Ultima bază militară ucrainiană din Crimeea a fost capturată violent de forţele ruseşti
alte articole
O bază militară a marinei ucrainene din vecinătatea oraşului Feodosia, care găzduia Batalionul I al Marinei Ucrainei, a fost ocupată în dimineaţa zilei de luni de către forţele armate ruseşti, notează Kiev Post.
Batalionul I al Marinei Ucrainei a fost atacat în jurul orei 4:00 de către forţele armate ruseşti cât şi de o brigadă de soldaţi din Crimeea. Porţile bazei militare au fost deblocate de mai multe autovehicule blindate pline cu soldaţi, în timp ce două elicoptere survolau perimetrul.
La scurt timp după primul atac, mai multe autovehicule blindate pline cu soldaţi ruşi au blocat intrarea în baza militară în timp ce o brigadă de soldaţi mascaţi din Crimeea securizau zona.
”S-au dus ucrainenii. Nu trebuiau să fie aici, acesta este teritoriu rus. Cu ruşii, totul este paşnic – suntem numai ruşi aici. Ucrainienii trebuiau să plece până la 22 martie.”, a declarat o localnică de etnie rusă.
Încă dinaintea atacului, baza ucrainiană era înconjurată de autovehicule blindate camuflate şi de soldaţi ruşi camuflaţi. Nu există informaţii cu privire la soldaţii ucraineni capturaţi în urma atacului de luni.
Sursele ale armatei ucrainene au anunţat că mai mulţi comandanţi ucrainieni ai bazelor din Crimeea au fost capturaţi de soldaţii ruşi în timpul invaziei. Mulţi dintre aceştia sunt ţinuţi în baza militară al Flotei Ruseşti din Sevastopol pentru anchete.
Armata rusă plănuieşte să îndepărteze toate trupele ucrainene din Crimeea până pe 25 martie. Rusia doreşte să obţină controlul complet al peninsulei până la 27 martie, atunci când va avea loc Adunarea Generală a ONU.