Trump: S-a realizat un mare “progres” la summitul cu dictatorul Kim
alte articole
“Consider că [summitul] va fi cu adevărat un succes şi cred că vom avea o relaţie formidabilă. Nu am nicio îndoială”, a declarat Trump înaintea summitului de marţi din Singapore.
După câteva ore de discuţii între cele două tabere, Trump a anunţat că el şi Kim vor semna un acord nespecificat, potrivit RFE/RL. Trump a anunţat că va oferi mai multe informaţii în cadrul unei conferinţe de presă separată.
“[S-a obţinut] un mare progres – a fost foarte pozitiv. Cred că a ieşit mai bine decât s-ar fi aşteptat cineva. Acum vom semna”, a declarat Trump, fără să dea detalii.
După întâlnirea personală cu Kim, preşedintele american a afirmat: “Vom rezolva o mare problemă, o mare dilemă care, până în acest punct, nu a putut fi soluţionată. Ştiu că lucrând împreună vom avea grijă de ea”.
Kim i-a răspuns lui Trump cu o serie de remarci colorate şi improvizate care au fost neobişnuite pentru liderul nord-coreean.
“Nu a fost uşor să ajungem aici. În trecut, vechile practici şi prejudicii au lucrat împotriva noastră şi au plasat multe obstacole, dar le-am depăşit pe toate şi astăzi suntem aici”, a declarat Kim.
Întrebat de reporteri dacă va renunţa la programul nuclear, Kim nu a dat un răspuns clar în acest sens, potrivit CNN.
În plus, dictatorul nord-coreean a mai precizat că “mulţi oameni vor gândi că aceasta este o secvenţă dintr-o fantezie... dintr-un film ştiinţifico-fantastic”.
La ora 4:05 a.m., ora României, la summit s-a înregistrat un moment istoric: cei doi lideri şi-au strâns mâna peste 20 de secunde.
După ce s-au întâlnit faţă în faţă cei doi lideri, aceştia au avut o altă întâlnire bilaterală de circa o oră şi jumătate împreună cu membrii delegaţiilor lor, care a fost urmată de o masă la staţiunea de lux de pe Insula Sentosa din Singapore.
Deşi au existat speranţe mari înaintea primei întâlniri care a avut loc vreodată între un preşedinte american în funcţie şi un lider nord-coreean, totuşi aşteptările în privinţa a ceea ce ar putea produce summitul s-au redus în zilele de dinaintea acestor discuţii.
Ambii lideri şi-au planificat să se întoarcă acasă în 13 iunie, având la dispoziţie doar o singură zi pentru orice progres în discuţiile legate de dezarmarea nucleară – proces care a fost amânat sau suspendat de câteva decenii.
Secretarul de stat american Mike Pompeo a semnalat în 11 iunie că administraţia Trump nu se aşteaptă ca summitul să producă o soluţie imediată în privinţa denuclearizării Peninsulei Coreene ci, mai degrabă, speră să fie creată o deschidere pentru negocieri mai extinse.