Călin Georgescu, reacţie după stenogramele despre "angajarea fictivă" în Austria

Călin Georgescu, fostul candidat la prezidenţiale susţinut de Rusia, a reacţionat după ce în presă au apărut stenograme din dosarul rezerviştilor SRI şi SIE din Vaslui, stenograme din care reiese că aceştia ar fi vrut să-l scoată din ţară printr-o angajare fictivă în Austria.
Georgescu neagă, într-o postare pe Facebook, orice legătură cu persoanele din dosar.
Redăm postarea lui Georgescu:
Ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public, astăzi, 5 noiembrie 2025, în care numele meu este vehiculat în legătură cu o presupusă „angajare fictivă” în Austria şi cu anumite persoane aflate în atenţia autorităţilor, fac următoarele precizări:
Nu am avut şi nu am niciun contract, colaborare, discuţie sau alt tip de raport profesional ori personal cu persoanele menţionate. Nu le cunosc şi nu am fost implicat în niciuna dintre situaţiile vehiculate.
Orice afirmaţie care sugerează o astfel de implicare este nefondată.
Nu voi transforma un neadevăr într-o scenă, dar nici nu voi accepta răspândirea de informaţii care aduc atingere valorilor fundamentale în care cred şi pe care le susţin: democraţie, libertate şi demnitate umană.
Le mulţumesc celor care aleg să verifice faptele înainte de a le transforma în verdict.
Încrederea publică se câştigă prin transparenţă, echilibru şi respect reciproc — nu prin bârfe sau prin asocieri neprobate.
Călin Georgescu ar fi fost angajat fictiv într-o companie din Austria în primăvara acestui an, potrivit unor surse Digi24.ro.
Scopul acestei angajări ar fi fost ca fostul candidat la prezidenţiale să argumenteze în faţa instanţei că lucrează în Viena, ca să poată părăsi ţara, potrivit aceloraşi surse.
Surse judiciare au explicat, pe larg, modul de lucru al unei reţele de influenţă coordonate de un general SIE în retragere şi din care ar face parte doi afacerişti, unul care locuieşte în Austria şi altul în România.
Reţeaua care l-ar fi ajutat pe Georgescu ar fi coordonată de un general SIE în rezervă, Nicolae Iana, iar din ea ar mai face parte doi afacerişti, Dănuţ Hanţ Constantin (domiciliat în Viena, potrivit surselor deschise) şi Silviu Pîrvu-Ularu. Ultimii doi sunt urmăriţi penal de DNA în dosarul de trafic de influenţă în care este vizat un om de afaceri din Vaslui, potrivit surselor judiciare.
Din interceptări, ar reieşi ajutorul pe care această reţea l-ar fi oferit lui Călin Georgescu, pentru a scăpa de interdicţia de a ieşi din ţară, mai arată sursele Digi24.
„Costi l-a angajat pe Georgescu în Austria la firmă că ăştia nu-i dădeau voie să plece din ţară şi face notificare acuma că ştii, n-au voie conform legii, să-ţi interzică dreptul la muncă, ştii? (...) Şi i-a făcut hârtie Costi că e aşteptat la serviciu în Austria”, este o interceptare în care Silviu Ularu descrie modul în care Dănuţ Hanţ Constantin ar fi încercat să îl scape pe Călin Georgescu de interdicţia de a părăsi ţara.