Statele Unite încep negocierile cu China, Coreea de Sud şi Indonezia în domeniul militar

Secretarul de Stat american, John Kerry, va pleca într-o vizită oficială în China, Coreea şi Indonezia, în contextul tensiunilor din Asia de sud-est intensificate de pretenţiile teritoriale agresive efectuate de China, notează Reuters.
P. P.
10.02.2014

alte articole

John Kerry şi  Fumio Kishida, Washington, 7 februarie 2014. (Win McNamee / Getty Images)
P. P.
10.02.2014

Secretarul de Stat american, John Kerry, va pleca într-o vizită oficială în China, Coreea şi Indonezia, în contextul tensiunilor din Asia de sud-est intensificate de pretenţiile teritoriale agresive efectuate de China, notează Reuters.

Kerry va efectua o vizită oficialilor din Seoul, Beijing şi Jakarta, pentru a „aborda o serie de probleme bilaterale, regionale şi globale”, conform purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat american, Jen Psaki.

La Beijing şi Seoul, diplomatul american ar trebui să dezbată problema zonei defensive aeriene impuse unilateral de China asupra teritoriului deţinut de Japonia şi Coreea de Sud, cât şi asupra situaţiei create de pretenţiile abuzive emise de China asupra teritoriului maritim din Marea de Sud a Chinei.

O altă problemă ce va fi dezbătută este programul nuclear dezvoltat de Coreea de Nord, acolo unde o bază militară capabilă să lanseze rachete nucleare ce pot lovi „nord-estul Asiei şi Statele Unite” este aproape de finalizare, conform unui Institut de Supraveghere american.

Kerry ar trebui să le transmită oficialilor chinezi că „Statele Unite sunt dedicate să urmărească o relaţie pozitivă şi completă de cooperare ce poate da naştere unei Chine prospere şi paşnice care să joace un rol pozitiv în situaţiile internaţionale”.

Un alt subiect dezbătut la Beijing va fi colaborarea dintre Statele Unite şi China în domeniul energiei eco şi a modificărilor de climat, se mai precizează în comunicatul emis de Psaki.

La Seoul, Kerry va aborda modalităţile prin care Statele Unite şi Coreea de Sud vor putea să-şi dezvolte cooperarea în problemele regionale şi globale.

Programul diplomatului american la Jakarta va include o întâlnire cu omologii acestuia în contextului Parteneriatului Global din Statele Unite şi Indonezia.

Săptămâna trecută, ministrul de Externe japonez, Fumio Kishida şi ministrul Apărării, Itsunori Onodera, au efectuat o vizită la Washington în compania ministrului Apărării american, Chuck Hagel, a diplomatului şef, John Kerry, şi a preşedintelui american, Barack Obama.

În baza tratatului dintre Japonia şi Statele Unite semnat în anul 1960, Kerry a precizat, vineri, că „Statele Unite sunt pregătite să apere Japonia, în cazul unui conflict militar cu China”.

Cele două state sunt dedicate să-şi îmbunătăţească colaborarea din domeniul securităţii şi au reamintit că nu vor „recunoaşte sau accepta” zona aeriană impusă abuziv de China.

Sâmbătă, ministrul de Externe chinez, Hong Lei, a precizat că zona aeriană respectă legea şi normele internaţionale şi a acuzat Statele Unite „că face comentarii iresponsabile care ar putea deteriora stabilitatea regională şi relaţia dintre China şi Statele Unite.”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor