Urangutanii pot comunica prin şarade

Urangutanii pot comunica prin şarade, conform unor cercetători de la Universitatea St Andrews.
Când fac gesturi de comunicare, urangutanii se bazează pe aceeaşi strategie de bază pe care oamenii o urmăresc când joacă şarade.
“Suntem surprinşi că răspunsurile urangutanilor au semnalat atât de clar evaluarea asupra înţelegerii publicului. Analizând înregistrările video cu răspunsurile animalelor, puteţi să vă daţi seama cu uşurinţă dacă urangutanul consideră că a fost înţeles complet sau parţial,” a declarat profesorul Richard Byrne de la Şcoala de Psihologie din cadrul Universităţii St Andrews.
“Acest lucru înseamnă că urangutanii arată publicului, cu ajutorul gesturilor, dacă pot sau nu să înţeleagă ce vrea publicul să spună, aşa cum fac oamenii când joacă şarade.”
Pentru a afla dacă urangutanii comunica intentionat cu oamenii prin gesturi — o abilitate atribuită iniţial cimpanzeilor — echipa a implicat şase urangutani în Grădinile Zoologice din Jersey şi Twycross în anumite situaţii în care un aliment tentant şi unul mai puţin tentant trebuia atins cu ajutor uman.
Pentru a testa strategia urangutanilor, persoana care desfăşura experimentul înţelegea uneori greşit în mod intenţionat cerinţele urangutanului, oferindu-i doar jumătate dintr-un aliment delicios în unele cazuri, şi, în altele, întinzând mâna către alimentul mai puţin tentant.
Când persoana cu care încercau să comunice nu respecta cerinţele lor, urangutanii insistau cu alte încercări, au raportat cercetătorii. Când erau înţeleşi parţial, animalele îşi reduceau gama de semnale, concentrându-se pe gesturi deja folosite şi repetandu-le frecvent. Când erau prost înţeleşi, urangutanii îşi intensificau gama de gesturi, evitând repetarea semnalelor ‘eşuate.’
Din aceste descoperiri cercetătorii concluzionează că şaradele urangutanilor — ca o strategie — reprezintă o cale de a comunica cu animalele în lipsa unui limbaj mai elaborat.