Turcia arestează doi soldaţi greci acuzaţi de spionaj

O instanţă turcă a ordonat vineri arestarea a doi soldaţi greci acuzaţi de “spionaj militar”. Soldaţii susţin că s-au rătăcit din cauza vremii rele înainte să fie prinşi de o patrulă de frontieră turcă.
Punct de frontieră între Turcia (st) şi Grecia (Captură Foto)
Andrei Popescu
03.03.2018

O instanţă din oraşul nord-vestic turcesc Edirne a ordonat arestarea a doi soldaţi, aceştia fiind suspectaţi că au desfăşurat activităţi de “spionaj militar”. Autorităţile elene au cerut ca soldaţii – un locotenent şi un sergent – să fie eliberaţi imediat.

Soldaţii, care au fost prinşi joi într-o zonă militară turcă, au declarat că s-au rătăcit din cauza ninsorii puternice şi a ceţei, trecând din greşeală graniţa. Patrula elenă formată din cei doi soldaţi a fost reţinută într-o zonă împădurită marcată neclar, în apropiere de Edirne.

Armata greacă a confirmat declaraţiile celor doi soldaţi ai săi şi a precizat că autorităţile din Atena şi Ankara se află în contact şi caută o soluţie pentru eliberarea soldaţilor.

Un oficial elen a declarat că premierul Alexis Tsipras „urmăreşte îndeaproape” situaţia şi se află „permanent în legătură” cu ministrul elen al apărării şi cu cel de externe.

Dimitris Tzanakopoulos, purtător de cuvânt al guvernului grec, a precizat că se aşteaptă ca înapoierea celor doi soldaţi să fie o simplă formalitate, adăugând că Atena se aşteaptă la rândul său să „rezolve rapid problema”.

Totuşi, pe baza deciziei anunţate vineri de instanţa turcă s-ar putea ca cei doi soldaţi să rămână în spatele gratiilor în aşteptarea unui proces, a cărui dată încă nu a fost stabilită.

Deşi sunt aliaţi NATO, relaţiile dintre Grecia şi Turcia s-au tensionat tot mai mult în ultimii câţiva ani.

Unul dintre motivele relaţiei deteriorate este Ciprul, a cărui parte nordică a fost ocupată de soldaţi turci începând cu 1974, după o lovitură de stat inspirată de Atena cu scopul de a uni insula cu restul Greciei.

Tensiunea din Marea Egee continuă să rămână ridicată după ce Turcia a promis anul trecut că va bloca mişcările guvernului cipriot grec de a exploata rezervele petroliere din Mediterană.

În acelaşi timp, Ankara este nemulţumită de decizia unei instanţe elene de a nu extrăda opt foşti soldaţi turci care au fugit în Grecia după o lovitură de stat eşuată ce a avut loc în Turcia în 2016. Curtea elenă a decis că soldaţii, care au negat că au jucat vreun rol în puciul eşuat, nu vor avea parte de un proces corect dacă se vor întoarce în Turcia. Decizia respectivă l-a înfuriat pe preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.

Când a fost întrebat dacă Ankara i-ar putea reţine pe cei doi soldaţi cu scopul de a asigura extrădarea celor opt foşti soldaţi turci, Tzanakopoulos a declarat: „Începând de azi dimineaţă, am auzit diverse scenarii de posibile negocieri în care ar putea intra guvernul elen cu Turcia pentru posibile schimburi. Acestea sunt scenarii privind spioni şi conspiraţionişti şi nu merită a fi comentate”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor