Traian Băsescu efectuează o vizită de lucru la Chişinău

Preşedintele României, Traian Băsescu, efectuează vineri o vizită de lucru la Chişinău. Anunţul a fost făcut de serviciul de presă al Preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti. Potrivit "Infotag", conform unor date neoficiale, Băsescu va participa la recepţia organizată de Ambasada României în R.Moldova cu ocazia Zilei Naţionale a României.
Traian Băsescu (Timeline Photos)
Epoch Times România
29.11.2013

Preşedintele României, Traian Băsescu, efectuează vineri o vizită de lucru la Chişinău. Anunţul a fost făcut de serviciul de presă al Preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti. Potrivit "Infotag", conform unor date neoficiale, Băsescu va participa la recepţia organizată de Ambasada României în R.Moldova cu ocazia Zilei Naţionale a României.

Evenimentul va avea loc vineri, la hotelul din Chişinău Leogrand. Unioniştii din R.Moldova se pregătesc să desfăşoare de Ziua Naţională a României - 1 decembrie o serie de festivităţi. Principala dintre acestea va fi "ÎnCercUnirea" sediului guvernului Republicii Moldova, care ocupă un cartier întreg în centrul capitalei moldoveneşti.

În ajunul vizitei, Băsescu a declarat că unirea cu R.Moldova va fi un nou proiect naţional al României. Declaraţia a stârnit un val de critici chiar şi în rândul conaţionalilor săi. Astfel, prim-ministrul României, Victor Ponta, a calificat spusele lui Băsescu drept populism în ajunul încheierii mandatului său prezidenţial.

"După nouă ani în care domnia sa nu a făcut nimic practic pentru Moldova, e un semn să mai dreagă busuiocul pe finalul mandatului (...) După ce nouă ani nu ai făcut nimic decât eventual ai ciocnit cu Voronin (ex-preşedintele Republicii Moldova din partea Partidului Comuniştilor, pe care Băsescu l-a susţinut în anul 2005 să fie ales pentru al doilea mandat prezidenţial - "I") pe la petreceri, să vii într-al zecelea şi să îngraşi aşa porcul înainte de Crăciun, nu cred că este serioasă treaba. Cred că ar putea să dea apă la moară tocmai Partidului Comuniştilor din Moldova asemenea declaraţii făcute fără nicio raţiune şi fără nicio noimă", a afirmat Ponta.

Conform premierului român, cel mai important lucru pe care poate să îl facă România pentru R.Moldova este să o ajute, să o sprijine prin lucruri concrete (gazoduct, pod, linie, autostradă, colaborare culturală, didactică), şi nu prin declaraţii populiste.

În acelaşi timp, ministrul de externe al României, Titus Corlăţean consideră că "declaraţiile lui Traian Băsescu privind unirea României cu Republica Moldova sunt "obstacole şi dificultăţi" în drumul european al Chişinăului". Potrivit presei din România, Corlăţean consideră că declaraţiile preşedintelui român riscă să facă rău.

"Este foarte greu, pe de-o parte, să încerci să le explici raţional unor oameni care gândesc, simt şi acţionează româneşte, de-o parte şi de alta a Prutului, că acest tip de declaraţii, care până la urmă se joacă cu sufletele oamenilor de bună credinţă şi români adevăraţi, nu-i ajută ci, dimpotrivă, riscă să facă rău", a spus Corlăţean.

Potrivit lui, există o muncă "tenace" prin care se încearcă să se facă în aşa fel încât procesul "de revenire acasă, în familia europeană, a fraţilor de dincolo de Prut" să avanseze.

"În astfel de momente, astfel de declaraţii riscă, dimpotrivă, să facă rău şi la Vest şi să ofere pretexte şi la Est şi în interiorul Republicii Moldova şi comuniştilor şi celor care nu doresc ca Republica Moldova să se îndrepte hotărât spre UE şi spre România. Întotdeauna, când fixezi nişte obiective care pot fi atinse, trebuie să nu te joci, nici cu cuvintele, nici cu sentimentele oamenilor şi să faci ceea ce trebuie să faci", a adăugat Corlăţean.

Şeful diplomaţiei române a afirmat că atunci când discuţi despre un proiect pentru România, care să includă şi "relaţia de suflet" cu Republica Moldova, acest lucru nu trebuie făcut la televizor.

"Noi ceilalţi, partide politice, prim-ministru, preşedinţi de parlament, ministru de externe, noi nu trebuie să aflăm astfel de lucruri la televizor. Astfel de lucruri se discută, într-o societate democratică când vorbeşti de un proiect major al României, le discuţi la aceeaşi masă", a completat Corlăţean.

El a punctat că în astfel de situaţii trebuie evitate greşelile, mai ales în momente importante, cum este acum summitul de la Vilnius.

"Este firesc ca fraţii care au fost rupţi unii de ceilalţi în condiţii de război împotriva voinţei lor, să dorească să fie împreună, într-o formă sau alta. Este firesc să fie aşa. Dar, pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie să eviţi să faci greşeli", a spus ministrul român.

Preşedintele României Traian Băsescu a afirmat miercuri că unirea României cu Republica Moldova ar trebui să fie al treilea "proiect fundamental" al României, după intrarea în NATO şi UE.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor