Theresa May despre Brexit: Articolul 50 va fi invocat în martie 2017

Într-un discurs în faţa membrilor Partidului Conservator, premierul britanic Theresa May a prezentat un program pentru Brexit, pe baza căruia Marea Britanie va părăsi UE până în 2019 şi va decide ca stat suveran cum va controla imigraţia.
Premierul britanic Theresa May. (Captură Foto)
Andrei Popescu
03.10.2016

În primul său discurs în faţa membrilor Partidului Conservator, premierul britanic Theresa May a discutat despre strategia ei privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană după 40 de ani în calitate de membru al acesteia.

“Vom deveni o ţară complet independentă şi suverană – o ţară care nu mai face parte dintr-o uniune politică cu instituţii supranaţionale ce pot trece peste parlamentele şi tribunalele naţionale”, a declarat May în discursul ei de duminică.

“Şi acel lucru înseamnă că vom avea libertatea de a lua propriile noastre decizii asupra unei întregi game de probleme diferite, de la modul în care ne etichetăm alimentele până la modul în care alegem să controlăm imigraţia”, a adăugat ea.

Într-un referendum desfăşurat în 23 iunie, electoratul britanic a votat cu 52% în favoarea ieşirii Marii Britanii din UE, în timp ce 49% au votat împotrivă. May a declarat că votul respectiv a fost “un mesaj clar din partea poporului britanic că acesta doreşte ca noi să controlăm mişcarea oamenilor care ajung în Marea Britanie”.

Programul ieşirii din UE

Înaintea discursului, premierul May a declarat într-o serie de interviuri televizate şi în publicaţii, că Articolul 50 – care lansează procesul de 2 ani pentru ieşirea unei ţări din UE – va fi declanşat înainte de sfârşitul lui martie 2017.

“Nu vor fi necesare amânări în privinţa invocării Articolului 50. Îl vom invoca când suntem pregătiţi. Şi vom fi pregătiţi în curând. Vom invoca Articolul 50 nu mai târziu de sfârşitul lunii martie a anului următor”, a susţinut May.

May a declarat că va fi prezentat Parlamentului britanic un proiect de lege privind abrogarea legii Comunităţilor Europene din 1972 şi privind includerea legilor existente ale UE în legea britanică.

Momentul deciziei de a invoca Articolul 50 va oferi Parlamentului britanic un an, începând cu aprilie 2019, până la următoarele alegeri generale din mai 2020 pentru a începe să anuleze părţi individuale al legii UE. Schimbările legale vor avea loc, prin urmare, în acelaşi timp cu campania electorală.

“Parlamentul a plasat decizia de a rămâne sau ieşi din UE în mâinile cetăţenilor şi aceştia şi-au dat răspunsul cu o claritate autoritară. Aşadar, acum este sarcina guvernului de a nu pune sub semnul întrebării şi de a nu se eschiva de la ceea ce am fost instruiţi să facem, ci să ne îndeplinim treaba”, a precizat ea.

Răspuns european

Liderii UE au declarat că, dacă Marea Britanie doreşte un comerţ libert cu Europa, trebuie să permită libertatea de mişcare, dar May a susţinut că ţara sa va face presiuni pentru a obţine accesul la piaţa unică în timp ce îşi va păstra autonomia asupra legilor privind imigraţia.

“Doresc [ca Brexitul] să implice comerţ liber cu produse şi servicii. Doresc [ca Brexitul] să ofere companiilor britanice libertatea maximă de a face comerţ şi de a opera pe piaţa unică şi să permită companiilor europene să facă la fel aici. Dar, daţi-mi voie să fiu clară: nu părăsim Uniunea Europeană doar pentru a renunţa la controlul asupra imigraţiei din nou”, a declarat May.

“Nu este important doar pentru Marea Britanie, ci este important şi pentru Europa ca întreg să fim capabili să facem acest lucru în cel mai bun mod, astfel încât să avem cât mai puţine piedici pentru companii şi să avem o ieşire liniştită din UE”, a precizat May delegaţilor.

Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, a susţinut duminică faptul că declaraţia lui May a oferit o “binevenită claritate” situaţiei privind Brexitul.

Totuşi, Reuters a citat critici din partea unui oficial german senior nenumit. “Este de neînţeles cum politicienii care au luptat luni de zile pentru Brexit să nu aibă nicio idee în legătură cu ceea ce doresc, să nu aibă niciun plan”, a precizat oficialul.

Într-un interviu televizat susţinut duminică, May a făcut apel la o activitate de pregătire împreună cu partenerii europeni, dar până în prezent liderii UE au respins solicitările ei pentru discuţii imediate şi neoficiale. Ei au declarat că este răspunderea Marii Britanii să afirme ce fel de relaţie îşi doreşte din afara blocului: s-a căzut de acord să nu existe niciun dialog cu Londra până când nu va exista un răspuns la nivelul Uniunii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor