză, a revenit în centru atenţiei, marţi, când a provocat un val de hohote de râs în Plenul Parlamentului.

În timp ce o lăuda pe Lăcrămioara Axinte, propunerea POT pentru funcţia de judecător la CCR, Gavrilă s-a încurcat în cuvinte şi, într-un moment de confuzie, a spus „în spate” în loc de „în faţă”.

„Noi o felicităm pe doamna Axinte pentru curajul de a candida. Avem nevoie ca acest fel de oameni să facă un pas în spate”, a spus Gavrilă, corectându-se rapid „în faţă”, potrivit Antena3.ro.

Publicul a râs dar şefa POT şi-a continuat discursul şi a livrat o nouă remarcă ironică, ţintind social-democraţii, susţinând că aceştia ar trebui să se maturizeze, că de-aia sunt „atât de bătrâni”.

„Avem nevoie de aceşti oameni să facă un pas în faţă, să ne arate că există oameni care au o carieră, care au demonstrat, care au experienţa necesară, pentru ca să fie puşi în funcţii, unde să decidă pentru noi. Grupul POT o va susţine pe doamna Axinte. Şi sper ca PSD-ul să se maturizeze, că de-aia sunteţi atât de bătrâni”, a mai spus ea, după care a părăsit pupitrul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor