Statele care nu au recunoscut Kosovo riscă să fie puse într-o poziţie defensivă în UE, se arată într-un raport CRPE
alte articole
Centrul Român de Politici Europene (CRPE) şi Barcelona Centre for International Affairs (CIDOB) au publicat raportul „Să recăpătăm iniţiativa: Cum ajutăm Serbia şi Kosovo să se apropie de UE? - o analiză strategică a opţiunilor statelor UE care nu recunosc independenţa Kosovo”.
Raportul face o analiză a opţiunilor strategice ale celor cinci state din UE care s-au plasat în minoritate nerecunoscând independenţa Kosovo, cu accent pe opţiunile României şi Spaniei. Raportul nu abordează problema recunoaşterii independenţei în sine, ci recomandă guvernelor de la Madrid şi Bucureşti câteva soluţii prin care pot contribui la rezolvarea tensiunilor din zonă şi la apropierea de UE atât a Serbiei cât şi a Kosovo, în contextul negocierilor curente dintre Belgrad şi Bruxelles.
Patru ani după ce Kosovo şi-a declarat independenţa, cele cinci state membre UE care nu îi recunosc independenţa riscă să fie puse într-o poziţie defensivă în UE, în ciuda numeroaselor concesii, cu un singur as în mânecă: dreptul de veto. Graţie acordului recent încheiat între Belgrad şi Pristina pe tema numelui oficial al Kosovo, cele cinci state au acum ocazia de a-şi regândi obiectivele şi strategiile, şi de a juca altfel cartea nerecunoaşterii – proactiv şi strategic.
Pentru a profita pe deplin de această ocazie, cele cinci state trebuie să:
1) să lase deoparte teama recunoaşterii ”pe uşa din dos”. Nu există aşa ceva. Aşa cum spunea un diplomat UE din Priştina celor doi autori, recunoaşterea altui stat nu se poate întâmpla accidental. Obsesia celor cinci guverne legată de recunoaşterea ”tacită” sau ”implicită”, care a rezultat în atâtea dispute şi blocaje, este nefondată. Esenţa recunoaşterii unui stat rezidă în faptul că e publică şi oficială.
2) să se folosească de acordul dintre Belgrad şi Priştina privind folosirea numelui Kosovo* în toate acordurile regionale şi europene. Dialogul dintre Belgrad şi autorităţile de la Priştina este congruent cu poziţia celor cinci state UE care nu recunosc independenţa, acestea susţinând de la bun început că statutul Kosovo nu ar trebui tranşat fără o negociere directă între cele două părţi. Acum, că s-a ajuns la o soluţie reciproc acceptată, aceasta ar putea fi folosită pentru a permite Kosovo accesul în organizaţii internaţionale şi pentru a-i îmbunătăţi relaţiile cu UE, inclusiv perspectivele unui Acord de Asociere şi Stabilitate cu UE.
3) să se concentreze pe integrarea Serbiei şi a Kosovo în UE. Toate ţările Uniunii Europene, indiferent de poziţia faţă de independenţa Kosovo, sunt de acord cu faptul că viitorul acesteia se află în UE. Prin urmare, obiectivul ar trebui să fie nu blocarea recunoaşterii sau sprijinirea unui partid sau a altuia, ci folosirea poziţiei de nerecunoaştere pentru a stimula reforma şi compromisul între Belgrad şi Pristina, amândouă fiind reciproc indispensabile intrării în UE.
4) să comunice mai bine nerecunoaşterea şi motivaţiile din spatele acesteia. Cu excepţia Greciei, paşii constructivi a majorităţii statelor care nu recunosc independenţa Kosovo s-au făcut în spatele uşilor închise, sunt prin urmare invizibili şi nu aduc acestora nici un beneficiu.
Cele cinci state şi-au făcut auzit punctul de vedere, acum trebuie să contribuie la o soluţie. Kosovo nu va dispărea şi nici timpul nu va fi întors înapoi. Nerecunoaşterea şi apropierea faţă de Serbia trebuie folosite pentru a ajuta forţele pro-europene de la Belgrad. Acum că e limpede că integrarea Serbiei în UE depinde de rezolvarea problemei Kosovo, prietenii Serbiei din UE trebuie să faciliteze dialogul şi compromisul, nu să ajute forţele naţionaliste anti-UE de la Belgrad. Singura interesată ca integrarea europeană a Serbiei să eşueze este Rusia. România, Spania, Grecia, Cipru şi Slovacia au alte interese strategice în Serbia şi Kosovo decât Rusia.
Raportul apare în cadrul proiectului „Kosovo în dialog cu Europa” derulat de Centrul Român de Politici Europene şi finanţat de Fundaţia Kosovo pentru o Societate Deschisă.
