"Un puci şi o destăinuire complet ilogice" [Didona Goanţă]
Am spus-o în repetate rânduri: politica dâmboviţeană este combinaţia dintre o mahala provincială şi scenariul unui film realizat prost. În sensul că te uiţi, asculţi, urmăreşti, iar la final îţi dai seama cât de neverosimil şi contradictoriu este totul.
Zilele acestea, politicienii noştri nu-şi pierd timpul cu parcurgerea propriilor strategii de campanie, aşa cum ar fi normal, inclusiv cu prezentarea programelor de ţară, nu, de ce ar intra ei în aşa ceva, când, în realitate, sunt ocupaţi cu strategii mărunte: ba să-şi dinamiteze propriul candidat, ba să se confeseze prin emisiuni despre cum au preferat să inunde sate româneşti în detrimentul celor din ţara vecină.
De ce fac politicienii noştri astfel de piruete politice total ilogice? Pentru că nu există, realmente, respect pentru cetăţeni. Pentru că nu primesc, aproape niciodată, sancţiuni din partea acestora. Citisem la un moment dat într-o publicaţie străină cum că Ministrul Transporturilor din Franţa şi-a dat demisia pentru o întârziere de câteva minute a unui tren TGV. Şi or mai fi şi alte locuri pe pământul acesta unde politicienii îşi respectă cetăţenii şi lucrează exclusiv în slujba lor. La noi, nu doar că nu există această formă de respect, dar, dacă observaţi, chiar şi în campania electorală, politicienii au ajuns să nu mai păstreze minime filtre de aparenţă faţă de electorat.
Altminteri, este greu de înţeles de ce Victor Ponta, un politician cu ştate vechi, a ales acum, în plină campanie electorală, să se confeseze cu privire la o întâmplare petrecută în 2014, pe vremea când era Prim-Ministru al României. Are Victor Ponta certitudinea că, printr-o astfel de mărturisire, nu îşi va pierde electoratul? Are Victor Ponta respect faţă de cetăţenii români? Aş înclina să răspund la ambele întrebări cu NU, pentru că, într-o ţară normală, ar fi ieşit să îşi anunţe retragerea din această cursă.
Dar, dincolo de cele două dileme legate de moralitatea lui Ponta, este interesant de aflat care este, totuşi, motivul din spatele acestei mărturisiri şi dacă Crin Antonescu şi George Simion vor reuşi să capitalizeze din electoratului său. Până una alta, probabil că Ponta este singurul politician care şi-a auto-aplicat o mare lebădă neagră, iar pentru asta ceilalţi contracandidaţi ar trebui să-i mulţumească.
Un alt moment unic, dar ilogic, al scenei politice este puciul din USR şi debarcarea propriului candidat din cursa pentru alegeri. USR, această aripă infantilă a politicii româneşti, pare să îşi continue drumul spre prăpastie, măcinată pe zi ce trece de conflicte interne şi de propriile grupuri de interese, iar electoratul său, în căutare de reprezentare, îşi îndreaptă privirile către alţi actori politici. Această degradare nu este un fenomen recent, a început încă din 2020, după alegerile din acel an.
Totuşi, retragerea sprijinului politic al Elenei Lasconi pare a evidenţia o ignoranţă politică greu de justificat pentru un partid cu o experienţă de un deceniu pe scena politică românească. Se ridică, aşadar, întrebarea: de ce a optat USR pentru un astfel de demers, de ce tocmai acum şi care vor fi implicaţiile pe termen lung? Poate USR să se redreseze sau va continua să se dezintegreze progresiv? Din perspectiva mea, nu cred că mişcarea USR a fost impulsionată de teama faţă de binomul Ponta-Simion. Liderii partidului sunt conştienţi că retragerea Elenei Lasconi din cursă este extrem de tardivă şi că nu ar aduce un mare avantaj lui Nicuşor Dan în contextul alegerilor. Mai degrabă, cred că USR a dorit să evite stigmatizarea de partid "damnat", care ar putea contribui la eşecul în turul 1 al candidaţilor pro-europeni. Există, de asemenea, posibilitatea ca decizia să fi fost influenţată de negocieri cu Nicuşor Dan, care, dacă ar ajunge la Cotroceni, ar putea susţine candidatura unui membru USR (precum Drulă, Moşteanu sau Pălărie) în cursa pentru Bucureşti.
Indiferent de motivele din spatele acestei acţiuni, USR îşi afectează negativ propria imagine şi credibilitate. Şi dincolo de acuzaţiile aduse de Elena Lasconi, cum că partidul ar fi fost acaparat de găşti şi baroni, USR chiar riscă să semene din ce în ce mai mult cu PSD-ul lui Dragnea, când democraţia şi meritocraţia erau doar concepte de manual. Aşadar, USR se află într-un impas critic, iar direcţia sa viitoare depinde de abilitatea de a naviga prin propriile turbulenţe interne şi de a regăsi un scop comun cu care să recâştige încrederea electoratului.
Au mai rămas puţin peste trei săptămâni până când românii vor intra, din nou, în cabina de vot, pentru a-şi alege preşedintele. Şi, cel mai probabil, vom mai avea parte şi de alte răsturnări de situaţie. Dar poate politicienii vor reuşi să strecoare, totuşi, şi câte ceva despre proiecţiile şi viziunile lor legate de ţara aceasta numită România. Poate vom reuşi să vedem chiar şi proiectele de ţară pe care le-au pregătit şi, de ce nu, cu speranţa uşor temperată, poate chiar vom vedea şi dezbateri publice între candidaţi, pe teme de interes naţional, cum ar fi politica externă, securitatea naţională, parteneriatul strategic, educaţia sau sănătatea, şi mai puţin despre shaorma, furnici şi panseluţe.
Articol scris pentru Epoch Times de Didona Goanţă, consultant politic şi expert în comunicare. Opiniile exprimate aparţin autorului.
