SUA lansează noi atacuri aeriene asupra Statului Islamic: în Libia
alte articole
Atacurile aeriene americane au lovit, marţi, tabere aflate la 160 km sud-est de oraşul de coastă Sirte şi au fost desfăşurate în colaborare cu Guvernul de Acord Naţional al Libiei (GAN), a afirmat Comandamentul forţelor americane în Africa (AFRICOM) într-o declaraţie publicată joi.
Pentagonul a anunţat duminică primele atacuri aeriene americane în Libia de la investirea oficială a preşedintelui Donald Trump în luna ianuarie, după care au fost arestaţi câţiva militanţi răniţi şi au fost confiscate anumite “materiale”, a declarat Sadiq al-Sour, şeful departamentului de investigaţii din biroul Procurorului General al Libiei, într-o conferinţă de presă în Tripoli.
“ISIS şi Al-Qaeda au profitat de spaţiile neguvernate în Libia pentru a crea sanctuare pentru a complota şi direcţiona atacuri teroriste; pentru recrutarea şi facilitarea mişcărilor luptătorilor terorişti străini şi pentru strângerea şi transferul de fonduri în vederea susţinerii operaţiunilor lor”, a precizat AFRICOM, joi.
De la alungarea dictatorului Moammer Gaddafi în timpul unei revoluţii susţinute de NATO în 2011, jihadiştii, traficanţii de arme şi de persoane şi-au stabilit o prezenţă în ţară, pe fondul luptei pentru putere între mai multe autorităţi şi miliţii.
Statul Islamic, de exemplu, a creat o armată a deşertului – alcătuită din cel puţin trei brigăzi – după ce militanţii şi-au pierdut fortăreaţa din Sirte în 2016, a afirmat joi un procuror senior.
Se crede că sute de militanţi au scăpat din Sirte înainte sau în timpul campanei de şapte luni desfăşurată pentru a alunga grupul jihadist din oraş, asupra căruia a preluat controlul în 2015.
O parte dintre aceşti militanţi au stabilit puncte de control rutiere la sud şi est de oraşul Sirte şi au revendicat două atacuri mortale asupra forţelor locale.
Investigatorii americani au declarat că SUA a creat o “armată a deşertului” care este condusă de militantul libian Al-Mahdi Salem Dangou, cunoscut de asemenea ca Abu Barakat, a adăugat Sadiq al-Sour.