SUA confirmă că Phenianul a testat o rachetă balistică intercontinentală
alte articole
Pentagonul şi secretarul de stat american Rex Tillerson au confirmat progresul tehnologic al Coreei de Nord care, la rândul ei, s-a lăudat că racheta poate transporta focoase nucleare “mari şi grele” precum bombe cu hidrogen.
Confirmarea Statelor Unite a avut loc în condiţiile în care armatele americană şi sud-coreeană au organizat un spectacol de forţă prin lansarea mai multor rachete în largul coastei coreene. În acelaşi timp, SUA a avertizat că dispune de o “mare capabilitate de lovire cu precizie... pentru a viza o gamă deplină” de ţinte în regiune.
Tillerson a cerut luarea unor măsuri internaţionale, susţinând că testul Phenianului, care a avut loc luni, prezintă o ameninţare pentru toate naţiunile.
“Este necesară o acţiune globală pentru a opri o ameninţare globală. Orice ţară care găzduieşte muncitori nord-coreeni, care oferă [Coreei de Nord] beneficii economice sau militare sau eşuează să implementeze în totalitate rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU ajută un regim criminal”, a afirmat Tillerson.
Avertismentul a părut să fie îndreptat în special înspre Rusia şi China, care folosesc mii de muncitori nord-coreeni şi au legături economice cu Phenianul.
După ce a solicitat luarea de măsuri de către toate naţiunile, Tillerson a declarat, într-un indiciu voalat al unui posibil răspuns retaliatoriu, că SUA “nu va accepta niciodată o Coree de Nord înarmată nuclear”.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat la rândul său testul rachetei nord-coreene, susţinând că acesta reprezintă o “încălcare scandaloasă a rezoluţiilor Consiliului de Securitate” şi “amplificarea periculoasă a situaţiei”.
Guterres a cerut Coreei de Nord să “pună capăt altor acţiuni provocatoare şi să îşi respecte în totalitate obligaţiile internaţionale”.
El a mai subliniat “importanţa menţinerii unităţii comunităţii internaţionale privind soluţionarea acestei provocări serioase”.
Consiliul de Securitate al ONU urmează să aibă o întâlnire de urgenţă în după amiaza zilei de miercuri, ca urmare a unei cereri făcute de SUA, Japonia şi Coreea de Sud.
Mass media nord-coreeană a declarat că racheta testată luni, Hwasong-14, a zburat pe o distanţă de 933 km şi a atins o altitudine de 2.802 km în timpul unui zbor de 39 de minute.
Dictatorul comunist nord-coreean Kim Jong-un a declarat că testul de rachetă este un “cadou” cu ocazia Zilei Independenţei Statelor Unite, marcată în 4 iulie. El a precizat că Phenianul “nu va negocia cu SUA renunţarea la aceste arme, până când Washingtonul nu abandonează politica sa ostilă împotriva Nordului”, conform agenţiei nord-coreene de ştiri de stat KCNA.