Stop "genocidului identitar" al românilor din Ucraina. Protest la Bucureşti şi Chişinău

Autorităţile de la Kiev trebuie să oprească "genocidului identitar" al etnicilor români din Ucraina, au transmis protestatarii, cerând, totodată, autorităţilor statului nostru să se implice.
Protest la Ambasada Ucrainei (Acţiunea 2012)
Loredana Diacu
16.09.2017

Câteva zeci de persoane au protestat, sâmbătă, în faţa ambasadei Ucrainei la Bucureşti, în semn de nemulţumire la adresa noii Legi a Învăţământului din Ucraina care va conduce la desfiinţarea şcolilor româneşti.

Organizat de reprezentanţi ai organizaţiilor din cadrul Alianţei pentru Centenar, protestul a reunit români de toate vârstele, uniţi de dorinţa ca fraţii lor din Ucraina vor putea studia la şcoli în limba maternă. Manifestanţii au fluturat steaguri tricolore şi au afişat pancarte cu mesaje precum "Românii vor respect!", "Nu discriminării lingvistice!", "Respect the rights of România children!", "Nu închideţi şcolile în limba română!"

Protest la Amasada Ucrainei (Facebook)
Protest la Amasada Ucrainei (Facebook)

"Este absolut inacceptabil comportamentul statului ucrainean. Am ieşti astăzi în stradă pentru a protesta şi a cere preşedintelui Poroşenko să nu promulge această lege antidemocratică şi antieuropeană. Este totodată un avertisment pentru instituţiile statului român, să îşi facă datoria şi să apere drepturile celor peste cinci sute de mii de etnici români, care trăiesc în Ucraina. Această lege completează genocidul identitar la care sunt supuşi fraţii noştri din Ucraina", a declarat pentru Epoch Times George Simion, preşedintele Platformei Unioniste Acţiunea 2012, membră a Alianţei Centenar.

Protest la Ambasada Ucrainei (Facebook)
Protest la Ambasada Ucrainei (Facebook)

"Am venit în faţa ambasadei unui stat care mimează un parcurs european, acţionând într-o manieră sovietică împotriva etnicilor români din sudul şi nordul Basarabiei, din Bucuvina de Nord, dar şi din Transcarpatia. Statul Ucrainean „uită”, cu ghilimelele de rigoare de tratatul încheiat cu România în 1997, prin care garantează românilor posibilitatea de a învăţa în limba română şi de a-şi păstra identitatea, iar România cedează teritoriile furate de URSS. Aceste două proteste din Bucureşti şi Chişinău sunt organizate de către reprezentaţii societăţii civile care demonstrează solidaritate faţă de semenii noştri din Ucraina şi cer Preşedintelui Poroşenko să nu promulge această lege stalinistă. Noi nu negociem drepturile fraţilor noştri aflaţi în jurisdicţia statului ucrainean.", a declarat, la rândul său, Alexandru Rotaru, preşedinte executiv al Platformei Unioniste Acţiunea 2012.

Concomitent cu protestul din Bucureşti, o manifestaţie stradală a avut loc şi la Chişinău, unde Blocul Unităţii Naţionale, organizaţie componentă a Alianţei pentru Centenar, a pichetat Ambasada Ucrainei.

Reamintim că Parlamentul de la Kiev a adoptat la începutul lunii septembrie o nouă Lege a Educaţiei care, practic, desfiinţează sistemul de învăţământ în limba maternă. Concret, art. 7 al actului normativ prevede că sistemul de educaţie din Ucraina se desfăşoară doar în limba de stat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor