Submarin nuclear american implicat în atacarea Siriei nu este “binevenit” în Napoli
alte articole
Submarinul nuclear american care a ajutat forţele americano-franco-britanice să desfăşoare un act de război împotriva Siriei în weekendul trecut nu mai este binevenit în apropierea apelor unuia dintre cele mai mari porturi maritime ale Italiei, potrivit Newsweek.
Citând publicaţia italiană La Repubblica, Newsweek a susţinut că primarul oraşului Napoli, Luigi de Magistris i-a scris săptămâna trecută contraamiralului Arturo Faraone, directorul autorităţii portuare a oraşului, exprimându-şi dezaprobarea că Faraone a permis submarinului U.S.S. John Warner să treacă prin Golful Napoli în 20 martie, după un exerciţiu militar de două săptămâni desfăşurat de forţele NATO.
În scrisoarea sa, primarul a susţinut că a desemnat oraşul drept “zonă denuclearizată” printr-o lege adoptată în 2015, care încearcă să “interzică andocarea şi parcarea oricărei nave care are propulsie nucleară sau are la bord arme nucleare”. De asemenea, Magistris a declarat Napoli un “oraş al păcii”.
De asemenea, Magistris şi-a exprimat nemulţumirea faţă de politicile care duc la război şi şi-a reiterat poziţia în favoarea urmăririi alternativelor paşnice.
“Administraţia noastră nu este împotriva nimănui, dar este în favoarea politicilor privind pacea, dezarmarea şi cooperarea internaţională”, a precizat luni Magistris pentru ANSA (Agenzia Nazionale Stampa Associata).
“[Administraţia] este în favoarea diplomaţiei, astfel încât instituţii internaţionale precum SUA să fie jucători cheie în momente de criză.
“Faptul că este acelaşi submarin (implicat în atacul împotriva Siriei) întăreşte şi mai mult justeţea ordinului prin care am precizat că navele cu propulsie nucleară sau care transportă arme nucleare nu sunt binevenite în portul Napoli şi, prin urmare, nu li se permite să treacă prin port sau să rămână în el”, a mai declarat primarul, părând să îşi exprime dezaprobarea faţă de acţiunile agresive ale Washingtonului în Siria.
Potrivit Rai News, citat de asemenea de Newsweek, Faraone i-a răspuns lui Magistris, susţinând că împărtăşeşte temerilor acestuia dar a precizat că “deciziile cu privire la sosirea şi/sau tranzitarea unităţilor maritime militare străine în apele teritoriale naţionale” se află în afara jurisdicţiei primarului, aceasta revenind Ministerului italian al Apărării.
“Atunci când spunem că suntem un port denuclearizat, poziţia noastră ca oraş este fermă”, a declarat Magistris publicaţiei italiene Il Mattino.
“Apoi depinde de alţii să pună în aplicare dorinţa noastră. Sperăm că guvernul naţional şi guvernele altor ţări se vor abţine în viitor de la a permite acestor tipuri de nave să tranziteze sau să oprească” în porturile lor.
Înaintea atacului împotriva Siriei de săptămâna trecută – care a fost lansat ca răspuns la presupusa utilizare de arme chimice de către forţele guvernamentale siriene asupra oraşului Douma – cabinetul premierului italian a publicat o declaraţie care a confirmat că Italia nu va avea un rol într-un atac occidental împotriva guvernului Siriei, dar va furniza “suport logistic” – făcând aparent referire la cele două baze aeriene cheie din Italia folosite de forţele americane (fostul dictator libian Moammer Gaddafi a fost asasinat cu o dronă care a decolat de la o bază aeriană din Sicilia în 2011). Publicaţia britanică The Telegraph a răspuns declaraţiei premierului italian, numind Italia drept “legătura slabă” în alianţa vestică.
Premierul italian Paolo Gentiloni, care a demisionat în luna martie dar care va continua să gestioneze problemele curente până la formarea noului guvern al ţării, a declarat în cele din urmă parlamentarilor că el susţine atacul împotriva Siriei, precizând că “Italia nu este o ţară neutră” când este vorba de conflictele dintre alianţa NATO şi Rusia.