Statul Islamic a ”masacrat” 80 de bărbaţi dintr-un sat
alte articole
Militanţii mişcării ultra-violente Statul Islamic au ”masacrat” aproximativ 80 de bărbaţi dintr-un sat din nordul Irakului, au anunţat, vineri, trei oficiali locali, potrivit Reuters.
”Aceştia au venit în vehicule şi au început crimele la prânz”, a anunţat oficialul kurd Hoshiyar Zebari. ”Credem că este din cauza crezului lor: converteşte-te sau vei fi ucis”.
Un parlamentar yazidi şi un alt oficial kurd au confirmat crimele în masă şi a precizat că femeile dintr-un sat au fost răpite.
Avansul militanţilor Statului Islamic prin nordul Irakului până la graniţa regiunii autonome kurde a alarmat guvernul de la Bagdad, a atras atacurile aeriene ale Statelor Unite şi a forţat zeci de mii de yazidi şi creştini să fugă pentru a se salva.
Parlamentarul yazidi Mahama Khalil a vorbit cu sătenii care au supravieţuit atacului, aceştia precizând că genocidul s-a petrecut într-un timp scurt, de numai o oră.
Un sătean a declarat că un luptător al Statului Islamic din zonă i-a oferit mai multe detalii despre incident.
”Mi-a spus că Statul Islamic a petrecut cinci zile încercând să convingă sătenii să se convertească la islam şi că azi le-a fost ţinută o prelegere lungă despre subiect”, a declarat săteanul. ”Apoi mi-a spus că bărbaţii au fost adunaţi şi împuşcaţi mortal. Femeile şi fetele au fost probabil duse în Tal Afar deoarece acolo sunt luptători străini”.
Această relatare nu a putut fi confirmată independent.
Militanţii Statului Islamic au ucis cel puţin 500 de membri ai minorităţii etnice yazidi în timpul ofensivei sale în nord, a anunţat, duminică, ministrul drepturilor omului din Irak, Mohammed al Sudani.
Acesta a declarat că militanţi suniţi au îngropat unele dintre victime vii, inclusiv femei şi copii. Aproximativ 300 de femei au fost răpite şi făcute sclave, a adăugat acesta.