"Suveraniştii", pe val. Baconschi: USR n-a reuşit să fie o alternativă / Nicuşor Dan ar putea să-şi facă propriul partid / Avem nevoie de o lege care să condamne sever propaganda comunistă

Teodor Baconschi
Loredana Diacu
21.07.2025

Asaltul "suveranist" la care asistăm a reuşit într-o măsură atât de mare pentru că Iohannis a ţinut USL la putere şi reciproc. În aceste condiţii, PNL şi PSD nu au mai fost concurente, ci aliate într-un monopol antidemocratic sancţionat drastic de electorat, opinează fostul ministru de Externe Teodor Baconschi, într-un interviu acordat Epoch Times, în contextul în care un ultim sondaj INSCOP arată că AUR a ajuns la 40% din preferinţele electoratului.

De ce însă AUR a fost/este văzut de un procent atât de mare de români ca alternativă la partidele-sistem şi nu USR-ul? Potrivit lui Baconschi, partidul condus în prezent de Dominic Fritz a eşuat în a funcţiona ca alternativă, două dintre cauze fiind bâlbele doctrinare, precum şi scandalurile interne.

Ce e de făcut pe viitor? În opinia fostului ministru, una dintre soluţii ar fi ca Nicuşor Dan să-şi facă propriul partid, care să colaboreze cu un USR recentrat şi cu partea reformistă (anti-iohannistă) din PNL.

„Doar aşa reformele lui Bolojan pot păstra un suport electoral semnificativ”, opinează Baconschi.

„Tot la noul preşedinte e şi forţa de a reforma serviciile secrete”, mai arată fostul ministru.

„Mingea” nu este însă doar la preşedinte, punctează Teodor Baconschi: „Cred că guvernul ar trebui să angajeze de asemenea un dialog cu Sf. Sinod BOR şi şefii cultelor evanghelice, pentru a diminua în sânul lor sprijinul deloc patriotic faţă de ortodoxismul nuclear rusesc şi, respectiv, 'conservatorismul' MAGA”, punctează el.

Totodată, fostul ministru a scos în evidenţă faptul că războiul hibrid a cărui ţintă este România nu e doar propagandă „suveranist” eurosceptică, aşa cum nu se reduce la „măsuri active” kaghebiste şi mesianism eurasiatic.

„El se bazează logistic pe fuziunea controlată dintre mediile politice extremiste şi lumea interlopă internaţională. (...) Avem şi noi nevoie de o lege severă care să nu condamne penal doar propaganda legionară, ci şi pe cea comunistă”, a subliniat fostul ministrul.

Teodor Baconschi a menţionat faptul că Rusia a folosit corupţia internă "pentru a-şi vârî coada cam peste tot, mai ales că avea deja cozi de topor instalate în statul român prin Iliescu-Caraman şi compania".

"Au căutat să intre în sectorul energetic sau în industriile strategice (aluminiu etc.). Norocul nostru a fost că partenerii occidentali ne-au monitorizat şi ne-au cerut nişte proceduri care au limitat infilitrarea rusească", subliniază Teodor Baconschi.

Redăm integral interviul domnului Baconschi:

Reporter: Cel mai nou sondaj de opinie INSCOP arată un AUR cotat la 40%. Şi asta în condiţiile în care tăierile de sporuri şi majorările de taxe nici măcar nu şi-au produs încă efectele. Cum vă explicaţi aceste cifre?

Teodor Baconschi: Proiectul ruso-trumpist al unui asalt ”suveranist” a reuşit pentru că Iohannis a ţinut USL la putere şi reciproc. Pentru că PNL şi PSD nu au mai fost concurente, ci aliate într-un monopol antidemocratic. Nu s-au reformat. Au uitat orice element de doctrină (valori care inspiră politici publice destinate unui electorat distinct). De fapt, s-au înglodat în populism şi formalism, dar şi în clientelism neruşinat, ca o adevărată elită de pradă transpartinică. USL a dus începutul timid de democraţie europeană înapoi la formula ”fondatoare” a lui Ion Iliescu: ”pluralism în cadrul Frontului”. USR n-a reuşit să funcţioneze ca alternativă, din două motive: pe de o parte, nu s-a definit doctrinar, oscilând între o stângă woke şi un libertarianism puţin prizat de public. Propriul ”salvaţionism” l-a radicalizat şi l-a transformat într-un partid populist, cu pretenţii urban-postmoderne. Altă formă fără fond. Pe de altă parte, liderii săi, personalităţi accentuate, s-au măcelărit în văzul lumii. Sper ca etapa Dominic Fritz să vindece partidul de aceste boli ale copilăriei.

Reporter: Ce anticipaţi că se va întâmpla în perioada următoare, când românii vor fi nevoiţi să strângă cureaua? Şi ce poate face tabăra pro-occidentală pentru a preveni ca nemulţumirea populară să se transforme, la următoarele alegeri, în voturi pentru personaje care fac agenda Kremlinului?

Teodor Baconschi: Cred că victoria lui Nicuşor Dan a resetat jocul politic. Cele 6,3 milioane de votanţi s-au solidarizat în spatele ideii de ”România onestă”. Onestitate civică activă, dincolo de partidele vechi, compromise, şi de extremismul manipulatoriu practicat de AUR, POT, SOS. Acum, democraţia şi direcţia pro-occidentală a ţării depind de acest electorat ”nicuşorist”.

Deci noul preşedinte ar putea să-şi facă propriul partid. Care să colaboreze cu un USR recentrat şi cu partea reformistă (i.e. anti-iohannistă) din PNL. Doar aşa reformele lui Bolojan pot păstra un suport electoral semnificativ. Dacă PSD se scindează (între reformiştii social-democraţi pro-Vest, sau dispuşi să joace acest rol, şi dinozaurii din cleptocraţia iliesciană), atunci primii s-ar putea ralia programului larg, de reformă a statului. De asta avem nevoie, nu doar de măsuri punctuale de reducere a deficitului bugetar prin taxe crescute, comprimări de organigramă şi comasări instituţionale.

Tot la noul preşedinte e şi forţa de a reforma serviciile secrete: noi legi de funcţionare (rescrise de civili, nu alea care au prins pânze de păianjen în Parlament). Mai puţini oameni, selectaţi pe un profil democratic-atlantist şi mai puţini bani, sau cel puţin un mecanism prin care să fie readuse la misiunea lor reală. Dându-le bază legală pentru ”afaceri sub acoperire”, A. Năstase a deschis cutia Pandorei.

Fără instituţii de forţă renovate şi cu faţa spre Vest, orice reformă a statului va fi blocată de sindicatele mafiote reunite. Pe de altă parte, CSAT şi Guvernul ar trebui să decidă un plan de acţiune mult mai energic, cu măsuri legale dure, pentru a demonta reţelele ruse din România. Suntem chiar penibili: Republica Moldova, fără a fi în UE şi NATO, a reuşit să practice sportul ăsta cu nişte rezultate la care noi abia visăm…

Cred că guvernul ar trebui să angajeze, de asemenea, un dialog cu Sf. Sinod BOR şi şefii cultelor evanghelice, pentru a diminua în sânul lor sprijinul deloc patriotic faţă de ortodoxismul nuclear rusesc şi respectiv ”conservatorismul” MAGA: suntem destul de conservatori, obiectiv. Nu ne dă afară din casă entuziasmul pentru progresul social, tehnologic şi cultural de tip postmodern. Nici nu e moral să primeşti atâţia bani de la Stat şi de la UE şi să lupţi contra României europene, pe calapodul lui Teodosie de la Constanţa şi a altora ca el.

Reporter: Aţi vorbit recent, într-un interviu acordat postului B1 TV, despre faptul că statul român este „ciuruit”, ca să vă citez. Plecând de la cazul EximBank şi închirierile dubioase ale RAAPPS către firme conectate la personaje suspecte din Rusia, Olanda sau Australia, aţi menţionat o cazuistică abundentă privind complicităţi între statul român şi diverse reţele mafiote cu rădăcini în fosta Uniune Sovietică, din Asia Centrală până în Caucazul de Sud, Moldova şi Ucraina. Mafii care s-au proliferat sub complicitatea — de fapt, oblăduirea interesată — a clasei politice, care şi-a luat partea.

Domnule Baconschi, ce şanse credeţi că are Guvernul Bolojan, în contextul actual, să realizeze o reformă reală? Dacă aţi fi premier, de unde aţi începe?

Teodor Baconschi: De aceste mafii ar trebui să se ocupe MAI, serviciile secrete, Justiţia. În colaborare cu Parchetul european, cu OLAF, cu CIA şi serviciile secrete din statele NATO. ANAF ar putea face de asemenea minuni, pentru că beneficiarii lor politici şi parapolitici sparg milioane pe Riviera şi iahturile lor, nederanjaţi de nimeni. Există deja o strategie UE contra războiului hibrid al Rusiei.

Războiul hibdrid nu e doar propagandă suveranist eurosceptică, aşa cum nu se reduce la măsuri active kaghebiste şi mesianism eurasianic. El se bazează logistic pe fuziunea controlată dintre mediile politice extremiste şi lumea interlopă internaţională. Apropo de fuziuni”. Avem şi noi nevoie de o lege severă care să nu condamne penal doar propaganda legionară, ci şi pe cea comunistă. Cele două sunt logodite din 1980 până azi. Internetul şi social media din România sunt cotropite de propaganda bazată pe acest melanj toxic. Uitasem de Ceauşescu, până prin 2000. Acum a fost fabricată o absurdă nostalgie după epoca de AUR care coincide cu electoratul AUR. E ca reacţia rascolnicilor ruşi din secolul 17 faţă de reformele patriarhului rus Nikon… Fostul electorat PSD pare să certe PSD pentru că a acceptat totuşi intrarea în UE şi NATO. Şi votează Georgescu-Simion. Coşmar în timp real!

Pentru sănătatea şi viitorul României europene e musai ca această reformă să se producă. ”România onestă” va sprijini reformele. Şi dacă ele tund şi pletora de sinecuri neruşinate, chiar şi electoratul AUR ar putea fi atras, în numele unui plus de echitate socială. Eu aş privatiza toate companiile de stat neperformante. Acolo e principala devalizare a banilor publici. La fel de urgenţă e reorganizarea administrativ-teritorială. Nu mai putem sta cu 75% din primării în faliment tehnic, pe o structură din 1968, pe care a înflorit sistemul neofanariot al baronilor locali. Digitalizarea administraţiei, da, dar ce faci dacă e-ghişeu, o chestie relativ funcţională, nu e cunoscută de jumătate din populaţie. Trebuie să faci simultan alfabetizare digitală…

Reporter: Cunoscând din interior marile partide, credeţi că îl vor susţine pe Bolojan?

Teodor Baconschi: V-am răspuns parţial, la începutul discuţiei, când treceam în revistă starea partidelor parlamentare. E nevoie de noi conduceri în toate. De o asumare doctrinară fără echivoc. Dar şi de testul realităţii, în faţa urgenţei de a scoate ţara din faliment. Ce alternativă oferă AUR, pragmatic vorbind? Ce mare brânză ar face PSD în alianţă cu ei? Ce credit internaţional am mai avea, când suntem la un pas de calificativul ”junk”? Dl Bolojan are toate motivele să fie sigur pe ce face. Sunt convins că şi cârcotaşii din PNL şi PSD se vor da pe brazdă. Au rămas descoperiţi, după ce toate scenariile prezidenţiale făurite de inteligenţa uluitoare a Sistemului au eşuat la vot…

Reporter: Unde vă aşteptaţi să fie cea mai mare rezistenţă la reforme? Din partea partidelor, sindicatelor, aparatului de stat, sau...?

Teodor Baconschi: Statul obez-clientelar şi extractiv e trademark PSD, chiar dacă s-a dedulcit la el şi baronetul liberal. Deci de acolo va veni, via instrumentalizarea sindicatelor, cea mai mare rezistenţă la reforme. Dar n-au destulă tracţiune şi nici coordonare. E ca la ”protestele” AUR. Sondajele îi dau la 40%, pentru că unul din doi români s-a săturat de moştenirea lui Iliescu şi crede că revenirea la Ceauşescu e soluţia, dar când îi cheamă în stradă ies 200 de indivizi ciudaţi, care cresc instantaneu producţia de meme satirice în social media. Pledez în schimb pentru mai mult dialog social cu cei care se presupune că sprijină reformele. Există riscul derapajelor, al ”heirupismului” cu drujba. Există oameni competenţi peste tot. Sarcina Guvernului Bolojan e să-i identifice şi promoveze, ca aliaţi în acest nou start naţional, după 35 de ani de ”tranziţie” cu frâna de mână trasă.

Reporter: Fostul ambasador al SUA Adrian Zuckerman spunea recent, într-un interviu acordat publicaţiei noastre, că Revoluţia din ’89 nu s-a încheiat, iar acest lucru se vede şi în economie: numeroase companii de stat căpuşate de pile, care consumă resursele ţării; refuzul de a privatiza companii precum TAROM sau Hidroelectrica; „cozi de topor” ruseşti în ANRE şi în alte instituţii-cheie care au blocat — şi continuă să blocheze — exploatarea gazelor din Marea Neagră şi, în general, valorificarea resurselor naţionale.

Teodor Baconschi: Da, da, despre asta e vorba. Am avut premieri complet captivi în plasa ”Sistemului”. Li s-a spus de ce nu trebuie să se atingă şi s-au conformat. Numai că ne-au adus la sapă de lemn. Şi acum, dl Bolojan, în tandem cu noul preşedinte (clar sprijinit de cancelariile occidentale) au deopotrivă ocazia şi obligaţia de a rupe odată aceste cercuri vicioase. Poate intrăm şi noi în secolul 21, nu? Cu noi investiţii occidentale, inclusiv în industria de apărare, cu gazele din Marea Neagră extrase, cu diminuarea marii evaziuni fiscale şi reducerea birocraţiei din administraţia centrală sau locală avem toate şansele să sporim creşterea economică şi să ne atingem toate ţintele. Dacă trecem de 500 de miliarde PIB şi intrăm în OCDE, vom conta mult mai mult în regiune. Important e să terminăm la toate nivelurile cu jocul la două capete: la MAE, cu doamna Oana Ţoiu, pare că poziţionarea faţă de Ucraina a intrat deja în altă etapă. Sper să avem asemenea exemple şi din alte zone instituţionale.

Reporter: Dumneavoastră cum vedeţi rolul jucat de foştii comunişti şi de fosta Securitate în frânarea dezvoltării economice a României? Ce credeţi că se poate face?

Teodor Baconschi: Au jucat un rol complet funest şi toxic. Au întreţinut în viaţă reţele, discursuri şi mituri ideologice reciclate din vechiul regim. Au făcut un stat euro-atlantic cu accentuate simpatii ”multivectoriale” către China, Rusia, Iran şi alţii asemenea. Au dat dovadă de abilitate cleptocrată, au fost solidari, histrionici şi ”flexibili” în mimarea unor ”concesii” democratice, dar au tras pentru un stat militarizat, cu o verticală a puterii ca în Rusia. Cum cei de care vorbiţi au cam ieşit la pensie, n-ar trebui ca statul condus de cuadragenari reformişti să-i mai lase să revină la manete. Fără excepţie.

Reporter: În ce măsură credeţi că Rusia a reuşit/reuşeşte să frâneze economia României?

Teodor Baconschi: Rusia a folosit corupţia internă pentru a-şi vârî coada cam peste tot, mai ales că avea deja cozi de topor instalate în statul român prin Iliescu-Caraman şi compania. Au căutat să intre în sectorul energetic sau în industriile strategice (aluminiu etc.). Norocul nostru a fost că partenerii occidentali ne-au monitorizat şi ne-au cerut nişte proceduri care au limitat infilitrarea rusească. Am mai fost norocoşi şi pentru că nu depindem 100% de petrolul şi gazele din Rusia, ca Ungaria. Cu un grad mai mic de mare corupţie şi monopol mascat, am fi fost la nivelul Poloniei. Nu e nici acum târziu să ne fixăm o asemenea ambiţie, mai ales că arderea etapelor şi recuperarea de ultim moment ne caracterizează modul de operare pe scena istoriei regionale.

Reporter: Care consideraţi că este cel mai bun antidot la războiul hibrid?

Teodor Baconschi: Educaţia liberală şi umanistă de tip occidental, însă ea nu-şi poate atinge scopul fără reforma statului, de care am vorbit până acum. La fel de importantă mi se pare unificarea educaţiei cu cercetarea, cum se întâmplă în tot Occidentul, şi finanţarea lor adecvată. Aş adăuga, din bun-simţ, şi finalizarea autostrăzilor care să lege finalmente cele trei provincii istorice româneşti şi să reducă decalajele interegionale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor