Navarro: “Există un loc special în iad” pentru Trudeau. Tusk contraatacă: locul acela este în Rai

Peter Navarro (Mandel Ngan/AFP/Getty Images)
Andrei Popescu
11.06.2018

Un consilier de top al preşedintelui american Donald Trump l-a acuzat pe primul ministru al Canadei, Justin Trudeau, că “ne-a înjunghiat în spate” şi că acesta este de vină pentru decizia liderului american de a respinge comunicatul final al summitului G7.

Larry Kudlow, consilier economic la Casa Albă, a precizat că, de fapt, Canada a făcut declaraţii “polarizante” privind politica comercială americană, iar Trump nu a avut nicio soluţie decât să retragă sprijinul pentru declaraţia comună, potrivit Express.co.uk.

Kudlow a afirmat: “El a ţinut o conferinţă de presă şi a susţinut că SUA insultă şi a afirmat că, de fapt, Canada trebuie să se protejeze”.

“El afirmă că noi suntem problema, din cauza tarifelor. De fapt, ei au tarife enorme, aceasta este situaţia. El chiar ne-a înjunghiat cumva în spate”.

În acelaşi timp, consilierul comercial al Casei Albe, Peter Navarro, i-a spus lui Chris Wallace de la Fox News într-un interviu acordat duminică: “Există un loc special în iad pentru oricare lider străin care se implică într-o diplomaţie de rea credinţă cu preşedintele Donald J. Trump şi apoi încearcă să îl înjunghie pe la spate în timp ce iese pe uşă”.

“Şi acest tip de rea credinţă a manifestat-o Justin Trudeau prin acea conferinţă de presă senzaţională”, a adăugat Navarro.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat că “există un loc special în Rai” pentru Trudeau pentru organizarea summitului G7.

Anunţul făcut de preşedintele american, după ce a părăsit mai devreme summitul G7 din Canada, a zguduit ceea ce părea să fie un consens fragil în privinţa disputei comerciale dintre Washington şi aliaţii săi.

Şi, în plus, Trump nu a ascuns pe cine trage la răspundere pentru decizia de a nu susţine comunicatul final al summitului.

Într-un mesaj postat pe Twitter, Trump a menţionat: “Premierul canadian Justin Trudeau a acţionat atât de supus şi blând în timpul întâlnirilor noastre de la G7, doar ca apoi să susţină o conferinţă de presă după ce am plecat, afirmând că ‘tarifele SUA reprezintă un fel de insultă’ şi că ‘nu se vor lăsa călcaţi în picioare”.

“Foarte necinstit şi slab. Tarifele noastre sunt un răspuns la tarifele sale de 270% asupra produselor lactate!”, a adăugat Trump.

Trump plecase deja de la summitul G7 când Trudeau a anunţat măsurile retaliatorii pe care Canada le va lua în următoarele zile ca răspuns la tarifele impuse de SUA importurilor de oţel şi aluminiu din Canada, Mexic şi Uniunea Europeană.

Trudeau a declarat: “[Noi], canadienii, suntem politicoşi, suntem rezonabili dar, de asemenea, nu ve vom lăsa călcaţi în picioare”.

Reacţionând la tweeturile lui Trump, biroul lui Trudeau a precizat: “Suntem concentraţi pe tot ceea ce realizăm aici la summit. Premierul nu a spus nimic din ce nu a menţionat anterior – atât în public cât şi în conversaţiile private cu preşedintele” american Donald Trump.

Ordonându-le reprezentanţilor săi să retragă suportul SUA pentru comunicatul final, Trump a părut să îşi afirme obiectivul deja declarat de a deranja status-quo-ul fie prin retragerea din acordul global privind clima sau din acordul nuclear internaţional cu Iranul, fie prin ameninţări că va renunţa la acordul comercial NAFTA.

Kudlow a mai declarat că Trump a negociat cu bună credinţă comunicatul cu care au căzut de acord ceilalţi membri G7, iar Trudeau a criticat politica americană după ce liderul de la Casa Albă părăsise deja discuţiile.

“Este o trădare”, a insistat Kudlow.

De asemenea, Kudlow l-a acuzat pe Trudeau că încearcă să îl submineze pe preşedintele american într-un moment critic înaintea unui summit istoric cu dictatorul nord-coreean Kim Jong-un, care a fost programat să aibă loc marţi în Singapore.

Kudlow a adăugat: “Preşedintele nu îi va permite premierului canadian să îl interfereze în ajunul acestui summit. El nu va permite manifestarea niciunui semn de slăbiciune în negocierile cu Coreea de Nord”.

Franţa şi Germania au reacţionat dur la decizia lui Trump de a nu susţine comunicatul final.

Un oficial francez a insistat că Franţa şi ceilalţi membri europeni ai G7 îşi menţin suportul pentru comunicatul final, iar toţi cei care nu îşi respectă angajamentele asumate la summit îşi vor manifesta “lipsa de coerenţă şi de consecvenţă”.

Ministrul german al Apărării, Heiko Maas, a susţinut că anunţul făcut de Trump pe Twitter a distrus încrederea şi ca răspuns, Europa trebuie să fie şi mai unită.

“De fapt nu este o surpriză reală, am văzut acest lucru în cazul acordului pentru climat şi în cazul acordului cu Iranul. În câteva secunde poţi distruge încrederea cu 280 de caractere twitter. Va fi nevoie de mult mai mult pentru a reconstrui acea încredere”, a adăugat Maas.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor