Marii finanţatori ai partidelor politice. FCSB-ul lui Becali a dat bani şi la AUR şi la PSD


Expert Forum a analizat finanţarea partidelor politice în 2024. Din raportul organizaţiei reiese că partidele au apelat mult mai mult la finanţări private decât la subvenţii, cum au făcut în anii trecuţi.
"Scopul este de a obţine rambursări din bani publici în timp ce folosesc şi banii din subvenţii. Efectul este încărcarea bugetului de stat şi folosirea subvenţiilor în mod netransparent pentru campanii", arată Expert Forum.
Printre altele, Expert Forum a identificat persoane sau firme afiliate la un partid care au donat la altul. Un astfel de caz este FCSB SA, controlat de George Becali, care a direcţionat şi la AUR şi la PSD. Un deputat PSD a finanţat în 2024 şi PSD şi PNL.
La persoane juridice au fost identificate mai multe firme care sunt înfiinţate foarte recent, cum ar fi la finalul lui 2023 sau chiar martie sau aprilie 2024 şi care împrumută partidul după o lună cu o sumă pe care evident nu au cum să o obţină din activitatea economică. Majoritatea sunt legate de PSD.
Aşadar, probabil aceste fonduri provin de la asociaţi care transferă bani către partid. De notat că o persoană juridică poate împrumuta partidul cu o sumă mai mare, dar poate fi şi o formă de a evita o donaţie sau împrumut transparent prin crearea unor societăţi paravan.
Reţele de finanţatori identificate de Expert Forum care au donat prin mai multe firme, dar şi privat.
- Jean Sasu (co-proprietar NUBA, asociat la mai multe firme) a împrumutat PSD ca persoană fizică şi prin firme cu 3,7 milioane, la care se adaugă un împrumut al unei firme deţinute de soţia sa, Ana Maria Sasu, de 1,6 milioane de lei. Unele din firmele prin care a finanţat partidul sunt înfiinţate cu puţin timp înainte de data împrumutului şi au venituri limitate, cu siguranţă mai mici decât împrumuturile. Vezi EUPHORICH WORLD, ISC ESTATE, Youth Essentials, Trade Sphere Brokers. În plus, TRADE SPHERE BROKERS deţinută de Laura Niculae, care se ocupă de organizarea de evenimente la NUBA, a finanţat PSD cu 1,6 milioane de lei.
- Alexandru şi Ana Maria Besciu au împrumutat PSD prin BAV IT BUSINESS CONSULTING, respectiv Youth Essentials (pe care le deţin separat), cu 3,2 milioane de lei. Numele acestora sunt menţionate în legătură cu familia Sasu.
- Un alt caz este cel familiei Moise (Elena Moise/Sebastian Moise/Ionela Dicu), care au împrumutat PSD atât personal, cât şi prin firme. Fondurile au mers către PSD. Vezi Redpoint Management Solutions, Elite Architectural Design
- Tot la PSD a împrumutat bani Vali Porojan (650.000 lei), administratoarea Fabricii de Zahăr Luduş, care fusese acţionară până în 2020 la firma TRANSILVANIA JUU TAKU GROUP – S.R.L., care a împrumutat la rândul său partidul cu 1.6 milioane de lei.
- Mai multe firme deţinute de Mihai Tufan sau Emilia şi Mihai Anastasescu, oameni de afaceri care conduc firme cu venituri semnificative au donat către PSD. – vezi CEMART INVEST, CEMROM şi ELSID
- Mai multe persoane din conducerea Rotary Construcţii, o firmă importantă de construcţii, au împrumutat partidul cu câte 600.000 de lei – vezi Rotaru Daniela, Marcu Mirel Alexandru, Rotaru Mihai Leonard
- Mai multe persoane din Constanţa, din jurul Grupului Polaris au donat către PSD – vezi Maria Lăţea, Târşoagă Ionuţ Nicolae
- Au împrumutat PSD persoane care au legături economice cu Mihai Cristian Ciolacu, care este conform presei nepotul fostului premier Marcel Ciolacu – vezi Sandu Adriana Denisa/Solar Energy şi EVOFARM LOGISTIC
- În cazul PNL am văzut că au existat diverse împrumuturi între membri de partid, unul dintre cei mai activi finanţatori fiind Cristian Buşoi sau Rareş Bogdan.
- În cazul PUSL vedem cum majoritatea finanţatori sunt conectaţi cu Dan Voiculescu, familia acestuia sau firme din portofoliul său
Concluziile analizei Expert Forum pot fi accesate integral aici.