Traditii de Anul Nou in Bucovina
Desi la orice casa suna la usa copii care vin sa colinde, foarte putini mai sunt care sa mai cunoasca versurile colindelor. Asa ca, daca vrei sa te bucuri de o urare traditionala de sarbatori, cel mai bun lucru este sa faci o excursie intr-o regiune a tarii unde inca se pastreaza traditiile din mosi-stramosi.
Bucovina este un astfel de loc.
In saptamana dintre Craciun si Anul Nou, cete de flacai se pregatesc pentru "urat", respectand datinile si obiceiurile din timpul sarbatorilor de iarna.
In ajunul Noului An, pe inserat, isi fac aparitia "mascatii". Din repertoriul jocurilor cu masti fac parte Capra, Ursul, Cerbul, Caiutii, Turca, Mastile umane.
Jocurile cu masti se practica, in functie de zona, atat la Craciun, cat si intre Craciun si Anul Nou, dar si in ziua de Anul Nou si a doua zi. In aceste jocuri, obiectul cel mai important este capul de animal cu cioc clampanitor, facut din lemn si purtat de un flacau, insotit de personaje mascate.
Ritualurile care implica fiinte animaliere ("Capra”, "Ursul”) se caracterizeaza prin existenta anumitor roluri: animalul (un flacau costumat, care face zgomote caracteristice: clampanit/mormait si danseaza), si un "mos” sau doi.
Capra a fost socotita de romani ca animalul care da semne daca vremea va fi buna sau rea. Jocul "caprei" (omorarea, bocirea, inmormantarea, invierea) la origine a fost, desigur, un ceremonial grav, un element de cult.
In cadrul sarbatorilor agrare jocul a devenit un ritual menit sa aduca rodnicie anului care urmeaza, spor de animale in turmele pastorilor, succesul recoltelor - invocat si evocat de boabele care se aruncau de gazda peste cortegiul "caprei".
Mersul cu ”capra” (sau turca, turca, brezoaia) - ramasita a culturilor dionisiace - s-a generalizat in toata tara la sfarsitul secolului al XIX-lea dar fiind socotit un joc pagan multi slujbasi ai bisericii au refuzat sa-l primeasca pe la casele lor.
In jocul ”ursului” - ramasita a cultului totemic al ursului - personajul este imbracat in piele de urs sau din alte animale, uneori fiind acoperit cu trestie sau stuf cusute pe o haina ori, pur si simplu, o cerga, iar ochii sunt doua oglinzi. In picioare are maneci de cojoc intoarse pe dos, iar pe maini, bucati de piele, ca labele ursului.
Ursarul este manjit pe fata, are chipiu si o bata in mana, de care este prins un lantisor cu un belciug, care pleaca de la nasul Ursului. Cateodata, chiar Ursul tine un bat lung si noduros intre labe, pe care incearca sa se urce. Ceilalti insotitori poarta costume nationale.
In vremurile precrestine, ritualurile erau zgomotoase, durau mai multe zile, iar festivitatile cuprindeau ofrande vegetale si animaliere, mese comune, dansuri si reprezentatii dramatice. Toate acestea se desfasurau primavara sau toamna. Dupa mutarea Anului Nou la 1 ianuarie, in vecinatatea Craciunului, aceste ritualuri au fost serbate numai in vremea celor doua sarbatori crestine.
"Ritualul se desfasoara de obicei incepand din Ajunul Craciunului (24 decembrie), pana dimineata zilei urmatoare. Grupul de sase pana la treizeci de tineri (colindatori) aleg un vataf, care cunoaste obiceiurile traditionale si vreme de patruzeci sau optsprezece zile ei se aduna de patru, cinci ori pe saptamana, intr-o casa anumita, ca sa primeasca instructia necesara. In seara zilei de 24 decembrie, imbracati in straie noi si impodobiti cu flori si zurgalai, colindatorii fac urari mai intai la casa gazdei, apoi trec pe la toate casele din sat. Chiuie pe strazi, canta din trompete si bat darabana, pentru ca larma facuta sa alunge duhurile rele si sa-i vesteasca pe gospodari de sosirea lor. Ei canta prima colinda la fereastra si dupa ce au primit invoirea celor ai casei, intra in casa si isi continua repertoriul, danseaza cu fetele tinere si rostesc urarile traditionale. Colindatorii aduc sanatate si bogatie, reprezentate de o ramurica de brad pusa intr-un vas plin cu mere si pere mici. Exceptand familiile cele mai sarace, de la celelalte primesc daruri: colaci, placinte, fructe, carne, bautura etc. Dupa ce au strabatut intreg satul, grupul colindatorilor organizeaza o serbare la care iau parte toti tinerii.” - Mircea Eliade in ”Istoria credintelor si ideilor religioase”
Fata de aceasta descriere, in general difera numele grupului de colindatori, numele conducatorilor acestuia, precum si ordinea celor colindati. Colindele sunt interpretate prin cantarea in grup, la unison, ori in doua grupe, antifonic. Uneori, ceata se acompaniaza cu instrumente (fluier, cimpoi, buhai sau doba mica).
