Stanomir: România nu e Venezuela sau Mexic, n-am ajuns stat de narcotraficanţi. Dar deziluzia cetăţenilor noştri e legitimă

Profesorul Ioan Stanomir a remarcat, într-o discuţie cu Magda Grădinaru, în podcastul "Punctul pe ştiri", că România nu este o ţară disfuncţională precum Venezuela sau Mexic, însă atunci când ne comparăm cu statele din Occident, problemele devin evidente. El a subliniat că echilibrul societăţii depinde de educaţie, justiţie, stat de drept şi respect pentru demnitatea umană, iar cultura noastră trebuie să promoveze libertatea şi viaţa, nu violenţa sau neglijenţa.

Redăm mai jos o parte din schimbul de idei.

Jurnalistă: Am făcut un interviu cu Gabriel Liiceanu, păstrând proporţiile, sigur, îmi spunea că ruşii, cu cât se simt mai opresaţi în interior, cu atât compensează prin violenţă şi prin agresivitate în afară. Cetăţenii, cu cât se simt în România mai dezorientaţi, mai needucaţi, mai lăsaţi pe cont propriu, cu atât se comportă, iată, mai haotic până la violenţă.

Ioan Stanomir: Anomia, anarhia, dezordinea, fărădelegea — toate acestea ne sunt cunoscute. Şi ne este cunoscut faptul că toţi aceşti factori nu produc echilibru în societate. Echilibrul în societate este generat prin alte pârghii: educaţie în şcoală, în familie, în biserică pentru cei care o frecventează, distribuirea proprietăţii, ascensiune socială, meritocraţie, egalitate în faţa legii, alegeri libere şi corecte, stat de drept, justiţie independentă, dreptul de a critica guvernarea. Aceştia sunt factorii care întăresc o societate. Egalitatea în faţa legii, egalitatea între bărbaţi şi femei, grija pentru cei care sunt vulnerabili din perspectiva demnităţii umane. Demnitatea umană nu se negociază, ea este valoarea supremă la care trebuie să ne raportăm.

Jurnalistă: Dar poate o masă critică pe care o avem în societate, atât cât e — masa oamenilor care sunt patrioţi, făcându-şi profesia cât mai bine cu putinţă, nu strigând în stradă — poate compensa societatea? Pentru că am văzut, în Republica Moldova, de pildă, voinţa politică a contat foarte mult. În Georgia, societatea are o parte foarte bună, un construct social foarte bun, dar clasa politică care o ţine în jos contează mai mult.

Ioan Stanomir: Eu cred că România nu este, în realitate, o ţară disfuncţională. Dacă ea ar fi, nu am avea poliţişti corecţi care-şi fac datoria, nu am avea procurori care-şi anchetează corect cazurile, nu am avea judecători care decid în baza conştiinţei şi a legilor, nu am avea militari care să apere graniţele acestei ţări. Dacă am fi un stat de narcotraficanţi, precum Venezuela lui Maduro, toate acestea n-ar exista. Haideţi încă o dată să păstrăm proporţiile.

România este un stat cu imense probleme, dar este încă un stat. Şi acest lucru trebuie cultivat, trebuie întărit. Dar nu suntem în stadiul în care, că într-un stat de narcotraficanţi, vieţile să fie luate pe stradă, să fie decapitaţi oameni, să fie gropi comune. Încă o dată, într-o epocă a globalizării comunicării, cred că înţelegem cu toţii ce înseamnă un asemenea stat.

Şi, evident, deziluzia cetăţenilor noştri este legitimă. Ei nu se compară cu Venezuela sau, cu tot respectul, cu Brazilia, unde şi acolo, slavă Domnului, cartelurile de droguri sunt active, sau cu Mexicul — trei ţări de subtilă cultură, care au dat lumii mari artişti, dar trei state care nu funcţionează la parametrii doriţi. Dar românii nu se compară cu aceste naţiuni. Ei se compară cu naţiunile occidentale şi vor, ca şi ei, să fie trataţi ca într-un stat occidental, pentru că noi nu am aderat la organizaţia dominată de domnul Maduro şi nu ne propunem să trăim ca în cartelurile de traficanţi de droguri din Mexic. Noi suntem parte a UE şi NATO, şi niciun stat dintre aceste naţiuni, niciunul dintre ele, nu funcţionează aşa. Chiar şi statele de tipul Turciei, care au derive democratice, nu ajung la un asemenea nivel de violenţă şi de dispreţ la adresa cetăţenilor.

Şi românii asta doresc? Românii doresc, de exemplu, să aibă şansa de a ieşi vii dintr-un spital. Şi eu cred că domnul Alexandru Rogobete (ministrul Sănătăţii - n.r.) este conştient de asta. Şi, de aceea, nu vreau să fiu interpretat ca un agent electoral al domniei sale, dar cred sincer că, după o succesiune de miniştri criticabili, domnul Rogobete este mai aproape de un standard al decenţei. Ceea ce este deja un pas înainte. Eu cred că domnul Rogobete a judecat corect speţele care s-au văzut în ţara aceasta în ultimele luni şi a subliniat faptul că neglijenţa criminală nu poate fi tolerată.

Eu cred că este limpede pentru toată lumea că noi nu putem avea nicio cultură a violenţei, nicio cultură a morţii. Noi trebuie să avem o cultură a libertăţii şi o cultură a vieţii. Noi trebuie să dăm copiilor care se nasc şi oamenilor care se apropie de sfârşitul vieţii şansa de a-şi duce destinul până la capăt. Am luat aceste extreme pentru că sunt extreme care definesc umanitatea unei societăţi.

Jurnalistă: Umanitatea unei societăţi depinde şi de capacitatea de a se vindeca şi de a putea ţine doliu. Noi suntem de zece ani într-o perioadă de doliu, dar în etapele acelea iniţiale, în care suntem revoltaţi şi speriaţi.

Ioan Stanomir: Eu personal cred că totul este la timpul trecut şi că tot mai puţini îşi mai aduc aminte de acele zile şi că energia care a pâlpâit atunci s-a stins. Daţi-mi voie să cred acest lucru.