Tancurile din Tiananmen au zdrobit şi idealismul chinez

Partidul Comunist Chinez (PCC) a zdrobit protestele unei generaţii cu 24 de ani în urmă în Piaţa Tiananmen dar, făcând asta, Partidul a suprimat şi idealismul acelor studenţi pregătiţi să ofere atât de multe pentru ţara lor.

Studenţii s-au adunat în Piaţa Tiananmen, au interpretat cântece despre un Partid din partea căruia aşteptaseră sincer o reformare. Aceşti activişti loiali partidului, în marea lor majoritate studenţi, nu îşi imaginau că tancurile vor trece peste ei. În 4 iunie, ei au învăţat lecţia pe care părinţiilor lor le-a fost teamă să le-o ofere: marele lor Partid este o maşină de ucis.

24 de ani mai târziu, seminţele opoziţiei ce au fost plantate în acea vară au început să înmugurească din nou. PCC nu mai beneficiază de adoraţia aprinsă a tinerilor, dintre care mulţi au plecat în străinătate şi au devenit anticomunişti convinşi.

Unul dintre ei este autoarea şi jurnalista Sheng Xue, care s-a mutat din Beijing în Canada la scurt timp după masacru şi a câştigat multiple premii naţionale pentru jurnalism, pentru activitatea ei în ţara adoptivă.

Sheng spune că niciodată n-a crezut cu adevărat în PCC, dar majoritatea celor care s-au adunat în Tiananmen cu 24 de ani în urmă, în 4 iunie, cu siguranţă au crezut.

“Majoritatea acelor studenţi chinezi au dorit cu adevărat să ajute guvernul chinez să progreseze”, a explicat ea. “Ei voiau o Chină mai bună şi să aibă mai puţină corupţie şi au dorit să îşi arate loialitatea faţă de ţară”.

Studenţii au sperat că vor accelera reformele deja începute sub liderul de atunci al Chinei, secretarul general Zhao Ziyang.

Protestele au început ca o demonstraţie publică de comemorare pe 16 aprilie, marcând moartea cu o zi înainte a fostului lider chinez Hu Yaobang. Acel lider pro-democratic, care dorea reforma, fussese alungat din Partid pentru tendinţele sale democratice cu doi ani înainte şi decesul său a devenit un punct de atenţie pentru studenţii care doreau o China mai bună.

Şi Zhao Ziyang, care a sprijinit tacit şi nu numai, mişcarea studenţească, a fost alungat la rândul său din Partid imediat după masacru şi şi-a petrecut restul vieţii sub arest la domiciliu pentru idealurile sale democratice şi simpatia faţă de manifestanţii din Piaţă.

Mulţi dintre studenţii adunaţi în Tiananmen de la mijlocul lui aprilie până în 4 iunie puteau fi auziţi interpretând cântece propagandistice ce lăudau virtuţile Partidului. Când trei studenţi au aruncat ouă umplute cu vopsea pe portretul preşedintelui Mao ce atârnă în Piaţa Tiananmen, alţi studenţi i-au predat autorităţilor, care ulterior le-au acordat sentinţe de închisoare între 9 ani şi detenţie pe viaţă.

Studenţii s-au considerat manifestanţi patriotici, îşi aduce aminte Xu Youyu, profesor şi cercetător la Academia Chineză de Ştiinţe Sociale, al cărui discurs asupra acestui subiect ţinut recent în Beijing a fost tradus şi postat pe website-ul ziarului China Digital Times.

Xu spune că regimul comunist s-a prezentat drept loial poporului şi studenţii au crezut că acţiunile lor vor fi lăudate. Deoarece mulţi dintre manifestanţi se născuseră în timpul Revoluţiei Culturale, informaţiile despre atrocităţile comise de regim erau puternic cenzurate, astfel că puţini au ştiut de ceea ce este capabil Partidul.

“Îmi aduc aminte foarte clar că mergeam în Piaţa Tiananmen în luna mai a anului 1989 şi încercam să conving studenţii care meditau acolo în timpul protestului să se întoarcă la şcoală”, a spus Xu în discursul său.

“Am prevestit că soldaţii vor intra în oraş şi urma să înceapă masacrul. Doi studenţi doctoranzi au spus fără nicio ezitare, ‘De ce ne-ar suprima armata poporului?’ Naivitatea şi corectitudinea studenţilor mă fac să oftez chiar şi astăzi”.

Puţini şi-au imaginat ceea ce urma să aibă loc.

Acei manifestanţi naivi din 1989 au fost înlocuiţi de o generaţie care îşi urmăreşte propriile interese şi de o generaţie mai bătrână care poartă urmele prea multor nedreptăţi

În seara de 3 iunie a început asaltul, şi nu cu gloanţe de cauciuc şi gaze lacrimogene ci cu soldaţi înarmaţi cu mitraliere şi baionete şi blindate având muniţie de război. Au tras fără discriminare în faţa şi în jurul lor. În acea noapte sângeroasă şi în dimineaţa următoare, între 300 şi 7.000 de oameni au fost ucişi, unii dintre ei fiind soldaţi, dar majoritatea studenţi. Crucea Roşie Chineză ridică numărul morţilor la 2.600 în dimineaţa zilei de 4 iunie.

Unii oficiali ai regimului au îndrăznit să spună că nu au existat victime.

“A fost o operaţiune militară”, a spus recent colonelul american pensionat Larry Wortzel, care se afla în Beijing la acea vreme şi a fost martor la atacuri, în cadrul unui forum din Washington, D.C. “Existau faze de atac. Nivelurile de forţă care au fost folosite în diferitele faze ale operaţiunii au fost dictate de la un centru operaţional”.

Studenţii neînarmaţi ce fugeau din piaţă nu au fost lăsaţi să scape. Mulţi au fost urmăriţi şi trântiţi la pământ, iar unii au fost călcaţi de tancuri.

În câteva ore, mişcarea democratică de zeci de mii de oameni a fost strivită, dar alături de aceasta numeroşi studenţi şi-au pierdut credinţa că Partidul se va reforma.

“Este destul de diferit acum”, spune Sheng. “În 1989, majoritatea studenţilor chinezi erau foarte pasionaţi, mult mai pasionaţi decât sunt acum; ei au dorit foarte mult un viitor mai bun pentru China, ei au dorit să participe şi să contribuie la crearea unui viitor mai bun pentru China”.

Astăzi, spune Sheng, Partidul este susţinut doar de cei care au beneficiat cel mai mult de pe urma reformelor economice.

În loc de idealism, spune Sheng, chinezii de astăzi urmează Partidul pe baza unui contract social: un standard de viaţă mai bun pentru un suport continuu.

Acei manifestanţi naivi din 1989 au fost înlocuiţi de o generaţie care îşi urmăreşte propriile interese şi de o generaţie mai bătrână care poartă urmele prea multor nedreptăţi. O masivă diasporă chineză a luat de asemenea viaţă în străinătate şi aceasta ştie cum este trăieşti într-o societate fără comunism.

“Atât de mulţi oameni au început să critice guvernul chinez deoarece ştiu că este o ruşine pentru China, o ruşine pentru poporul chinez să existe o dictatură în secolul 21”, a spune Sheng.

“Tot mai mulţi oameni îşi pot imagina că China ar fi mai bine condusă fără PCC din moment ce tot mai mulţi oameni au fost suprimaţi, persecutaţi, atacaţi, şi-au pierdut drepturile, au fost trataţi prost sau au unele probleme; ei ştiu că nu există nicio justiţie în China şi că aceasta nu este un lucru corect”, a adăugat Sheng.

“Ne-am putea schimba într-o zi”, a spus Sheng. “Atât de mulţi oameni sunt atât de nemulţumiţi de regim şi fără speranţă în China şi doresc o schimbare; atât de mulţi oameni îşi doresc o schimbare în fiecare minut şi au nevoie de o şansă.”

Gary Feuerberg a contribuit din Washington.