Stufat de miel cu telemea

Stufatul de miel este un fel domnesc românesc, împrumutat din bucătăria franceză a secolului XIX. Astfel, stufatul a devenit o mâncare tradiţională care s-a găsit pe masa românilor din vremuri îndelungate. Vă poftim la o porţie de stufat de miel cu telemea a la Mircea.
Mircea Băjan
23.04.2012

Stufatul de miel este un fel domnesc românesc, împrumutat din bucătăria franceză a secolului XIX. Astfel, stufatul a devenit o mâncare tradiţională care s-a găsit pe masa românilor din vremuri îndelungate. Vă poftim la o porţie de stufat de miel cu telemea a la Mircea.

Stufat de miel:

Ingrediente:

1 kg carne de miel tăiată în bucăţele mici, 2 legături de ceapă verde, 2 legături de usturoi verde, ulei de măsline, 1 lingură de faină, 2 linguri de oţet, 1 lingură de bulion, sare, o felie de brânză telemea tăiată în bucăţele şi o priză două de Herbes de Provence*.

Ceapa şi usturoiul verde se spală şi se taie cit mai mărunt şi apoi se opăreşte – astfel este mai uşoară pentru cei cu stomacul mai sensibil. Carnea de miel tăiată bucăţele mici se prăjeşte într-un pic de ulei de măsline direct în tuci.

Prăjiţi ceapa şi usturoiul verde separat într-o tigaie cu un pic de ulei de măsline cât să nu se îngălbenească Puneţi-le apoi în tuci peste carne. Adăugaţi o lingură de faină, 2 linguri de oţet, o lingură de bulion şi sare. După ce a început să fiarbă se dă la cuptor la circa 160-170° C. Se lasă la cuptor aproximativ două ore.

După o oră adăugaţi un praf de Herbes de Provence şi brânză telemea tăiată bucăţele. După încă o oră scoateţi stufatul din cuptor.

La stufat s-ar potrivi o salată de roşii cu brânză telemea şi frunze de păpădie (rucolă) stropite cu ulei de măsline şi ... cum mai doriţi dumneavoastră.

Poftă bună!

* ”Herbes de Provence” este un amestec de condimente ce conţine câteva ierburi (hasmaţuchi, tarhon, cimbru, maghiran, rozmarin, levănţică şi fenicul). Această mixtură este folosită la prepararea multor mâncăruri, atât pe bază de peste, dar şi pe bază de carne de porc, vita, miel sau pui şi legume (vinete, roşii, dovlecei, ciuperci).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor