Ucraina, o ţară râvnită atât de Bruxelles cât şi de Moscova

Ucraina este o ţară râvnită atât de Bruxelles cât şi de Moscova. Cei 45 de milioane de locuitori ai acestei ţări, printre care mulţi înalt calificaţi, ca şi suprafaţa de 603.000 de kilometri pătraţi sunt două argumente care dau greutate acestei înfruntări, în care factorii economici (o piaţă mare şi un punct de tranzit al gazului şi petrolului rus spre Europa, între altele), se amestecă cu raţiuni politice şi geopolitice, culturale şi psihologice ale diferiţilor actori, în doze greu de analizat, notează marţi ziarul El Pais.

Însă noul război rece postsovietic implică şi un paradox, pentru că Ucraina nu poate fi considerată un premiu, ci mai degrabă o pedeapsă pentru învingător. Măcinată de corupţie, această ţară, binecuvântată pentru populaţia sa şi blestemată pentru clasa ei politică, este o piatră de moară care complică relaţiile atât cu Uniunea Europeană, care i-a oferit un Tratat de Asociere, cât şi cu Moscova, care o invită să se alăture proiectului său 'eurasiatic' de Uniune Vamală.

În Ucraina nu sunt încă bine consolidate nici identitatea civică, nici instituţiile statului, care sunt folosite în profitul celor care le reprezintă. Elita politică nu acţionează în interesul statului, ci în interesul clanurilor şi al beneficiilor lor conjuncturale. Tratatul de Asociere cu UE şi zona liberă a comerţului pe care o implică acesta ar fi însemnat pentru ucraineni 'o perioadă grea de doi sau trei ani', potrivit analizei lui Pavlo Gaidutski, de la Institutul de Evaluări Strategice din Kiev.

Economistul este totuşi de părere că Ucraina ar fi trebuit să semneze Tratatul pentru că este 'opţiunea cea mai civilizată' şi mai 'modernizatoare'. Întrebarea pe care şi-o pun atât UE cât şi preşedintele Viktor Ianukovici este 'Cu ce preţ?'. Ajuns la momentul adevărului, Bruxellesul şi-a dat seama că nu este dispus să plătească preţul de care are nevoie Ianukovici pentru a compensa pierderea pieţelor ruseşti, cu care a fost ameninţat de preşedintele Vladimir Putin.

Cu alte cuvinte, Bruxellesul nu vrea să plătească preţul de care preşedintele ucrainean are nevoie pentru a fi reales în 2015, ceea ce înseamnă împrumuturi de miliarde de dolari cu efecte dure asupra populaţiei şi deschiderea pieţelor europene pentru produsele ucrainene. Semănând în oarecare măsură cu ceea ce s-a întâmplat în RDG, care a fost înghiţită de RFG, oamenii de afaceri din UE vizează pieţele ucrainene pentru produsele lor, nu pentru a întări concurenţa din Ucraina.

Un responsabil al companiei Airbus, care s-a întâlnit cu şeful guvernului ucrainean, Nikolai Azarov, i-ar fi spus că avionul An-70 ucrainean este mai bun decât Airbus, dar că el va face tot posibilul pentru ca Ucraina să nu-l poată vinde. Este ceea ce a mărturisit economistul Aleksandr Alesin într-un interviu acordat revistei Belorusy i Rynok, citându-l pe premierul Azarov.

Pentru ţările din centrul Europei, precum Polonia sau ţările baltice, o Ucraină membră a clubului lor ar însemna contracararea pericolului pe care continuă să-l reprezinte, în opinia lor, Rusia. Pentru că o asociaţie vamală cu Rusia ar rămâne şchioapă fără Ucraina.

Pe termen lung, o Ucraină care îşi dezvoltă instituţiile democratice şi care garantează independenţa justiţiei ar putea influenţa Rusia şi contribui la modernizarea acestei ţări, care îşi contrapune cu tot mai multă înverşunare propriul proiect, cultural şi politic, proiectelor occidentale. Chiar dacă acest lucru ar însemna să profite de avansurile tehnologice şi de aspectele pecuniare şi economice ale Occidentului.

Evenimentele trăite de Ucraina au suscitat o mare neîncredere faţă de liderii ei. Neîncrederea este percepută şi la Moscova, care pentru a-i da ceva lui Ianukovici îi pretinde un angajament ferm faţă de proiectul rus. Până la urmă, neîncrederea unora şi altora i-ar putea determina pe ucraineni să se gândească serios care sunt adevăratele interese ale ţării şi care este clasa politică de care au nevoie pentru a le apăra.