Stelian Ion: S-a aflat că Predoiu e cel care a propus pragul de 250.000 lei pentru abuzul în serviciu. E un sabotor al luptei anticorupţie

Ministrul Cătălin Predoiu vrea să se urce pe calul alb şi să pară că rezolvă el mizeria cu introducerea unui prag de 250.000 de lei, mai mult decât voia chiar şi Liviu Dragnea, pentru ca abuzul în serviciu să fie infracţiune şi să fie pedepsit, a acuzat fostul ministru al Justiţiei Stelian Ion.
"Din birou şi din pix, Predoiu aruncă acum pe piaţă un prag de 9.000 de lei. Poate că ar fi avut o brumă de credibilitate dacă nu am fi aflat din declaraţiile făcute presei de colegii lui din PNL că ministrul Predoiu a participat la şedinţa coaliţiei în format restrâns la care s-a luat decizia introducerii unui prag de 250.000 de lei. Ba chiar ar fi fost cel care a propus şi amendamentul, şi suma, potrivit informaţiilor publicate de Hotnews. Acesta este politicianul Predoiu: un obedient, ahtiat după funcţie, pentru care bate palma şi cu infractorii dacă e nevoie, un sabotor al justiţiei independente şi al luptei împotriva corupţiei", a declarat Stelian Ion.
Deputatul USR susţine că Predoiu spera, probabil, că va trece neobservat, că absenţa lui de la dezbaterile parlamentare este suficientă ca lumea să uite de el şi să nu-l întrebe nimic despre aranjamentele lui ticăloşite.
"Şi să nu credeţi că a fost o simplă întâmplare, este deja o strategie. În Camera Deputaţilor, tot ieri şi tot în absenţa ministrului Predoiu, PSD, PNL şi UDMR, susţinute frenetic de AUR, au votat împotriva modificărilor pe care le-am propus la legea CCR. Fără o Curte Constituţională puternică şi credibilă, nu poţi desfiinţa nici pensiile speciale, nu poţi face nici reforma reală a justiţiei, nu poţi consolida nici anticorupţia. Coaliţia lui Nicu şi Marcel are nevoie de un ajutor de la CCR şi nu are niciun interes să o scoată de sub controlul politic", a punctat Stelian Ion.