Tranzacţia de comercializare a gajurilor şi a creditelor neperformante ale BEM are o valoare de 940 mil. lei
alte articole
Banca de Economii (BEM) a încheiat în trimestrul I o tranzacţie de comercializare a gajurilor şi a creditelor neperformante în valoare totală de 940 mil. lei, a anunţat miercuri, în şedinţa Comisiei parlamentare pentru economie, buget şi finanţe, guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), Dorin Drăguţanu, care a prezentat raportul de activitate al regulatorului pieţei bancare pe anul 2012.
Potrivit Agenţiei "INFOTAG", Drăguţanu a spus că tranzacţia prevede vânzarea activelor retrase de BEM în valoare de 300 mil. lei, şi a unor credite de 640 mil. lei. "La această etapă de efectuare a tranzacţiei BEM a obţinut un avans în mărime de 15% din suma acesteia. Restul mijloacelor urmează să fie plătite în termen de 90 de zile din momentul încheierii tranzacţiei, aproximativ la mijlocul lunii iunie 2013. Suma totală a tranzacţiei a fost reflectată în bilanţul instituţiei financiare privind totalurile trimestrului I al anului curent", a informat şeful BNM. De menţionat că în trimestrul I, Banca de Economii a sporit capitalul normativ total de la 130 mil. lei la 214 mil. lei, a încheiat primele trei luni ale anului 2013 cu un beneficiu de 16,6 mil. lei după pierderile din anul 2012, de 313 mil. lei.
Potrivit datelor deţinute de "INFOTAG", gajurile şi creditele neperformante au fost achiziţionate de către o companie din off-shore. Parlamentarul Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor, a exprimat temeri vizavi de tranzacţia de comercializare a gajurilor şi a creditelor neperformante. "Banca a încasat cu titlu de avans 130 mil. lei. Celelalte mijloace urmează să vină mai târziu. Dacă însă acestea nu vor fi transferate, ar putea să apară probleme serioase", a presupus el. La adunarea anuală generală a BEM conducerea băncii a refuzat să ofere detalii privind tranzacţia, la solicitarea unui acţionar al băncii. Motivul principal pentru care esenţa tranzacţiei nu le-a fost dezvăluită proprietarilor băncii este "caracterul neterminat" al tranzacţiei. Managerii băncii le-au garantat acţionarilor că tranzacţia are loc în deplină conformitate cu legislaţia Republicii Moldova şi cu rigorile respective, impuse de regulatorul pieţei. "INFOTAG" precizează: În trimestrul I 2012, BEM a încasat un beneficiu de 16,64 mil. lei, după ce suportase în 2012 pierderi de 313,2 mil. lei. După trimestrul I activele băncii se evaluau la 5,624 mlrd. lei, creditele compromise - la 1,049 mlrd. lei, deşi după anul 2012 constituiau 1,54 mlrd. lei. Chiar dacă volumul creditelor neperformante s-a redus, cota acestora în totalul activelor, şi după trimestrul I 2013, şi după anul 2012 alcătuia peste 50%. Cota depozitelor persoanelor fizice şi juridice după trimestrul I a atins nivelul de 72,34% din totalul creditelor. Coeficientul de lichiditate curentă s-a redus pe parcursul trimestrului de la 49,73% la 41,89%, normativul fiind de 20%.