Supravieţuirea ca sub-vieţuire, sau viaţa ca moarte

De îndată ce te aventurezi mai departe de pragul uşii, păşeşti într-un spaţiu mitic, din păcate populat cu foarte mulţi balauri şi prea puţini Feţi Frumoşi. Poţi da de mulţi care arată ca ei, dar nu sunt adevăraţi. De Zâne, nici vorbă. Poţi da de multe care seamănă cu ele, dar nu sunt adevărate. Acelaşi lucru, sau mai rău, se întâmplă dacă laşi vreun televizor deschis.

Am ajuns aici din prea multă supravieţuire - activitatea preferată a românilor. Ne mutilează pe toţi, ne face speriaţi de viitor, apoi avizi de bani şi putere, sau cinici, sau apatici, sau dependenţi de diverse droguri. Pierduţi, trişi, înconjuraţi de minciună şi de false Zâne şi de falşi Zâni.

Nicăieri n-am observat mai clar efectul Pedepsei Divine aplicate celor care au acceptat să se lase mutilaţi de supravieţuire, decât atunci când am citit stenograma arestării Mareşalului Ion Antonescu de către Regele Mihai. O puteţi găsi pe http://www.evz.ro/detalii/ştiri/23-august-stenograma-mareşalul-antonescu-1053660.html

Din decenţă şi pudoare n-am să mă apuc să judec deciziile actorilor acelei piese şi nici caracterele lor. N-am să le judec crimele, dacă or avea. Aş vrea doar să subliniez rezultatele acţiunilor lor, aşa cum le-a curs Istoria peste timp.

Unul dintre ei a fost condamnat la moarte, şi, datorită caracterului său a murit în cinste ca un erou, cu pălăria în mână, având pe buze numele responsabilităţii sale - România. Da, patria sa, care tocmai îl dăduse legat duşmanilor ei. Murea cu ea pe buze, în faţa cătării călăului.

Celălalt, din ne-fericire, a pactizat cu Ruina, a complotat cu Moartea sub forma comunismului - care mai apoi s-a căţărat pe sufletele noastre. A trebuit să petreacă nişte ani alături de comuniştii care la început îl aclamau în timp ce se foloseau de numele său, pentru a omorî spiritul românilor. Care mai apoi îl înjurau. Care mai apoi îl puneau să semneze abdicări. Care îl calomniau în presa lor. Urmaşii lor, prin Ion Iliescu, îl fugăreau cu maşina prin ţară ca pe hoţi, apoi îl pofteau în Parlamentul României, cel plin de "politicieni", spre a se folosi de numele lui.

Ce poate fi mai groaznic pentru un om decât să fie condamnat să trăiască în greşeala pe care a comis-o? Dacă eşti conştient de greşeală, te va tortura până la moarte. Dacă nu eşti conştient de greşeală, sau cauţi uitarea, sau alinarea, eşti pe cale să mori.

Am ajuns nu să supravieţuim, ci să fim ai supravieţuirii. Cât credeţi că mai putem “supravieţui” aşa? Cât mai este până când ne vom trezi, într-o sinistră dimineaţă, ca în romanul lui Kafka, transformaţi cu totul în gândaci - simbol al supravieţuirii totale?

Dumneavoastră cine aţi vrea să fiţi? Antonescu? Sau Regele Mihai? Orice alegere am face, Istoria ne va obliga să trăim cu ea în viitor.

Românii au o zicală: “fă-te frate cu dracu până treci puntea”. Născută din oportunismul unui popor aflat la graniţa Imperiilor, supravieţuirea românească mi se pare mult mai rea decât moartea.

Uitaţi-vă puţin la mediul în care trăim, la felul în care trăim, la felul în care suntem trataţi de ceilalţi, inclusiv de aleşii noştri. Am devenit sclavii propriei noastre supravieţuiri. Supravieţuirea a devenit scopul existenţei noastre, orice altceva nemaiavând nicio importanţă.

Am ajuns nu să supravieţuim, ci să fim ai supravieţuirii. Cât credeţi că mai putem “supravieţui” aşa? Cât mai este până când ne vom trezi, într-o sinistră dimineaţă, ca în romanul lui Kafka, transformaţi cu totul în gândaci - simbol al supravieţuirii totale?