"Sistemul de sănătate e afectat de creşterea accelerată a cheltuielilor" - Bolojan anunţă pachetul de reformă în sănătate

Ilie Bolojan
D.B.
21.07.2025

Premierul Ilie Bolojan a declarat luni că pachetul de reformă în sănătate anunţat anterior a fost pregătit şi urmează a fi supus adoptării.

Şeful guvernului a explicat, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Palatul Victoria, că buna funcţionare a sistemului nostru de sănătate este afectată de două aspecte majore.

Unul dintre acestea este “creşterea accelerată a cheltuielilor”.

„Aşa cum am prezentat şi data trecută, cheltuielile care sunt alocate prin Casa Naţională de Sănătate Sistemului Sanitar au ajuns la o pondere de 16% din veniturile curente de la bugetul de stat faţă de o pondere de aproximativ 11% cât am înregistrat în anii trecuţi. Doar în pandemie am mai ajuns la această pondere.

În consecinţă există o presiune puternică asupra bugetului pentru acoperirea acestor cheltuieli. Şi anul acesta avem un buget alocat de 77 de miliarde de lei la care colegii noştri ne-au solicitat o suplimentare obligatorie în aşa fel încât, pe de o parte, să putem aduce facturile restante la zi pentru că din martie nu am mai avut capacitatea financiară de a achita integral sumele şi, de asemenea, să putem funcţiona până la finalul anului iar pentru aceasta ne trebuie cel puţin 10 miliarde rectificare suplimentară ceea ce reprezintă în condiţiile actuale o presiune mare pe bugetul de stat”, a explicat premierul Bolojan.

A doua problemă majoră pe care o avem este că „această creştere importantă de sume pe componentele de sănătate nu se reflectă direct proporţional în calitatea serviciilor pe care sistemul nostru de sănătate le oferă cetăţenilor şi nu se reflectă nici în percepţia şi în satisfacţia pacienţilor faţă de sistemul sanitar”, a menţionat şeful Executivului.

„Şi aceste măsuri pe care le propunem vin să rezolve cel puţin o bună parte din aceste probleme atacând cauzele care au făcut să ajungem aici şi aş puncta câteva din cauzele pe care propunerile le atacă.

Avem conduceri de spitale care nu performează şi în multe locuri avem ineficienţă managerială şi administrativă.

De ce se întâmplă asta? Pentru că o bună parte din veniturile spitalelor din România vin pe componenta de asigurarea salariilor în aşa fel încât nu sunt legate direct de calitatea serviciilor sau de numărul acestora. Prin urmare, cât timp mai mult de jumătate din banii pentru salarii îţi vin direct de la casă nu va fi niciodată o presiune sau un stimul pentru ca managerii să îmbunătăţească serviciile, să fie mai eficienţi”, a mai spus premierul, precizând că aceste propuneri au rolul de a face conducerile „mai eficiente şi mai responsabile”.

„Avem cheltuieli salariale disproporţionate din ponderea totală a spitalelor.

Avem şef de secţii care nu sunt numiţi de managerii de spitale, iar dacă sunt numiţi de alte instituţii, cum sunt universităţile de medicină, de exemplu, şi nu au un raport de performanţă încheiat fără echivoc cu indicatori clari cu cei care conduc spitalul, vă puteţi da seama că un manager de spital nu are instrumentele necesare, dacă nu îi are în echipele de management pe şefii de secţie presaţi de indicatori să facă performanţă, să livreze servicii de calitate şi eficiente”, a mai explicat Ilie Bolojan.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor