USR, pe baricade: România a devenit o ţară sluţită de pungi de plastic. Propunem interzicerea lor

Uniunea Salvaţi România propune interzicerea pungilor de plastic de unică folosinţă şi a pungilor oxodegradabile care poluează mediul.
Andrei Pricopie
21.05.2017

alte articole

Adrian Dohotaru (Facebook.com / Adrian Dohotaru)
Andrei Pricopie
21.05.2017

Cum pungile de plastic au o durată de viaţă de peste 500 de ani, însă o durată de utilizare de numai cinci minute, fiind "unul dintre cele mai elocvente exemple de eşec al proiectării din industrie", Uniunea Salvaţi România a decis să ia atitudine şi să propună interzicerea acestora, reiese dintr-un comunicat de presă remis de partid.

Propunerea USR vine în contextul dezbaterii pe care Ministerul Mediului a lansat-o pe tema proiectului de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deşeurilor de ambalaje.

Deputatul USR Adrian Dohotaru a trimis o interpelare pe această temă Ministerului Mediului în care susţine interzicerea pungilor de plastic, în conformitate cu directivele europene. În Europa, Franţa şi Spania au interzis deja acest tip de pungi, care se fragmentează în bucăţi mici ce poluează mediul, sabotând compostarea biodeşeurilor prin contaminarea acestora.

"România a devenit o ţară sluţită de pungi de plastic pe câmpuri, pe malurile râurilor, la poalele munţilor noştri. Dacă ţări ca Franţa sau Spania au interzis pungile de plastic şi au curăţat astfel mediul de gunoaie, o putem face şi noi în conformitate cu directivele europene. Putem înlocui pungile de plastic de unică folosinţă cu pungi refolosibile din bumbac sau iută, de pildă. Prin eforturi guvernamentale şi legislative coerente, putem avea o ţară curată şi frumoasă", a explicat Adrian Dohotaru.

Coaliţia Zero Waste România, care a formulat o propunere similară, a fost sprijinită de peste 70 de organizaţii civice din ţară în diverse petiţii de interzicere a pungilor de plastic. Astfel, USR susţine iniţiativa Coaliţiei Zero Waste România şi a societăţii civile care promovează economia circulară şi militează pentru reducerea risipei de resurse.

"Economia şi ecologia trebuie să devină sinonime, aşa cum arată rădăcina comună. Eco, de la oikos, înseamnă casă. Aşa cum în casă nu lăsăm gunoiul, nici casa noastră, Planeta Pământ, nu ar trebui să devină o groapă de gunoi. În acest sens, tranziţia de la economia lineară, care este răspunzătoare pentru schimbările climatice şi încălzirea globală, spre o economie circulară implică în primul rând prevenţia şi eliminarea modelelor de proastă proiectare precum pungile de plastic de unică folosinţă. Proiectarea ecologică este unul dintre pilonii de bază în tranziţia către o economie în care deşeurile devin resurse, o economie zero deşeuri", a precizat deputatul USR.

Propunerea USR se va concretiza sub forma unor amendamente pentru modificarea și completarea Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deşeurilor de ambalaje, atunci când legea va ajunge în Parlament.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor