Umbra Moscovei la Bucureşti? Fratele unui deputat AUR, legături strânse cu recent arestatul fost şef adjunct al spionajului din R.Moldova / Drept la replică


UPDATE: Deputat AUR Valeriu Munteanu l-a acuzat pe fostul ministru al Apărării din R. Moldova, Anatol Şalaru, că a lansat acuzaţii "false şi defăimătoare" la postul Antena 3 CNN, în data de 8 septembrie, şi a solicitat un drept la replică la articolul de mai jos pe motiv că acesta le "amplifică".
Redăm mai jos, integral, dreptul la replică al vicepreşedintelui AUR, intitulat "Nu am avut nicio legătură cu Alexandru Bălan – acuzaţiile lui Anatol Şalaru sunt invenţii şi calomnii":
Precizări necesare pentru corecta informare a publicului:
1. Nu l-am cunoscut niciodată pe domnul Alexandru Bălan. Nu am discutat vreodată cu acesta şi nu am avut nicio interacţiune, directă sau indirectă, cu persoana sa.
2. Nu am interferat niciodată în activitatea profesională a fratelui meu, Ruslan Munteanu, pe durata mandatului său la Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova (SIS). Am respectat şi respect în continuare legea, principiile de separare a atribuţiilor şi regulile privind păstrarea secretului profesional.
3. Afirmaţia potrivit căreia fratele meu ar fi fost „mâna dreaptă” a lui Alexandru Bălan este o invenţie fără suport factual, menită să alimenteze o campanie de denigrare împotriva AUR şi a liderilor săi. În trecut, acelaşi Anatol Şalaru a lansat acuzaţii similare, niciodată probate, şi la adresa preşedintelui AUR, George Simion.
4. Datele oficiale contrazic aceste fabulaţii:
- Ruslan Munteanu a fost numit director adjunct al SIS în octombrie 2015, prin decretul preşedintelui Nicolae Timofti;
- Alexandru Bălan a fost numit director adjunct al SIS abia în martie 2016.
Rezultă limpede că Ruslan Munteanu a fost promovat înaintea lui Bălan, deci este absurd să se vorbească despre un „mentor” sau o „mână dreaptă”.
5. În acest context, întrebarea legitimă este cine l-a propus pe Alexandru Bălan pentru funcţia de director adjunct al SIS. Solicit public ca fostul preşedinte Nicolae Timofti să clarifice cine i-a înaintat propunerea şi care a fost rolul fostului director SIS, Mihai Bălan, în această procedură.
6. Reafirm viziunea mea şi a partidului AUR: orice persoană, instituţie sau instrument care, pe ambele maluri ale Prutului, serveşte – direct sau indirect – interesele Moscovei, profund incompatibile cu idealurile noastre naţionale de libertate, democraţie şi Unire a Basarabiei cu România, trebuie identificate prin anchete profesioniste şi sancţionate potrivit prevederilor legale.
Menţionez că sunt deţinător al Ordinului Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce, conferit de Preşedintele României pentru eforturile depuse în vederea consacrării limbii române în Constituţia Republicii Moldova – o recunoaştere a angajamentului meu neabătut faţă de cauza naţională a României.
Această solicitare se întemeiază pe dreptul la protejarea reputaţiei, garantat de art. 8 CEDO, şi pe jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care statuează că libertatea de exprimare nu poate prevala asupra onoarei şi demnităţii atunci când sunt difuzate informaţii false sau defăimătoare.
* * *
Fostul ministru al Apărării din Republica Moldova Anatol Şalaru a declarat luni, în direct la Antena 3 CNN, că fostul director adjunct al Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) al Republicii Moldova Alexandru Bălan a avut legături directe cu partidul AUR.
Veriga de legătură era Ruslan Munteanu, fratele deputatului AUR Valeriu Munteanu.
"A fost mâna dreaptă a lui Alexandru Bălan", a spus Şalaru despre Ruslan Munteanu.
"Cei doi au colaborat strâns, iar aceste relaţii trebuie investigate. […] Ruslan Munteanu a fost mâna dreaptă a lui Alexandru Bălan, fost vice-director SIS. Bălan a lucrat foarte mulţi ani în Serviciul de Informaţii şi Securitate, în timp ce Munteanu provenea din Poliţia Economică. Datorită unui sprijin politic, Munteanu a fost propulsat în funcţie în cadrul SIS şi a avut nevoie de un mentor – acest rol fiind preluat de Bălan", a explicat Şalaru.
Despre Alexandru Bălan, fostul ministru Anatol Şalaru spune că a fost folosit ca un "vârf de lance" în politica anti-românească foarte agresivă a fostului Preşedinte Vladimir Voronin. Bălan, ar fi fost atras de serviciile ruseşti după ce a fost trimis la Kiev, în 2019, pentru a ocupa o funcţie de rang înalt.
Citiți și Trădare cu impact în România: Fost şef adjunct al spionajului din R.Moldova, audiat la Bucureşti
”În 2019, Bălan a fost trimis la Kiev, ocupând o funcţie de rang înalt. Nu ştiu exact în ce an a plecat din funcţie, dar după trei ani a fost rechemat de la Kiev şi a fost demis din SIS. A fost anterior promovat şi menţinut în funcţii de către Vladimir Voronin, într-o perioadă în care se ducea o politică anti-românească foarte agresivă, iar Bălan a fost vârful de lance al acestei politici împotriva României”, a spus Şalaru.
Potrivit acestuia, România are încă de învăţat de la Republica Moldova în materie de combatere a războiului hibrid, arătând că la Chişinău există o mobilizare constantă a serviciilor de securitate împotriva agenţilor Moscovei.
Există, în partidele politice şi în instituţiile de stat, persoane camuflate, ascunse, ‘date la fund’, aşa cum a fost şi directorul departamentului juridic al Parlamentului Republicii Moldova, care în prezent este arestat. Totuşi, serviciile şi-au făcut datoria, iar acum funcţionează într-un regim de alertă permanentă. Situaţia este monitorizată constant, iar zilnic sunt arestaţi oameni ai Moscovei care aduc bani în ţară şi încearcă să influenţeze alegerile. Zilnic sunt trimişi în judecată, în instanţă, ceea ce înseamnă trădare de ţară, pentru că aceşti indivizi lucrează pentru Rusia”, a precizat Şalaru.
El a adăugat că şi serviciile româneşti acţionează pentru a contracara pericolul hibrid, însă Bucureştiul trebuie să îşi consolideze instrumentele de apărare în faţa propagandei ruse.
”Sunt sigur că şi serviciile din România fac acelaşi lucru, pentru că au lansat avertismente la timp – iar aceasta este o calitate a factorului politic. (...) Cred, însă, că şi România – care încă mai are de învăţat de la Republica Moldova în ceea ce priveşte contracararea războiului hibrid – îşi va reveni şi va lua măsurile necesare”, a conchis el.
Marţi, Anatol Şalaru a scris pe pagina sa de Facebook: „Bănuiesc că deputatul Aur, Valeriu Munteanu şi fratele său, Ruslan Munteanu, ex-vicedirector SIS, au mari emoţii după arestarea lui Alexandru Bălan. Aşteptăm cu deosebit interes desfăşurarea evenimentelor.”
Context
De menţionat că deputatul AUR Valeriu Munteanu, fratele lui Ruslan Munteanu, a avut recent un discurs agresiv în care acuza că „milioane de voturi libere au fost anulate printr-o decizie a Curţii Constituţionale”, referindu-se la decizia CCR de a anula primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale în care Călin Georgescu ar fi ieşit victorios. Deputatul AUR susţine că „până astăzi nu este clar cine a iniţiat procedurile de anulare”. Detalii aici.