Turcia va începe procesul de aprobare a aderării Finlandei la NATO. Suedia, lăsată încă în stand-by

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan. (Captură Foto)

Turcia va începe procesul de ratificare a aderării Finlandei la NATO, a declarat vineri preşedintele Recep Tayyip Erdogan, potrivit The National News.

Nu acelaşi lucru se va întâmpla cu cererea de aderare a Suediei, despre care preşedintele turc afirmă că va trebui să aştepte continuarea discuţiilor.

Vorbind la Ankara, Erdogan a declarat că Finlanda a luat "măsuri autentice şi concrete" pentru a răspunde nemulţumirilor turceşti în materie de securitate.

Aproape simultan, Ungaria a declarat că va organiza un vot asupra candidaturii Finlandei la 27 martie.

"NATO va deveni mai puternică odată cu aderarea Finlandei şi cred că aceasta va juca un rol activ în menţinerea securităţii şi stabilităţii globale", a spus el.

Verdictele din partea Turciei şi Ungariei au fost aşteptate de luni de zile, iar deciziile lor deschid calea pentru ca Finlanda să devină cel de-al 31-lea membru al NATO.

Toţi ceilalţi 28 de membri ai NATO au aprobat atât candidatura Suediei, cât şi cea a Finlandei.

După ce s-a întâlnit vineri cu Erdogan, preşedintele finlandez Sauli Niinisto a declarat că este "foarte bine să aud această veste". El a precizat totuşi că aderarea Finlandei la NATO "nu este completă fără Suedia", din cauza intereselor de securitate comune.

Candidatura Finlandei ar putea fi aprobată înainte de alegerile din Turcia din luna mai, în timp ce Suedia nu se aşteaptă la un verdict până atunci.

Partidul de guvernământ din Ungaria va vota "în unanimitate 'da' în privinţa Finlandei", dar "va decide mai târziu" în privinţa Suediei, a declarat liderul său parlamentar Mate Kocsis.

Cele două ţări nordice au întors o pagină după decenii de nealiniere pentru a solicita aderarea la NATO după invazia Rusiei în Ucraina. Ele sperau să intre împreună, dar obiecţiile Turciei la politica lor de securitate şi de combatere a terorismului au întârziat procesul.

Turcia a încercat să obţină o poziţie mai dură din partea ambelor ţări cu privire la disidenţii kurzi pe care îi consideră terorişti, în timp ce arderea publică a unui Coran în Suedia l-a înfuriat şi mai mult pe Erdogan.

Acesta a declarat vineri că Turcia a trimis Suediei o listă cu 120 de presupuşi terorişti, dar că niciunul nu a fost extrădat.

"Modul în care va progresa procesul va fi direct legat de paşii concreţi pe care îi va face Suedia", a spus el.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe