Tragedia navei Struma, plecată din România în 1941 cu sute de evrei la bord, relatată de singurul supravieţuitor
David Stoliar, în vârstă de 89 de ani, este singurul supravieţuitor al torpilării navei de refugiaţi Struma în Marea Neagră, în 1942. Cu prilejul comemorării a 70 de ani de la cel mai mare dezastru maritim civil din cel de Al Doilea Război Mondial, el a relatat pentru cotidianul israelian Haaretz dureroasa experienţă prin care a trecut.
Nava cu imigranţi ilegali Struma, care a plecat din România spre Palestina în 1941, a intrat în istorie în cele mai tragice circumstanţe. Cei 768 de refugiaţi aflaţi la bord s-au înecat după ce nava a fost torpilată în Marea Neagră. O singură persoană a supravieţuit, iar aceasta a relatat povestea celui mare dezastru maritim civil din cel de Al Doilea Război Mondial.
'Dimineaţa devreme, un submarin sovietic a tras în noi cu torpile. Nava a fost pur şi simplu vaporizată şi circa 500 de pasageri au murit pe loc. Am fost aruncat în mare împreună cu alte câteva sute de oameni... şi nimeni nu a venit în ajutorul nostru. Toată lumea a murit, toată lumea, în afară de mine', a declarat singurul supravieţuitor al tragediei, David Stoliar. Bătrânul, care a împlinit recent 89 de ani, trăieşte în SUA. El a scris povestea vieţii sale la solicitarea municipalităţii din oraşul israelian Holon, extrase din aceasta urmând a fi lecturate în cadrul unei ceremonii la teatrul din localitate care comemorează tragedia navală. Aceasta va avea loc miercuri, data din calendarul ebraic la care Struma s-a scufundat.
Holon avea de doi ani un consiliu local când s-a produs tragedia din 1942 şi, cum existau planuri pentru construirea unei noi pieţe, scufundarea Struma a stârnit o reacţie emoţională şi locuitorii au determinat consiliul să numească piaţa după navă. 'Au dorit ca prin acest gest să protesteze împotriva autorităţilor britanice, care erau ostile faţă de imigraţie, şi să comemoreze moartea refugiaţilor de pe Struma', a declarat istoricul Rami Aharoni.
După ce a fost luată decizia de numi piaţa Struma pentru a comemora tragedia, consiliul local din Holon a anunţat un concurs de proiecte arhitecturale pentru concepţia noii pieţe. Câştigătorul a fost Jenia Auerbach, care a propus un proiect similar cu Piaţa Dizengoff din Tel Aviv, care fusese construită după un proiect al ei cu opt ani mai devreme. În 1968, un monument dedicat victimelor a fost ridicat în piaţă, acesta fiind sculptat de Andre Reves, locuitor din Holon şi supravieţuitor al Holocaustului. La ceremonia de dezvelire a monumentului au participat sute dintre rudele celor care au murit în urma torpilării Struma.
'Astăzi, zilele astea au trecut pentru mine. Am lăsat ce s-a întâmplat pentru Dumnezeu şi pentru cărţile de istorie. În această zi nu îi judec pe toţi aceia care s-au făcut vinovaţi de tragedie. În loc de asta, am ales să îmi aduc aminte de cei pe care i-am pierdut şi să îmi exprim mulţumirea şi recunoştinţa celor care m-au ajutat să supravieţuiesc', a scris Stoliar în relatarea trimisă municipalităţii din Holon.
SS Struma a fost una dintre cele 141 de nave cu imigranţi care au transportat în Palestina între 1934 şi 1948 nu mai puţin de 100.000 de oameni. Circa 2.000 dintre aceşti pasageri s-au înecat înainte de a ajunge la destinaţie.
Struma era într-o stare foarte proastă încă înainte de a ridica ancora de la Constanţa, scrie Haaretz. Iniţial fusese utilizată pentru transportul vitelor pe Dunăre şi nu ar fi trebuit să transporte peste 100 de persoane. Condiţiile sanitare şi de siguranţă de la bord erau de asemenea atroce. Cu toate acestea, la 12 decembrie 1941, nava a plecat din portul Constanţa din România, îndreptându-se spre Istanbul, unde intenţiona să obţină permise de trecere în Palestina pentru pasageri.
Stoliar avea pe atunci 19 ani. Părinţii lui divorţaseră pe când era copil. Mama lui trăia la Paris, iar tatăl în România. 'Mama mă iubea foarte mult şi de aceea m-a trimis la Bucureşti să locuiesc cu tata, deoarece credea că aş fi mai în siguranţă acolo. Avea dreptate', spune Stoliar. Câteva luni mai târziu mama lui a fost arestată de Gestapo şi ulterior şi-a pierdut viaţa în camerele de gazare de la Auschwitz.
'Tatăl meu a plătit un preţ exorbitant pentru un loc pe Struma. Echivalentul a 1.000 de dolari astăzi, să zicem. Mi-a cusut o centură de piele în care se aflau bani şi mi-a cumpărat o haină de iarnă groasă. Aceste două lucruri m-au ajutat să supravieţuiesc. A plâns cu amărăciune când am plecat. Datorită tatălui meu am reuşit să evit teroarea regimului fascist din România, un aliat al Germaniei naziste', povesteşte Stoliar.
Nava a plecat din port, dar odată ce a ajuns în larg motoarele s-au defectat şi vasul a putut ajunge doar cu mari eforturi la Istanbul. Permisele mult visate nu îi aşteptau însă pe pasageri, care au rămas blocaţi la bord în condiţii extrem de dificile timp de zece săptămâni. 'Autorităţile turce ne-au ţinut prizonieri pe navă. Eram disperaţi să scăpăm', menţionează Stoliar.
În cele din urmă, la 23 februarie 1942, Struma a fost remorcată în larg de Garda de coastă din Turcia. 'Poliţia ne-a cerut să coborâm pe puntea inferioară, unde eram înghesuiţi ca sardelele. Am opus rezistenţă şi am aruncat mai mulţi poliţişti peste bord. Au sosit întăriri şi ne-au bătut cu bastoane. Apoi au tăiat ancora şi au remorcat Struma în largul portului Istanbul. Nava nu mai avea niciun motor funcţional, ancoră sau radio, provizii de apă şi hrană', povesteşte supravieţuitorul.
În zorii zilei de 24 februarie, nava a fost torpilată de un submarin sovietic, care a crezut că are de a face cu o navă inamică. Stoliar a supravieţuit agăţându-se de o bucată de lemn ruptă de pe punte, în primul rând datorită hainei groase de lână cu care era îmbrăcat, ce l-a salvat de hipotermie. Bărbatul a rămas toată noaptea în apă. Abia după 24 de ore a avut parte de ajutor. Echipajul unei bărci turceşti de pescuit l-a salvat şi l-a transportat la ţărm.
Apoi a fost supus de către poliţia turcă unui interogatoriu înjositor şi plasat în arest. A fost în cele din urmă eliberat după mai multe săptămâni, fără acte, fără bani, într-o ţară străină. Cu ajutorul comunităţii evreieşti locale din Istanbul, el a obţinut documente de tranzit, a trecut graniţa în Liban, iar de acolo a a reuşit să ajungă la Haifa.
Un an mai târziu, Stoliar s-a înrolat în armata britanică şi a participat la lupte în Africa de Nord. În 1945 s-a căsătorit într-o sinagogă din Cairo, iar după lăsarea la vatră din armata britanică el şi soţia lui au revenit în Israel, unde Stoliar s-a alăturat armatei, luând parte la al doilea război arabo-israelian din 1948 ca mitralior. După moartea primei sale soţii, David Stoliar s-a recăsătorit cu o americană şi s-a mutat în SUA în anii '70, în Bend, Oregno, unde trăieşte şi astăzi.
'Aici în America, Struma este doar o altă notă de subsol a istoriei. Timpul furiei mele a trecut. Aşa cum este scris, 'există un anotimp pentru toate'. Pentru mine a venit timpul să jelesc, să mă vindec, să îmbrăţişez viaţa şi să-mi încredinţez amintirile viitoarei generaţii, pentru ca aceasta să nu uite', mai scrie David Stoliar în relatarea poveştii vieţii sale.
