Tradiţie veneţiană: Prăjitura Sfântului Martin şi legenda acestuia
alte articole
Dacă vă aflaţi la Veneţia pe 11 noiembrie, s-ar putea să auziţi din întâmplare un cântecel antic în dialectul veneţian (dificil de tradus pentru cine nu cunoaşte dialectul!).
"San Martin xe andà in soffita a trovar ea so novissa, so novissa no ghe gera san Martin col culo par tera, e col nostro sacchetin, cari signori xe san martin!"
Acesta este cântat de grupurile de copii care, din timpuri îndepărtate, împodobiţi cu coroane de hârtie pe cap şi mantii pe umeri şi "înarmaţi" cu făcăleţe de lemn care lovesc capacele oalelor, făcând mare gălăgie pentru a atrage atenţia, străbat străzile oraşului cerându-le comercianţilor să le doneze dulciuri şi bănuţi.
Tradiţional, dulciurile dăruite sunt în formă de Sfântul Martin pe un cal, ornamentate cu bucăţi de ciocolată, bombonele şi glazură foarte colorată.
Ziua Sfântului Martin, o sărbătoare încărcată de tradiţie populară, era considerată în antichitate ca fiind una dintre cele mai importante sărbători ale anului, un Revelion ţărănesc în care oamenii mâncau şi beau cu mult înainte de începerea perioadei de penitenţă şi post care preceda Crăciunul şi care începea pe 12 noiembrie.
Legenda Sfântului Martin
Legenda spune că într-o zi de toamnă, cavalerul Martin, ieşind pe porţile oraşului francez Amiens, unde locuia, a observat un bătrân sărac, aproape gol şi înfrigurat. Văzându-l pe bietul om foarte sărac, Martin şi-a luat sabia şi a tăiat haina de lână călduroasă pentru a o dărui săracului.
La scurt timp după aceea, a ieşit soarele; de aici şi numele de ”vara Sfântului Martin”, pentru a aminti de frumoasele zile însorite din acest anotimp.
Reprezentarea Sfântului Martin din Veneţia
Reprezentarea sfântului în momentul în care îşi dăruieşte mantia unui om sărac poate fi găsită într-un basorelief din secolul al XV-lea de pe uşa şcolii de "calafaţi" „Oratorio della Scuola di San Martino dei calafati” - muncitori angajaţi în construcţia bărcilor din lemn. Alături de aceasta, se află biserica San Martino Vescovo, ale cărei origini nu sunt cunoscute cu exactitate, dar se crede că datează din secolul al VIII-lea, fiind construită de către coloniile lombarde sau familiile din Ferrara care au fugit din patria lor. Cu toate acestea, tradiţia vorbeşte despre ridicarea bisericii la sfârşitul secolului al VI-lea de către familiile Vallaresso şi Salonigo, potrivit relatărilor de pe situl web veneto360.land.
Clădirea actuală, care datează din secolul al XVI-lea, este opera lui Jacopo Sansovino; tibia sfântului este păstrată în interior. Pe vremuri, se obişnuia ca Sfântul Martin să fie venerat cu o procesiune solemnă.
Dacă vă aflaţi în Veneţia pe 11 noiembrie, aveţi ocazia să gustaţi prăjitura tipică a sărbătorii şi să vizitaţi acest monument istoric, biserica San Martino Vescovo, care se află într-un loc foarte pitoresc din oraş.
Iar dacă, pe de altă parte, doriţi să cunoaşteţi reţeta prăjiturii Sfântului Martin vă indicăm situl web crumpetsandco.wordpress.com.
Pentru aluat:
- 500 g făină
- 250 g zahăr
- 250 g unt
- 5 picături de ulei esenţial de lămâie
- 2 ouă întregi
- 2 gălbenuşuri
- 1/2 linguriţă mică de drojdie
Se amestecă cu o spatulă untul înmuiat la temperatura camerei, se adaugă zahărul care se amestecă bine cu untul, şi apoi se adaugă ouăle şi gălbenuşurile uşor bătute. Se amestecă totul si apoi se adaugă uşor, uşor făina (deja amestecată cu drojdia), amestecând mai întâi cu spatula şi apoi frământând aluatul cu mâna până când devine neted şi omogen.
Se modelează pasta în formă de minge, se înfăşoară în folie alimentară şi se lasă la frigider pentru cel puţin o oră.
Se întinde aluatul, cu un rulou, cu o înălţime de circa un centimetru, mai practic direct pe hârtia de copt, astfel încât foaia să fie deja gata de pus în cuptor cu hârtia dedesubt.
Se modelează figurile cu o formă potrivită sau cu una creată personal (aici un pdf), şi se coace în cuptor la 200° timp de 10 minute sau până când marginile se colorează uşor. Se scoate din cuptor şi se lasă să se răcească.
Pentru glazură
- glazură de zahăr obţinută din 2 albuşuri, 500 g zahăr pudră, 1 lingură suc de lămâie
- ciocolată
- bombonele
Glazura în sine este simplu de făcut, amestecând albuşurile cu zahărul şi lămâia până când se omogenizează bine. Pusă într-o pungă, glazura este gata să acopere delicioasele figuri.
În acest videoclip prezentat de "Patiseria Manarin" puteţi viziona prepararea acestui dulce pas cu pas.
